Părerea criticului
La mijlocul anilor 1930, atunci când un compozitor maghiar publica melodia Szomorú vasárnap (Gloomy Sunday sau „Duminica tristă”) iar melodia provoca un număr alarmant de sinucideri, nu doar dramele din dragoste erau cauza... Ungaria, ca restul Europei de Est, se scufunda într-un naționalism de rău augur (portretul lui Miklós Horthy pe peretele unei institutii publice veghează ca un Big Brother), sărăcia era vizibilă în urma crizei prelungite din 1930, iar perspectivele pentru viitor erau sumbre. Se prefigura cel de-Al Doilea Război Mondial...
Aceasta este lumea lui Budapest Noir, un film noir ca la carte, dar plasat nu în orașele Americii anilor '50, ci în lumea subterană a Budapestei din preajma celui de-Al Doilea Război Mondial, mai apropiată cultural României. Fundalul este propice: Budapesta era și atunci un oraș strălucitor, dar cu aspecte sordide, unde eleganța însoțea sărăcia, iar pe străzile pitorești dar periculoase se vedea tot mai des violența antisemită promovată deja oficial.
De aici, rețeta este clasică: un detectiv carismatic și cu succes la femei - în persoana unui jurnalist (reporterul specializat pe omoruri Zsigmond Gordon, jucat de Krisztián Kolovratnik), uciderea unei fete frumoase (Franciska Töröcsik), care cu siguranță ascunde ceva sinistru, politicieni și autorități care la rândul lor au ceva de ascuns, toate îl conduc pe erou în investigația care, firește, va soluționa crima. Deși concluzia nu este victorioasă, ci doar dureroasă.
Deși cam după rețetă (protagonistul are relațiile ideale atât printre politicieni cât și printre interlopi, iar intuiția lui este destul de puțin credibilă), filmul reușește să combine genul noir sau genul polițist cu filmul politic. Dacă în noir-ul american motivul crimei era întotdeauna legat de bani, pasiune sau alte intenții criminale, în Budapest noir unul dintre motive este antisemitismul și discursul urii promovat în acei ani. Lumea tot mai întunecată a sfârșitului deceniului 4 nu este doar motivul crimei, ci și sursa unei drame în iubire pentru protagonist (îndrăgostit de personajul fotografei Krisztina, jucat de Réka Tenki, o actriță care seamănă mult cu Jennifer Lawrence).
Fără să fie o lecție de istorie, Budapest Noir este o călătorie într-o perioadă lugubră a istoriei europene.
Aceasta este lumea lui Budapest Noir, un film noir ca la carte, dar plasat nu în orașele Americii anilor '50, ci în lumea subterană a Budapestei din preajma celui de-Al Doilea Război Mondial, mai apropiată cultural României. Fundalul este propice: Budapesta era și atunci un oraș strălucitor, dar cu aspecte sordide, unde eleganța însoțea sărăcia, iar pe străzile pitorești dar periculoase se vedea tot mai des violența antisemită promovată deja oficial.
De aici, rețeta este clasică: un detectiv carismatic și cu succes la femei - în persoana unui jurnalist (reporterul specializat pe omoruri Zsigmond Gordon, jucat de Krisztián Kolovratnik), uciderea unei fete frumoase (Franciska Töröcsik), care cu siguranță ascunde ceva sinistru, politicieni și autorități care la rândul lor au ceva de ascuns, toate îl conduc pe erou în investigația care, firește, va soluționa crima. Deși concluzia nu este victorioasă, ci doar dureroasă.
Deși cam după rețetă (protagonistul are relațiile ideale atât printre politicieni cât și printre interlopi, iar intuiția lui este destul de puțin credibilă), filmul reușește să combine genul noir sau genul polițist cu filmul politic. Dacă în noir-ul american motivul crimei era întotdeauna legat de bani, pasiune sau alte intenții criminale, în Budapest noir unul dintre motive este antisemitismul și discursul urii promovat în acei ani. Lumea tot mai întunecată a sfârșitului deceniului 4 nu este doar motivul crimei, ci și sursa unei drame în iubire pentru protagonist (îndrăgostit de personajul fotografei Krisztina, jucat de Réka Tenki, o actriță care seamănă mult cu Jennifer Lawrence).
Fără să fie o lecție de istorie, Budapest Noir este o călătorie într-o perioadă lugubră a istoriei europene.
