Comentarii Comentează
  • AdriAdrianna98
    pe 16 Martie 2021 13:18
    M-a surprins extrem de plăcut acest film, nu mă așteptam să-mi placă atât de tare. Mă feresc de filmele românești pentru că în general mi se par circ, cu scenarii exagerate, exagerat de vulgare și cu o acțiune nu prea interesantă. ACest film m-a surprins, mai multe povești care se îmbină una cu alta, momente emoționante, lecții de viață, diferite suferințe ale oamenior și toți... reuniți în același loc.
    Ideea cu același loc pentru tot filmul (cu mici excepții) mă duce cu gândul la Rear Window pe care l-am admirat tocmai datorită că a fost un film extraordinar filmat într-un singur loc.
    Ca și actori, mi-au plăcut toți dar mi se pare că a strălucit „roakeru”.
    Se vede că e un film pentru care s-a depus efort, de la scenariu până la poveste, aproape n-ai zice că e românesc. :)
  • liana10
    pe 08 Februarie 2021 01:42
    După blocurile gri'' e un butic ''veşnic'', ''să te facem pe tine'' -laitmotivul acestui film. Patru poveşti rupte din cotidianul românesc unde toată lumea ''face'' pe toată lumea. Şi nu numai la buzunare. Dorica e înşelată de Tedy. Lui Cuzin Toma i se potrivea mai bine numele Titi. Nici lui Achim, buticarul, nu i se potriveşte numele, dar Gigi Ifrim ştie foarte bine să vândă. Vorbe. Că bani dă mai mulţi decât ia. Băieţii şmecheri de cartier, interpretaţi de Papadopol şi Boguţă, vor să facă bani prin metoda ''accidentul'', dar devin victimele unui şmen. Cuplul de vârstnici, interpretaţi de Dorina Lazăr şi Ion Besoiu, se lovesc de crunta realitate a bătrânilor singuri, se îngrijesc unul pe altul, sperând că celălalt va muri primul. Şoferul de taxi e un marţafoi trădător care e lovit de empatie după ce răul a fost făcut. Bucureşti Nonstop. Sau România nonstop. Cine sapă groapa altuia...Cam ăştia sunt românii. Iar Dan Chisu​ o ştie foarte bine.
  • Horatiucrisan
    pe 03 Septembrie 2020 23:11
    Un film bun cu un subiect simplu dar incitant, poveștile de viață a unor oameni simplii dintr-un cartier bucureștean. Ion Besoiu în una din ultimele sale apariții.
  • bogdan_ilieflorian
    pe 01 Iulie 2017 11:56
    Foarte Tare Filmul !!!!! Mai Spunetimi si mie Filme Romanesti De Genu Asta !!!
  • Ghemot
    pe 22 Mai 2017 00:04
    Un film românesc bun. Dacă ești pasionat de producțiile românești merită văzut.
