Părerea criticului
Categoric, Brüno nu este pentru inimile slabe (se pare că şi regina Marii Britanii a cerut să-l vadă, să sperăm că a supravieţuit). Şi nici pentru fălcile slabe, căci noul film al lui Sacha Baron Cohen ar fi în stare să-ţi disloce maxilarul (de râs, dacă nu aţi înţeles) cu periplul său dement prin Viena, Milano, Statele Unite sau... Pământul de Mijloc (a se citi Orientul Mijlociu). Părăsit de iubit şi concediat de la cârma celei mai celebre emisiuni de modă din ţările de limbă germană (cu excepţia Germaniei!), Bruno pleacă în Statele Unite unde îşi joacă absolut toate cărţile (dar şi diversele părţi atârnânde ale corpului) în încercarea disperată de a deveni "cel mai celebru austriac de la Hitler încoace".
Un sinopsis al filmului nu are rost să adăugăm aici din simplul motiv că subiectul este hiper-simplu (Bruno nu va repeta performanţa lui Borat de a fi nominalizat la Oscarul pentru scenariu) şi supărător de liniar. O enumerare a situaţiilor "tari" nu este nici ea de dorit, căci orice menţionare a vreuneia dintre pastilele roz ale protagonistului este de fapt un spoiler, aşa că mai bine mergeţi la cinema ca să vedeţi Bruno, cu precizarea că filmul este interzis minorilor.
Din păcate, pe la jumătatea lui Bruno n-ai cum să nu uiţi pentru o clipă de hohotele de râs (căci da, Sacha Baron Cohen îţi smulge hohotele de râs de parcă printre numeroasele accesorii sexuale ale alter-egoului său, înfăţişate cu obstinaţie, s-ar afla şi pene de gâdilat) şi să-ţi pui câteva întrebări despre scopul acestui demers aşa-zis satiric. Dacă Borat era obligatoriu de privit pentru felul în care explora prejudecăţile şi xenofobia americanilor (un stadion întreg ovaţionând când ziaristul kazahstanez ciripeşte "fie care George Bush să bea sângele tuturor bărbaţilor, femeilor şi copiilor din Irak" este o imagine imposibil de şters de pe retină), Bruno explorează ce, homofobia americană? Cum, agresând sexual un proeminent politician? Năvălind gol-puşcă în cortul unui vânător ultra-straight din Alabama? Bălăngănindu-şi penisul în faţa unui focus group menit să-i evalueze proiectul de show tv? Dacă giumbuşlucurile lui Borat aveau trimiteri variate şi ajungeau cumva să fie şi amuzante, dar şi relevante (accent pe ultimul adjectiv), Bruno nu obţine decât reacţii scandalizate FIREŞTI. Prea mult umor gros şi o liniaritate deranjantă ştirbesc mult din farmecul acestei noi aventuri demente a lui Sacha Baron Cohen, categoric de privit deşi e departe de savoarea, miezul şi trimiterile excelentului Borat.
Probabil marea diferenţă dintre cele două filme este reprezentată de "atributele" protagonistului. Pe Borat nu aveai cum să nu-l adopţi imediat, punându-i "scăpările" de conduită pe seama originii şi apreciindu-i călătoria prin Statele Unite cu bunăvoinţa firească din faţa oricărui om în stare de orice pentru a-şi atinge visul (în acest caz să-i pună traista în cap Pamelei Anderson, s-o aburce pe umăr şi s-o ia la sănătoasa spre un ipotetic happily ever after). Spre deosebire de Borat, Bruno este un obelisc de superficialitate, o scorpie în stare să calce pe cadavre (mai ales dacă sunt bine îmbrăcate sau de celebrităţi), iar pentru el fericirea nu-i decât o cât mai mare expunere în media, indiferent de condiţii.
Bruno eşuează şi la capitolul satiră, întâlnirile sale de gradul trei cu diverse "personalităţi" (vii sau moarte, vezi geniala partidă de sex cu "Milli de la Milli Vanilli", observată de un "medium" incredul) la fel de false ca şi protagonistul derapând în conversaţii inepte salvate de replici trăsnet precum "I'm really into issues" sau, în ceea ce priveşte issue-urile adoptate de vedete, "Clooney's got Darfur, Sting's got the Amazon, and Bono's got AIDS! Luckily, there was still one shithole left to fix: the Middle Earth!". Prea puţin, chiar şi pentru puţinele minute ale filmului, 81 la număr...
O bătaie cu dildo-ul la fund pentru traducător, care face harcea-parcea jargonul germanofil şi pseudo-germanofil al lui Brüno, traducându-i conştiincios toţi termenii săriţi de pe fix cu non-echivalente româneşti enervant de anoste! "Ză schwartz list" devine "lista neagră", "I couldn't even schtupp RuPaul" (era vorba de fapt de politicianul republican Ron Paul) "n-am putut să i-o trag lui RuPaul", iar la "you didn’t put any voodvind instruments up your Auschwitz?" pur şi simplu am evitat să citesc traducerea (o fi fost "ţi-ai înfipt vreodată un instrument de suflat în fund?"). Eforturile verbale ale lui Brüno, care-i dezorientează delicios interlocutorii astfel încât aceştia aşteaptă de obicei aproximativ o secundă înainte de a răspunde, au fost excelent traduse de Robert Ciubotariu, dar deplorabil adaptate! Aşa doar vorbitorii de limbă engleză (şi eventual germană) vor aprecia cum se cuvine savoarea enormităţilor austriacului obsedat de celebritate.
