Comentarii Comentează
  • sabinalin
    pe 25 Mai 2020 14:00
    L-am descoperit pe marele scriitor japonez Haruki Murakami atunci cand am citit “Padurea norvegiana”, carte care mi-a placut foarte mult, am citit ca Murakami e anual luat in calcul la premiul Nobel, probabil ca sansele i-au scazut dupa ce recent premiul cu pricina a fost castigat de Kazuo Ishiguro, sper totusi ca Haruki sa mai traiasca inca suficient pentru a primi aceasta distinctie pe care cred ca ar merita-o din plin. Nu e usor sa ecranizezi la nivel inalt un mare scriitor, nu e simplu sa redai atmosfera, sa surprinzi ceea ce este fundamental in scriitura sa. Cu atat mai mare meritul lui Chang dong Lee, filmul sau pare a fi o adaptare ideala a lui Murakami cu ale sale limite fragile intre magie si realism, cu al sau univers greu incadrabil situat la limita dintre certitudine si imaginatie. Minunati cei trei actori din rolurile principale, n-am sa le reproduce numele, pentru un european ele sunt complicate si perfect uitabile, toti trei foarte expresivi, toti trei neavand nevoie de prea multe cuvinte pentru a transmite enorm. Am citit la inceputul unei cronici ca “acesta este genul de film care sau te adoarme sau te face sa te gandesti la el cateva zile dupa ce l-ai vazut”. In ceea ce il priveste pe cel care scrie, el face parte din a doua categorie. Daca as fi fost membru al juriului festivalului cannez as fi optat la Palme d’Or pentru “Burning” in dauna lui “Shoplifters”…
  • florin2014
    pe 25 Martie 2020 13:12
    Coreenii fac de mult timp filme bune si foarte bune, asa ca pretentiile sunt mari. Merita urmarit.
  • into_the_labyrinth
    pe 01 Decembrie 2019 23:16
    O întâmplare aparent banală, întâlnirea dintre un curier şi o animatoare pentru tombolă, dă naştere unei serii de alte întâmplări, mult mai complicate. Pe parcursul unei conversaţii pe jumătate serioase, pe jumătate flirt, tânărul Jongsu (Jong-soo) află că interlocutoarea sa era preocupată de sensul vieţii (numit în film ”Marea foamete”) şi este rugat de aceasta să aibă grijă de pisica sa cât timp este plecată într-o călătorie. Fata susţine că se mai întâlniseră şi că el îi spusese că este urâtă, iar între timp îşi făcuse operaţie estetică.
    Rămas singur în încăpere, Jongsu experimentează un soi de joc al solitudinii, gândindu-se totuşi la Haemi, apoi, odată cu întoarcerea acesteia, simte şi împunsăturile geloziei, fiindcă fata vine însoţită de cineva.
    Filmul este mai degrabă psihologic, insistând pe interiorul personajelor şi pe modul în care acestea se adaptează (sau nu) mediului şi societăţii în ansamblu.
    Eternul feminin+marijuana+unirea cu cosmosul ar putea părea o alăturare fără sens, dar în ”Burning” capătă înţeles, e o scenă memorabilă, unică prin senzaţiile pe care le transmite (o scenă ce se sfârşeşte tot în tristeţe, fiindcă încă nu avem acces la celest) şi foarte bine filmată, atunci când se află toţi trei la casa lui Jongsu.
    Excentricităţile lui Ben şi înclinaţiile de piroman sunt mai curând un semn al diferenţelor sociale, el se vrea un fel de aristocrat cufundat în spleen şi stimulente artificiale, în timp ce Jongsu, deşi cu origini simple, ascunde în el complexitatea scriitorului. Spun ”ascunde” fiindcă se dovedeşte a fi un introvertit.
    Pe măsură ce filmul înaintează spre final devine un adevărat thriller, tensiunea creşte proporţional cu numărul întrebărilor care îl asaltează pe spectator: ”Ce s-a întâmplat cu Haemi?”, ”Este Ben cu adevărat nebun?”, ”Cum se va termina totul?”.
    O poveste aparent simplă alunecă în tragedie, dar, deşi pelicula (ecranizare după nuvela ”Arderea hambarelor” de Haruki Murakami) poate fi luată şi ca atare, tind să cred că are mai multe sensuri ascunse.
    (De exemplu: acolo unde se întâlnesc clase sociale diferite ia naştere o poveste fără cale de întoarcere, gelozia şi perversitatea apar ca ispită a forţelor întunericului acolo unde iniţial exista doar inocenţa, iar chiar goliciunea lui Jongsu de la sfârşit ar putea simboliza păcatul edenic, izgonirea din Rai).
    Un film memorabil, nu foarte uşor de văzut, dar foarte bine realizat şi interpretat, şi care, pe lângă impactul emoţional, îi va ridica celui care îl vizionează o mulţime de întrebări.
    O dovadă în plus că cinematografia asiatică este de calitate şi încă mai poate surprinde.
  • Cretzulynne
    pe 03 Iunie 2019 17:55
    A 30-a propunere pentru Academia de Film Americană, la categoria de cel mai bun film străin, din partea Coreei de Sud.
    A intrat pe lista scurtă.
    Nu a fost nominalizat.