  • Cretzulynne
    pe 28 Martie 2017 21:47
    Poveştile unei nopţi: „București NonStop” – cronică de film
    de Magda Mihăilescu

    Dan Chișu nu se lasă. Cinematograful îl trage în toate direcțiile, se duce, le încearcă, le părăsește, se întoarce la primele. Când crezi că s-a așezat, o ia iar din loc. Există un neastâmpăr în dragostea acestui artist independent pentru film, de unde și traiectoria lui oarecum în zig-zag. Nu e de mirare că pare greu de fixat. După cinci titluri, încă se mai caută și, în consecință, surprinde. După debutul cum nu se poate mai tineresc cu WebSiteStory, care avea drept background realitatea Internetului, părăsește zona incitantă a experimentului și se instalează, nu fără dificultate, în cea a narațiunii clasice, Ursul, vizitată în pași oarecum bătrânești. Nu e mulțumit și bine face, o pornește de la capăt, învață să lege mai bine firele unei povești, iese cu Și caii sunt verzi pe pereți, după care ispita experimentelor îngăduite de digital îi dă din nou târcoale. Acceptă "corsetul formal" impus de filmarea exlusivă POV în Déja vu pentru a-l regăsi, acum, parcă mai hotărât decât oricând să nu mai lase din mână vrednica narațiune a existențelor mărunte care nici nu știu când se ating, unele de altele, în curgerea de toate zilele a vieții. Cele patru istorii care se pot detașa în București NonStop nu sunt ceea ce numim "povești încrucișate", ele nu se varsă, în final, în aceeași matcă. Le-am putea spune intersectate. Spațiul care le adăpostește este același: un bloc din care unii eroi ies, unul vrea să intre, alții sunt aproape prizonieri, spațiu prelungit cu piațeta dominată de un kioșc Nonstop, neonul literelor clipind în noapte, noaptea acțiunii, ca un ochi care a văzut multe. Fiecare dintre personajele care vin, pleacă, se întorc, au lăsat un ban măruntului negustor Achim (Gheorghe Ifrim), cu micul lui teatru cotidian, când bombănitor, când suspicios sau al dracului (omul trebuia să facă și el ceva pentru a mai trece timpul), dar, în fapt, bun la suflet. Au lăsat nu numai un ban, ci și o fărâmă din viața lor, ceea ce se poate observa, ghici, între o trecere și alta. Prostituata cu irezistibil accent moldovnesc (mereu încântătoarea Olimpia Melinte), deturnată din drumul către revederea copilului de un telefon urgent, care o cheamă la datorie, trăiește, probabil, una dintre cele mai nefericite nopți. Bătută de peștele ei, fără bani, sprijinită de taximetristul destinat să o ducă la gară, va fi, în cele din urmă, ajutată și de kioșcarul nostru. Ceea ce alungă dulcegăria, sentimentalismul unor astfel de relații este simțul nuanței psihologice care distinge între construcția ostentativ impusă și omenescul individului solicitat să facă față unei situații dramatice. Nici proprietarul kioșcului, nici șoferul nu sunt îngeri ieșiți în calea unei biete femei. Nu le este ușor să se hotărască, au și ei problemele lor, dar când își dau seama de ananghie, nu mai ezită. Ifrim și Smoleanu sunt ideali mesageri ai acestei umanități. Se vede bine că Dan Chișu știe, la acest al cincilea film, să articuleze fără ezitări, amintita intersectare a poveștilor. Cu o singură excepție, și aceea justificată, nu insistă într-o tonalitate anume, nu lasă o istorioară să se instaleze confortabil, o părăsește pentru a se întoarce la alta, de unde și alternanța dramatic-comic. Legătura dintre afară și înăuntru este încredințată unui îndrăgostit păgubos, a cărui iubită, Dora (Maria Obretin), nu vrea să știe de el, nu-i deschide ușa, nu-i răspunde la telefon și nu se lasă prea impresionată de pietricelele pe care bărbatul i le aruncă în geam, în semn de mesaj. Poate că ar mai lăsa de la ea, dar o derutează cele două prietene care o stârnesc, una cu un "da", alta cu un "nu" oțărât. Intransigenta (Lia Bugnar) se opune cu înverșunare, blegoasa impresionabilă (Ilinca Manolache) vrea pace, în timp ce împricinata este o cârpă în amor. Iubitul cam brunet (Toma Cuzin), al cărui bronz îi induce