Părerea criticului
Bumblebee, în avanpremieră pe marile noastre ecrane, ar putea fi numit primul film de familie cu roboți Transformers. Prequel-ul, cu acțiunea plasată cu două decade înaintea evenimentelor din filmul lui Michael Bay din 2007, reușește să reinventeze seria, aducând pe ecrane povestea emoționantă a unei prietenii neobișnuite - cea dintre o adolescentă și un robot de luptă extraterestru. Filmul are sensibilitate, iar Bumblebee are suflet de copil deși e alcătuit exclusiv din fiare.
Marea reușită a lui Bumblebee este că reușește să apropie un public mainstream, în condițiile în care ultimele filme din serie erau dedicate exclusiv fanilor jucăriilor Transformers și iubitorilor de acțiune aiuritoare și lupte cu roboți.
Odată cu Bumblebee, recunoaștem mai pregnant influența lui Steven Spielberg (și aici în calitate de producător, ca și la alte filme Transformers, de altfel) în inefabilul subiectelor care l-au consacrat: lucrurile supranaturale există ca să aducă la un loc familii obișnuite destrămate.
Într-o perioadă a anului în care ne petrecem timpul în familie, acest film cu roboți e - paradoxal - o alegere potrivită de Crăciun. Bumblebee umple un gol în viața adolescentei Charlie (Hailee Steinfeld), gol lăsat de moartea subită a tatălui ei, devenind suportul de care are nevoie tânăra. Acest film de familie oferă, printre altele, un mesaj clar despre cât de importantă este familia pentru a te simți fericit și întreg și pentru a-ți regăsi curajul.
Înlocuirea lui Michael Bay din scaunul regizoral este, așadar, salutară pentru o serie aflată în cădere liberă (încasările lui Transformers: The Last Knight din 2017 au fost la jumătate față de cele ale filmului Transformers: Age of Extinction, lansat în 2014). Bumblebee aduce emoția într-o serie fără suflet, dar poate satisface și iubitorii acțiunii, cu scene de luptă atât pe planeta Cybertron, cât și pe Pământ.
Bumblebee începe pe planeta Cybertron, un spațiu cu tehnologie avansată unde o civilizație de roboți este în mijlocul unui război brutal. Secvențele de început par un joc video, creând un oarecare dezechilibru stilistic față de restul filmului. Optimus Prime (cu vocea lui Peter Cullen, ca de obicei) anunță o retragere bruscă a Autoboților pe care îi conduce și îi dă ordine lui B-127 (Dylan O'Brien) să fugă pe Pământ pentru a pregăti planeta să devină noua bază operațională a Autoboților. B-127 ajunge astfel, în 1987, pe Pământ pentru a-l transforma în noua bază a Autoboților. Într-o altercație cu Jack Burns (John Cena) și cu unitatea acestuia, B-127 este accidentat și devine o pradă mai ușoară pentru Decepticonul care i-a luat urma pe Pământ. Bumblebee își pierde cutia vocală și se transformă într-o mașină VW Broscuță, înainte de a-și pierde puterile și memoria. Bumblebee ajunge într-un cimitir de mașini dintr-un mic orășel din California. O tânără de 18 ani, Charlie Watson (Hailee Steinfeld), găsește mașina la cimitirul de mașini al unchiului ei. Chiar dacă pare înfrânt și ireversibil avariat, Bbee este reparat de către Charlie. Aceasta își va da seama destul de curând că Bumblebee nu e deloc un Volkswagen galben obișnuit, așa cum părea la prima vedere. Astfel, fără să știe, o mașină compactă care este de fapt un robot de luptă sub acoperire devine cel mai bun prieten al ei.
Filmul explorează tangențial marile idei despre natura conștiinței, și ce anume te face uman, o replică a lui Charlie adresată personajului jucat de John Cena subliniind că Bumblebee e chiar mai uman decât un om. În prezentul nostru, mașinăriile sunt incompatibile cu procesele bio-chimice (fericirea e dată de secreţia de serotonină şi de dopamină, nu-i aşa?). Dar, în film, Bumblebee are emoţii, are sentimente, arată compasiune iar unele reacții ale lui sunt înduioșătoare. Bumblebee este un copil mare. Mai mult, Bumblebee are „fibra morală” pe care oamenii din film au pierdut-o sau au golit-o de conţinut. Bumblebee e mișcat de muzică și de filme, personajul lui fiind cel mai complex erou non-uman al seriei. Hailee Steinfeld contruiește, de altfel, și cel mai memorabil personaj uman al seriei.