    Ce filme mai puteau fi pe lista scurtă:
    Oasiseu (2002)
    Bom yeoreum gaeul gyeoul geurigo bom (2003)
    Milyang (2007)
    Mama (2009)
    Pieta (2012)
  • Kul
    pe 24 Mai 2019 23:09
    Beoning (2018)

    – ce regie țeapănă
    – usor trenant, genul ‘pe indelete’
    – ce sâni mișto
    – cu filozofeli nice
    – fire power
    – urmarirea aia devine usor penibila
    – final sec
    – dar nu, ha! – o scena superba de killing care are sa ramana

    Misto regizor! LE: аh, ma scusatzi – mr. cu Poetry. pai da.
  • GabrielaSirbu
    pe 24 Mai 2019 12:38
    Hm, bizar dar si putin grotesc si nebunesc DAR de vazut. Eu m-am dus mai mult din curiozitate, cred ca este primul film sud-corean pe care-l vad.
  • lili22
    pe 19 Februarie 2019 22:22
    Un film care reuseste sa te tina in tensiune.Doar trei personaje ciudate ,care nu isi dezvaluie adevarata identitate.Un sfarsit foarte putin previzibil.Recomandat cinefililor.
  • stormblast
    pe 10 Septembrie 2018 00:42
    Chang-dong Lee, cunoscut pentru Peppermint Candy (1999) și Poetry (2010), a regizat anul acesta Burning (Beoning), bazat pe o scurtă povestire a lui Haruki Murakami, Barn Burning.
    La fel ca filmul lui Tran Anh Hung din 2010, Norwegian Wood (Noruwei no mori), Burning nu eșuează în vizualizarea atmosferei murakamiene.
    Elementul central al filmului este focul. La nivel conceptual, acesta are rolul de a curăța trecutul, lăsând fumul să se înalțe în prezent, ca pe un spirit dispus să rămână în mintea protagonistului, iar la nivel vizual, acesta pare să arunce asupra cadrelor vintage o lumină palidă și liniștitoare.
    Un alt lucru important în acest film este conștiința granițelor : între sărăcie și bogăție (îmbinându-se în același stat), între sudul și nordul Coreei, între starea liniștitoare, nostalgică și cea anxioasă, sufocantă (uneori acționând în același timp, neținând cont de linia separatoare) și granița dintre imaginație și realitate (fiecare pierzându-și conturul în funcție de starea personajului)
    Erotismul nevinovat, căutarea disperată a locurilor-portal către trecut și libertatea rece (în care, calm, se va îneca totul) reprezintă fundația care susține povestea tragică și plină de mister, care, ca o ghiară nevrotică, îți va zgândări pieptul.