Sinopsis

Pentru Cachito (Mane de la Parra), un tânăr de 25 de ani, Paradisul se află pe Pământ, alături de familia sa și de Renata (Maite Perroni), femeia cu care plănuiește să se căsătorească. Cu toate acestea, viața îi rezervă diverse surprize: o moarte neașteptată, un Cer așa cum nu și l-a imaginat niciodată și oportunitatea de a se întoarce din nou pe Pământ, dar în alt trup.

Destinul îi surâde lui Cachito în toate privințele: o familie frumoasă, prieteni de nădejde, o carieră promițătoare ca fotbalist și o logodnică frumoasă ce lucrează ca jurnalistă în același domeniu ca și el, Renata Landeros. El pierde tot ce avea mai de preț atunci când moare în urma unui accident și ajunge în Rai. Acolo este primit de îngerii Ariel (Eduardo Espana) și Ezequiel (Juan Carlos Colombo). Ei își dau seama ulterior că este o greșeala și decid să îl trimită înapoi pe pământ. Aceștia îl reîncarnează într-un alt trup, cel al lui Salvador (Pedro Fernandez), un preot din zona unde trăia Cachito.

Salvador se străduiește să își recapete viața pe care o avea înainte, să îi revadă pe cei dragi, însă fiind preot, lucrurile devin din ce în ce mai complicate. Oare va reuși să o recucerească pe Renata și să își găseasca fericirea într-un colț de Rai?