unele bănuieli kioșcarului, stă cel mai mult în tovărășia acestuia din urmă, tot cerșind bunăvoința de a-i înlesni un telefon, unul singur, dat Doricăi, mobilul lui fiind mort. Rezistența femeii ține în scenă personajul, gândit ca un companion, partener de simpatic dialog, în absența căruia omul de la kioșc nu ar avea cum să se desfășoare, dramaturgic vorbind. Schimbul lor de replici în jurul mult râvnitului telefon, în care se amestecă numere, se evocă, tandru, mame, origini rasiale, are savoare. Cei doi golănași (Alexandru Papadopol și Dorian Boguță) maeștri ai provocării de accidente profitabile (până li se înfundă) vin și se duc la treabă. Nădejdea stă tot în bronzatul care mai și greșește ferestrele cu pietricelele lui, una dintre acestea nimerind geamurile apartamentului unui cuplu bătrîn. Astfel, spectatorul intră în casa doamnei Antoniu,"cea care hrănește maidanezii" și a soțului, ei, fost comisar ("cine nu-l cunoaște"? - spune Achim) și, totodată, pătrunde în cea mai rotundă, strunită și emoționantă dintre poveștile filmului. Ciondănelile celor doi, buni de gură, îmbătrâniți în bune și în rele precum Filemon și Baucis, refac un trecut traversat, vizibl, de o mare afecțiune, dar și de tot felul de încercări, de la gelozie la neputința de a avea un copil. El (Ion Besoiu), abia dezlipindu-se de patul în care este țintuit, nu renunță la statutul său de cocoș, deși partenera de viață (Dorina Lazăr), încă vioaie, știe să-l pună la punct cu aplomb. Mă gândeam cum ar fi un film "mai lung" cu cei doi mari actori. Este de ajuns să-i privești, să le urmărești licărul din ochi, mișcările care încearcă să înfrunte durerea oaselor bătrâne, pentru a avea imaginea a ceea ce viața pregătește implacabil. Filmul se termină, de altfel, cu moartea liniștită a femeii. Personajele s-au retras fiecare pe la casele lor, îndrăgostitului i s-a deschis, în cele din urmă, ușa. Nimeni nu ar mai avea ce să facă, ce să spună. Dincolo de moarte nu mai există nimic. Uneori, nici filmele așa zis complexe, profunde, nu știu să tacă în fața morții, așa cum o face acest București Nonstop în simplitatea lui.

    http://aarc.ro/articol/povestile-unei-nopti-bucuresti-nonstop-cronica-de-film

    Poate fi vizionat pe http://cinepub.ro/site/bucuresti-nonstop-dan-chisu-2015/
  • Pantaleon
    pe 11 Februarie 2017 22:00
    Un film românesc bun, un fel de Crash (2004), cu povești distincte, dar care la un moment dat se întretaie, personaje pitorești, dialoguri spumoase, umor negru și mult realism. Dan Chișu este, pentru mine (mai ales că am văzut ''Și caii sunt verzi pe pereti" înainte de acest film) chiar un regizor de apreciat. Bravo !
  • stricted
    pe 26 Ianuarie 2017 19:52
    Sunt poveşti cu emoţie, tristeţe şi bucurie, cu actorie extraordinar de bună.
  • reivan
    pe 23 Ianuarie 2017 02:26
    foarte putin overacting (mai rar la noi), foarte putine pretentii.
    primul film de naturalete consistenta de la noi pe care-l vad de ceva timp. scenariu cinstint cu mici scapari si cel mai important e ca te transpune fix acolo.
  • andystarx
    pe 13 Ianuarie 2017 00:56
    Aveam ceva asteptari mai mari de la aceasta pelicula,insa se pare ca m am inselat ! Jocul actorilor,majoritatea cunoscuti,nu este rau,dar scenariul nu mi s-a parut deloc impresionant ! Pacat !
  • FunnyX
    pe 03 Ianuarie 2017 01:29
    O surpriza frumoasa acest film. Viata in cartier - asa cum e ea.
  • andrei_aneedrey
    pe 14 Decembrie 2016 22:05
    M a binedispus . Gheorghe Ifrim a facut toata magia !
  • Licurici75
    pe 28 Septembrie 2016 13:21
    M-a impresionat subiectul pensionarilor. Un film despre viata
  • sorin86
    pe 26 Iulie 2016 23:44
    Dacă s-ar fi putut fără cuvintele indecente... Altfel, un rol foarte bun construit de Gheorghe Ifrim. La fel de realiste și cam toate celelalte personaje. Nu e o comedie în sine, dar are momente surprinzătoare de umor. Un film care trebuie văzut de cei interesați de cinematografia românească.
