Sinopsis
Filmul lui Dan Alexe surprinde într-un mod cu totul neconvențional Afganistanul de după talibani. Jurnalist freelancer, autorul a locuit mai multă vreme în Kabul și a învățat limba persană. Printre numeroasele subiecte care i-au ajuns la urechi s-a numărat și acesta: ultimii doi evrei din Kabul, care sunt la cuțite, împărțind în două sinagoga. Isaac Levy vinde amulete și le citește de deochi soldaților și femeilor sterpe. Zabulon Simantov fabrică alcool la negru și îl vinde clienților lui Isaac. Totuși, cei doi trăiesc în vrajbă.
Dan Alexe reușește un film intimist, plin de umor și de umanitate.