Un sinopsis al filmului nu are rost să adăugăm aici din simplul motiv că subiectul este hiper-simplu (Bruno nu va repeta performanţa lui Borat de a fi nominalizat la Oscarul pentru scenariu) şi supărător de liniar. O enumerare a situaţiilor "tari" nu este nici ea de dorit, căci orice menţionare a vreuneia dintre pastilele roz ale protagonistului este de fapt un spoiler, aşa că mai bine mergeţi la cinema ca să vedeţi Bruno, cu precizarea că filmul este interzis minorilor.
Din păcate, pe la jumătatea lui Bruno n-ai cum să nu uiţi pentru o clipă de hohotele de râs (căci da, Sacha Baron Cohen îţi smulge hohotele de râs de parcă printre numeroasele accesorii sexuale ale alter-egoului său, înfăţişate cu obstinaţie, s-ar afla şi pene de gâdilat) şi să-ţi pui câteva întrebări despre scopul acestui demers aşa-zis satiric. Dacă Borat era obligatoriu de privit pentru felul în care explora prejudecăţile şi xenofobia americanilor (un stadion întreg ovaţionând când ziaristul kazahstanez ciripeşte "fie care George Bush să bea sângele tuturor bărbaţilor, femeilor şi copiilor din Irak" este o imagine imposibil de şters de pe retină), Bruno explorează ce, homofobia americană? Cum, agresând sexual un proeminent politician? Năvălind gol-puşcă în cortul unui vânător ultra-straight din Alabama? Bălăngănindu-şi penisul în faţa unui focus group menit să-i evalueze proiectul de show tv? Dacă giumbuşlucurile lui Borat aveau trimiteri variate şi ajungeau cumva să fie şi amuzante, dar şi relevante (accent pe ultimul adjectiv), Bruno nu obţine decât reacţii scandalizate FIREŞTI. Prea mult umor gros şi o liniaritate deranjantă ştirbesc mult din farmecul acestei noi aventuri demente a lui Sacha Baron Cohen, categoric de privit deşi e departe de savoarea, miezul şi trimiterile excelentului Borat.
Probabil marea diferenţă dintre cele două filme este reprezentată de "atributele" protagonistului. Pe Borat nu aveai cum să nu-l adopţi imediat, punându-i "scăpările" de conduită pe seama originii şi apreciindu-i călătoria prin Statele Unite cu bunăvoinţa firească din faţa oricărui om în stare de orice pentru a-şi atinge visul (în acest caz să-i pună traista în cap Pamelei Anderson, s-o aburce pe umăr şi s-o ia la sănătoasa spre un ipotetic happily ever after). Spre deosebire de Borat, Bruno este un obelisc de superficialitate, o scorpie în stare să calce pe cadavre (mai ales dacă sunt bine îmbrăcate sau de celebrităţi), iar pentru el fericirea nu-i decât o cât mai mare expunere în media, indiferent de condiţii.
Bruno eşuează şi la capitolul satiră, întâlnirile sale de gradul trei cu diverse "personalităţi" (vii sau moarte, vezi geniala partidă de sex cu "Milli de la Milli Vanilli", observată de un "medium" incredul) la fel de false ca şi protagonistul derapând în conversaţii inepte salvate de replici trăsnet precum "I'm really into issues" sau, în ceea ce priveşte issue-urile adoptate de vedete, "Clooney's got Darfur, Sting's got the Amazon, and Bono's got AIDS! Luckily, there was still one shithole left to fix: the Middle Earth!". Prea puţin, chiar şi pentru puţinele minute ale filmului, 81 la număr...
O bătaie cu dildo-ul la fund pentru traducător, care face harcea-parcea jargonul germanofil şi pseudo-germanofil al lui Brüno, traducându-i conştiincios toţi termenii săriţi de pe fix cu non-echivalente româneşti enervant de anoste! "Ză schwartz list" devine "lista neagră", "I couldn't even schtupp RuPaul" (era vorba de fapt de politicianul republican Ron Paul) "n-am putut să i-o trag lui RuPaul", iar la "you didn’t put any voodvind instruments up your Auschwitz?" pur şi simplu am evitat să citesc traducerea (o fi fost "ţi-ai înfipt vreodată un instrument de suflat în fund?"). Eforturile verbale ale lui Brüno, care-i dezorientează delicios interlocutorii astfel încât aceştia aşteaptă de obicei aproximativ o secundă înainte de a răspunde, au fost excelent traduse de Robert Ciubotariu, dar deplorabil adaptate! Aşa doar vorbitorii de limbă engleză (şi eventual germană) vor aprecia cum se cuvine savoarea enormităţilor austriacului obsedat de celebritate.