  • SconsulParfumat
    pe 26 Mai 2016 20:31
    Foarte convingator filmul! În sensul că parcă simți pe bune ce se întâmplă, parcă ești acolo!
    Toți joacă excelent, plecând de la arhiprezentul Papadipil (așa-mi place mie să-i spun, băiat bun, joacă genial cam peste tot) și ajungâng până la 'rockerul' de la magazin.
    Recomand!
    Puțin din România complezentă în care trăim, mai exact București, vara! (Foarte bine aleasă perioada - vara, nu sunt din București, dar parcă are cel mai mare farmec vara)
  • francisc_adamovici
    pe 20 Aprilie 2016 13:14
    Desi este un film ratat, este cel mai bun film al regizorului Dan Chisu. Anterioarele erau pur si simplu nevizionabile ca sa nu zic adolescentine. Scenariul e construit pe modelul povestilor intretesute , lucru destul de rar in cinemaul romanesc. Totusi scenariul e mai putin decat mediocru, multe situatii sunt neverosimile, actiunile personajelor par sa nu aiba motivatie. De multe ori scenaristul ca sa motiveze actiunile personajelor foloseste motive aiuristice. Cea mai inchegata poveste din film e cea a batranilor, un cuplu care isi traieste sfarsitul intr-un derizoriu cehovian si in ale caror discutii recunosti cam toti batranii din tara noastra. De altfel in acest episod avem si cei mai buni actori Ion Besoiu si Dorina Lazar. Actritele care le interpreteaza pe cele 3 fete de la etaj sunt neconvingatoare, dar n-as da vina pe ele cat pe regizor. Gheorghe Ifrim in rolul unui rocker vanzator e la kilometri distanta de personaj, dar iarasi e vina celui care a facut distributia. Toma Cuzin joaca rolul unui tip care nu are baterie la telefon s-o sune pe iubita lui cu care s-a certat si...si v-ati prins..O situatia demna de-un scenariu scris de un liceean. Un lucru bun in acest film e calitatea sunetului, mult peste alte filme romanesti unde ai nevoie de subtitrare. Apare si Papadopol in acest film , in rolul unui pierde vara care in cardasie cu un amic escrocheaza soferi prin metoda accidentului. Papadopol e pe langa rol, dar v-as recomanda sa il vedeti in filmul Acasa la tata. Taximetristrul si prostituata sunt alte personaje care se intreaba ce cauta in filmul asta. Verdict - de vazut daca esti fan al cinema-ului romanesc si mai ales pentru episodul batranilor.
  • PiticVerde
    pe 28 Martie 2016 13:06
    Mi-a facut mare placere sa-l vizionez,a surprins multe lucruri adevarate din viata de zii cu zii ,cateva faze prezente si la stirile de la ora 5.M-a amuzat teribil,nu am vazut de ceva timp o comedie asa buna.Prestatia actorilor impecabila.
    Sfarsitul a fost criminal: colonelul distrus,baba moarta,iar vecini de la etaj loveau cu patul in pereti printre gemete, concluzia ?indiferent ce se intampla in universul tau personal viata merge inainte nestingherita de nimic.
  • lili22
    pe 17 Martie 2016 23:05
    In special pentru rockerul vanzator, a facut un rol extraordinar.
  • emy_sinaia
    pe 11 Martie 2016 17:27
    O noapte din viata romanilor, asa cum sunt ei, curiosi, neancrezatori, hoti, paraciosi, se pacalesc unii pe altii s a m d.
  • simpleminds
    pe 08 Martie 2016 11:36
    Datorita lui Dan Chisu iata ca a venit si randul Bucurestiului sa fie in centrul unui film by night.
    Un butic Non Stop de traditie romaneasca, sub lumina palida a neoanelor, devine,la randul lui, centrul in jurul caruia graviteaza cateva personaje interesante.
    Vanzatorul, interpretat verosimil de Gheorghe Ifrim reprezinta un fel de 112 al destinelor personajelor,uneori comice,alteori dramatice.
