Sinopsis

Bridgerton o urmărește pe Daphne Bridgerton (Phoebe Dynevor), fiica cea mare a puternicei familii Bridgerton, care își face debutul pe piața competitivă a mariajelor din înalta societate londoneză din perioada Regenței. Sperând să calce pe urmele părinților ei și să găsească partida potrivită, dar și dragostea adevărată, Daphne pare să aibă, inițial, perspective de neegalat. Dar, pe măsură ce fratele ei mai mare începe să excludă potențiali pretendenți, Lady Whistledown o zugrăvește pe Daphne într-o lumină nefavorabilă în foaia sa de scandal. Este momentul în care apare rebelul și deosebit de dezirabilul duce de Hastings (Regé-Jean Page), burlac convins și, din punctul de vedere al mamelor debutantelor, partida sezonului. Deși pretind că nu doresc nimic unul de la celălalt, atracția dintre ei este de netăgăduit. Între cei doi sar scântei și sunt prinși pe neașteptate într-un duel intelectual, străduindu-se să facă față exigențelor societății în privința viitorului lor.

Bridgerton este un serial romantic, scandalos și inteligent, care abordează teme eterne, precum prietenia de nezdruncinat, căile întortocheate ale vieții de familie și visul unei iubiri care învinge totul. Din distribuția serialului mai fac parte Golda Rosheuvel, Jonathan Bailey, Luke Newton, Claudia Jessie, Nicola Coughlan, Ruby Barker, Sabrina Bartlett, Ruth Gemmell, Adjoa Andoh, Polly Walker, Ben Miller, Bessie Carter și Harriet Cains, precum și Julie Andrews, care dă glas personajului Lady Whistledown. Serialul este inspirat de romanele de mare succes, semnate de Julia Quinn.