Soundtrack-ul producției cuprinde artiști ca A-ha, Culture Club, The Cure, Duran Duran, The Smiths, imaginea e în culori calde și are o patină ce sugerează o nostalgie pentru anii 1980, scenele de luptă sunt mai puțin bombastice și inteligibile, din fericire - pentru cei zăpăciți de zgomotoasele și încâlcitele confruntări marca Michael Bay - cu mai puțini combatanți.
Marea reușită a lui Bumblebee este că reușește să apropie un public mainstream, în condițiile în care ultimele filme din serie erau dedicate exclusiv fanilor jucăriilor Transformers și iubitorilor de acțiune aiuritoare și lupte cu roboți.
Odată cu Bumblebee, recunoaștem mai pregnant influența lui Steven Spielberg (și aici în calitate de producător, ca și la alte filme Transformers, de altfel) în inefabilul subiectelor care l-au consacrat: lucrurile supranaturale există ca să aducă la un loc familii obișnuite destrămate.
Într-o perioadă a anului în care ne petrecem timpul în familie, acest film cu roboți e - paradoxal - o alegere potrivită de Crăciun. Bumblebee umple un gol în viața adolescentei Charlie (Hailee Steinfeld), gol lăsat de moartea subită a tatălui ei, devenind suportul de care are nevoie tânăra. Acest film de familie oferă, printre altele, un mesaj clar despre cât de importantă este familia pentru a te simți fericit și întreg și pentru a-ți regăsi curajul.
Înlocuirea lui Michael Bay din scaunul regizoral este, așadar, salutară pentru o serie aflată în cădere liberă (încasările lui Transformers: The Last Knight din 2017 au fost la jumătate față de cele ale filmului Transformers: Age of Extinction, lansat în 2014). Bumblebee aduce emoția într-o serie fără suflet, dar poate satisface și iubitorii acțiunii, cu scene de luptă atât pe planeta Cybertron, cât și pe Pământ.
Bumblebee începe pe planeta Cybertron, un spațiu cu tehnologie avansată unde o civilizație de roboți este în mijlocul unui război brutal. Secvențele de început par un joc video, creând un oarecare dezechilibru stilistic față de restul filmului. Optimus Prime (cu vocea lui Peter Cullen, ca de obicei) anunță o retragere bruscă a Autoboților pe care îi conduce și îi dă ordine lui B-127 (Dylan O'Brien) să fugă pe Pământ pentru a pregăti planeta să devină noua bază operațională a Autoboților. B-127 ajunge astfel, în 1987, pe Pământ pentru a-l transforma în noua bază a Autoboților. Într-o altercație cu Jack Burns (John Cena) și cu unitatea acestuia, B-127 este accidentat și devine o pradă mai ușoară pentru Decepticonul care i-a luat urma pe Pământ. Bumblebee își pierde cutia vocală și se transformă într-o mașină VW Broscuță, înainte de a-și pierde puterile și memoria. Bumblebee ajunge într-un cimitir de mașini dintr-un mic orășel din California. O tânără de 18 ani, Charlie Watson (Hailee Steinfeld), găsește mașina la cimitirul de mașini al unchiului ei. Chiar dacă pare înfrânt și ireversibil avariat, Bbee este reparat de către Charlie. Aceasta își va da seama destul de curând că Bumblebee nu e deloc un Volkswagen galben obișnuit, așa cum părea la prima vedere. Astfel, fără să știe, o mașină compactă care este de fapt un robot de luptă sub acoperire devine cel mai bun prieten al ei.
Filmul explorează tangențial marile idei despre natura conștiinței, și ce anume te face uman, o replică a lui Charlie adresată personajului jucat de John Cena subliniind că Bumblebee e chiar mai uman decât un om. În prezentul nostru, mașinăriile sunt incompatibile cu procesele bio-chimice (fericirea e dată de secreţia de serotonină şi de dopamină, nu-i aşa?). Dar, în film, Bumblebee are emoţii, are sentimente, arată compasiune iar unele reacții ale lui sunt înduioșătoare. Bumblebee este un copil mare. Mai mult, Bumblebee are „fibra morală” pe care oamenii din film au pierdut-o sau au golit-o de conţinut. Bumblebee e mișcat de muzică și de filme, personajul lui fiind cel mai complex erou non-uman al seriei. Hailee Steinfeld contruiește, de altfel, și cel mai memorabil personaj uman al seriei.
Soundtrack-ul producției cuprinde artiști ca A-ha, Culture Club, The Cure, Duran Duran, The Smiths, imaginea e în culori calde și are o patină ce sugerează o nostalgie pentru anii 1980, scenele de luptă sunt mai puțin bombastice și inteligibile, din fericire - pentru cei zăpăciți de zgomotoasele și încâlcitele confruntări marca Michael Bay - cu mai puțini combatanți.