    Continuind traditia filmului romanesc postdecembrist,limbajul trivial discret nu exploateaza,din fericire,intregul potential folcloric.
  • sabinalin
    pe 28 Februarie 2016 14:06
    Dan Chisu este cea mai placuta surpriza regizorala a ultimilor ani. Cunoscut mai degraba ca un "playboy" si ca un pionier al emisiunilor cu bucatari domnul Chisu, care a mai cochetat cu cinematografia ( poate fi vazut, alaturi de fabulosul Dorel Visan, in inubliabilul "Senatorul melcilor") s-a apucat sa regizeze la varsta de 55 de ani si are marele merit ca filmele sale nu coboara sub un anumit standard, cel mai bun de pana acum fiind "Si caii sunt verzi pe pereti" iar cel mai putin reusit "Deja vu", fara sa insemne ca acesta din urma ar fi slab. In "Bucuresti nonstop" Dan Chisu zugraveste cu maiestrie cateva ore din viata unui bloc bucurestean al zilelor noastre. Mi-a placut mult scenariul, personajele au "carne", replicile au credibilitate, nu ti se da totul mura in gura. Ce-i drept conteaza foarte mult si distributia, dl. Chisu utilizeaza din plin potentialul noii generatii insa, din fericire, nu neglijeaza nici generatia foarte experimentata a momentului. Excelente scenele in care apar Ion Besoiu si Dorina Lazar, rol foarte solid pentru actorul cu mare potential comic care e Gigi Ifrim.
  • kasmyn
    pe 27 Februarie 2016 22:58
    SE VREA O ILUSTRARE A VIETII DE NOAPTE A BUCURESTIULUI, DAR TOTUSI SE PUTEA DEZVOLTA MAI BINE SCENARIUL!!
  • zdraveius
    pe 26 Februarie 2016 22:16
    N-am mai avut de mult un somn atat de adanc la un film. A doua oara mi-am propus sa il urmaresc, sa nu zic dupa aceea ca nu se mai fac filme romanesti. Filme bune, zic.
    Si l-am urmarit. Concluzia? Tremur de nervi. Si mor de plictiseala. Scenariu scris pe malul garlei, dupa trei sferturi de vodka si un joint, in timpul unui act sexual nereusit. Regia executata de un amator care nu poate evolua. A, numai putin. Da. Chisu. De la omul asta eu nu vad in viitor nimic de calitate. Nu ca scenarist sau ca regizor.
    Un film anost, fara nici macar o faza memorabilia. O sa ne amintim de filmul asta peste... 20 de ani? Sigur nu. Nu o sa stim despre ce era nici peste 20 de zile.
    Actorii tineri... Doamne, ce dezamagire. Praf si pulbere. Bah, daca scenariul e prost, tu, ca actor tanar, iti creezi personajul, il modelezi, ii dai viata, il interpretezi, iti pui amprenta, il personalizezi, il transformi in ceva deosebit, in ceva viu.
    Cu limbaj vulgar. Asa stiu scenaristii astia sa redea autenticitatea. Si atat.
    Daca asta este tendinta filmelor ce vin.... ma ofer sa cumpar eu materialele necesare de la pompe funebre.
    Imi par dialoguri pe care le-as auzi la un bairam unde e invitat Vali Vijelie care face pe desteptul in dialog cu Ogica, discutand despre denominare, acid dezoxiribonucleic si despre muschiul sternocleidomastoidian. Am auzit dialoguri mai bune la desene animate. Oare era admis Chisu la Facultatea de film cu scenariul asta?
    Mi s-a parut ca vad acelasi model de odorizant in Dacia 1310 si in taxi. Admit ca modelul respectiv putea fi de vanzare la nonstop, de unde sa-l fi luat toata lumea.
    La prima scena a deplasarii cu 1310, baietii au proiectata pe fata o lumina puternica, ce ramane constant acolo. La fel si la ultima scena, lumina fiind insa proiectata pe spate.
    Nu se auzea aproape deloc interlocutorul de la telefon, nici cand era pe speaker.
    Maestrul Besoiu mi-e teama ca isi sifoneaza demnitatea pentru un pumn de galbeni. Si din rolul asta nu are ce sa faca. Putea sa nu-l accepte deloc. La experienta lui, l-a inteles imediat. Si totusi...
    Intamplarea face ca am urmarit filmul fragmentat, pe pauzele de publicitate de la Romanii au talent. La emisiune am vazut talent. La film...
  • EUGEN.VIDEO
    pe 24 Februarie 2016 13:20
    Actori de nota 10...scenariul si regia de 2 lei , ca in majoritatea filmelor mai nou.. Alooo mai exista si altceva in Romania in afara de taxiuri , prostituate si ca e toata lumea cu ea in gura!!!
  • xerses
    pe 23 Februarie 2016 12:07
    Banalitate... Nu m-a "miscat" nimic in acest film, nici o traire, nici o emotie...
  • Vasilcu
    pe 21 Februarie 2016 22:23
    Un film ce nu cred că se vrea a fi cel mai bun, dar este un film bun pentru cine își face timp să-l înțeleagă
  • Kul
    pe 07 Decembrie 2015 23:11
    Bucureşti NonStop (2015)

    – mi-a placut de la primul cadru
    – super zapparea din etaj in etaj de inceput. vieti paralele & comunitate. context.
    – “pi tini”
    – ce bineee da O.M. slabita, cu piercing in rolul asta de prostituata tanara-n Capitala. face un evantai bun cu ce am mai vazut-o pana acum. si parca de la Draft 7 au trecut niste ani si ceva titluri.
    – Achim :) baiatul bun
    – apare si Lia B. – dar ntz, e si episodic si nici n-are maiestria aia de pe rampa
    – bune dialoguri in general
    – ma asteptam mai mult de la Titieni, desi nu-i rau, e peste credibil, dar fara poc.
    – Chisu are fantezii cu batrani singuri & in mizerie. ce tot vrea sa transmita cu asta? e relevant in contextul .ro cu electorat imbatranit, are un issue? nu e ca e rau, dar why?!
    – buuun de tot accidentul, bravos
    – “ai dreacu”
    – si multe injuraturi bine potrivite. ca spre exemplu tiganul care incheie fiesce interactiune nereusita cu ‘mucanii’ rasisti zicandu-le de mama, dar cursiv asa… un fel de punct si virgula :)
    – vreau mai multe transformari plz. later: ba sunt, si sunt bine plasate.
    – “numai borfet”
    – gagicile din apartament sunt funny, dar…
    – Besoiu in pantaloni de pijama si tunica militara. reusita scena asta cu lumanarile, si nu – nu e penibil deloc, desi avea destul potential sa fie.
    – tot poporul asta fara studii superioare parca totusi zic destul de mult “multumesc” intr-o conversatie asa. a cam lipsit. cum nici prostituata n-a sarit la gatul salvatorului cand.
    – are un românism f misto, neexplorat inadeajuns de restul cineastilor conationali. si e peste mizerie, e cu oameni.

    Si ce vrea autorul sa ne zica overall? O lectie despre pasivitate si inter-comunitate? Ca barbatii in general sunt nematurizati si copii fac doar tiganii, ce? Oricum, ce e, e foarte misto si aproape ca-i film de festival mare. Iar daca continua asa => ca in urmatorii 2-4 ani o sa faca niste filme care cel putin mie are sa-mi spune ceva la modul personal, si o sa fie “de autor” – de autor.

    Cine-i Dan Fischer?
  • catalin_mowy
    pe 26 Noiembrie 2015 13:28
    PORCARIE!
  • catalin_mowy
    pe 26 Noiembrie 2015 13:27
    O potcarie!
  • cosmin742000
    pe 16 Noiembrie 2015 20:41
    In sfarsit un film foarte bun pe anul asta. Sonorizare foarte buna . Imagine asisderea .Unde mai pui ca e si comedie.Finalul pe gustul meu in coada de peste .