Părerea criticului
Povestea este a lui Roman (Dragoș Bucur), un tânăr de la oraș, care ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său, Alecu, care a murit cu câteva luni în urmă. Roman face demersurile pentru vânzarea moșiei. Dar asta contravine planurilor contrabandistului Samir (Vlad Ivanov), care vrea să ducă mai departe „moștenirea” lui Alecu.
Dacă nu s-ar vorbi în limba română, am putea ușor plasa Câini în orașelele pierdute în preeria americană sau în deșertul australian, în acel „no man's land”.
Genul acesta de loc sălbatic, rupt de lume, uitat de Dumnezeu, e atipic pentru realitatea satelor din România. Publicul străin nu va remarca asta, ci chiar va recunoaște geografia locului și psihologia din filmele americane.
Polițistul locului, Hogaș (Gheorghe Visu), apare în peisaj. E un polițist de țară, fără resurse bănești de la comandament („Poliția nu dă bani decât de benzină”), cu metode rurale, aproape doborât de boală. Deși este om al locului, acest ținut nu mai este pentru el, aici e un soi de „No Country for Old Men”.
Dacă nu s-ar vorbi în limba română, am putea ușor plasa Câini în orașelele pierdute în preeria americană sau în deșertul australian, în acel „no man's land”. Genul acesta de loc sălbatic, rupt de lume, uitat de Dumnezeu, e atipic pentru realitatea satelor din România. Publicul străin nu va remarca asta, ci chiar va recunoaște geografia locului și psihologia din filmele americane. Pe lânga asta, ce sătean român, fie el și contrabandist, ar lăsa 550 de hectare de pământ necultivate din anul 1983 până în prezent - în ce scop? E neclar iar gestul în sine - neplauzibil pentru o persoană din zona rurală a țării noastre. Mai mult, la ora actuală satul românesc - și aici vorbim în special de ipostaza tipică - nu mai este cel ancestral, ci a devenit o prelungire a orașului. Localitățile sunt relativ accesibile și, în plus, sunt penetrate de un mod de gândire relativ urban, mai ales că în majoritatea satelor tinerii au plecat la lucru în Europa, de unde revin din când în când. Cât poate fi de plauzibilă o societate din aceasta, ruptă cu totul de legile statului și guvernată de legi proprii? E vorba de Dobrogea, nu de Sicilia unde s-a născut Camorra ca un sistem propriu de legi dar dezvoltat contra autorităților. Cu toate acestea, acceptăm convenția, pentru că povestea te prinde cu totul.
Regizorul și scenaristul Bogdan Mirică recurge la imagini șocante, scene tari, umor negru, dialoguri vii, iar personajele sunt memorabile. O scenă cu Gheorghe Visu la masă vă va da fiori. Pare o punere în scenă gândită de pictorul Francis Bacon. Umorul negru însoțește secvența pe de-a-ntregul. Apoi o remarcă precum „vine băiatul ăla, doar n-a intrat în pământ”, ne face să ne găndim, cu toată atmosfera deja creată, că lucrurile stau exact pe dos - că nu o să mai vină băiatul, iar că în propoziție nu e nicio metaforă. Peisajul e un personaj în sine, iar atmosfera creată dă o stare continuă de tensiune. Amenințarea vine și din replici. „Nu pleci la drum fără un topor ceva sau măcar un câine”, spune „Nea Epure” (Constantin Cojocaru).
Roman (Bucur) are deja un cumpărător pentru cele 550 de hectare. Își dă seama de valoarea locului însă când agentul imobiliar Voicu (Emilian Oprea) îi spune că „cine îl cumpără îl vrea nu pentru ce are pământul pe el, ci pe lângă el, deschiderea la Marea Negră, granița cu Ucraina”. Dar Alecu, bunicul, „ este o traumă a protagonistului” (Bogdan Mirică), așa că Roman vrea să scape de pământ cu orice preț. „Alecu a făcut multe la viața lui”, spune și Hogaș (Gheorghe Visu), polițistul, întărind percepția protagonistului despre bunic, pe care l-a văzut, copil fiind, omorând un om. Este motivul pentru care Roman este atât de îndârjit să scape de tot ce a reprezentat el în trecut și în prezent – concretizat acum de pământ.
Premisa filmului e agravată de gestul fără cale de întoarcere al lui Voicu (Emilian Oprea), care acționează intempestiv dar neverosimil; el e - totuși - un agent imobiliar (sau avocat), nu un „justițiar” („sunt pe proprietatea ta”, îi spune Voicu lui Roman, referindu-se la mașinile care în miezul nopții dau târcoale pe proprietatea lui Alecu). Dar de gestul lui era o nevoie dramaturgică - provoacă o serie de evenimente ce conturează portretul lui Samir (Vlad Ivanov).
Cu Vlad Ivanov, regizorul Bogdan Mirică reușește să continue tipologia actorului de erou negativ. Replica definitorie pentru personajul lui Ivanov ar putea fi „Mi-e frică de Dumnezeu, dar și lui îi e frică de mine”. Imediat după gală, Vlad Ivanov a declarat pentru Cinemagia că „nu mă gândeam că o să joc un personaj mai rău decât Domnul Bebe din 4,3,2”...
Atât Ivanov cât și Dragoș Bucur au mari șanse la un premiu de interpretare aici la Cannes. Filmul va putea fi văzut cel mai devreme la începutul lui iunie, în cadrul Festivalului de Film Transilvania.
Câini are toate șansele și motivele să placă atât publicului iubitor de filme de autor cât și pasionaților de action-thrillere.
Dacă nu s-ar vorbi în limba română, am putea ușor plasa Câini în orașelele pierdute în preeria americană sau în deșertul australian, în acel „no man's land”.
Genul acesta de loc sălbatic, rupt de lume, uitat de Dumnezeu, e atipic pentru realitatea satelor din România. Publicul străin nu va remarca asta, ci chiar va recunoaște geografia locului și psihologia din filmele americane.
Polițistul locului, Hogaș (Gheorghe Visu), apare în peisaj. E un polițist de țară, fără resurse bănești de la comandament („Poliția nu dă bani decât de benzină”), cu metode rurale, aproape doborât de boală. Deși este om al locului, acest ținut nu mai este pentru el, aici e un soi de „No Country for Old Men”.
Dacă nu s-ar vorbi în limba română, am putea ușor plasa Câini în orașelele pierdute în preeria americană sau în deșertul australian, în acel „no man's land”. Genul acesta de loc sălbatic, rupt de lume, uitat de Dumnezeu, e atipic pentru realitatea satelor din România. Publicul străin nu va remarca asta, ci chiar va recunoaște geografia locului și psihologia din filmele americane. Pe lânga asta, ce sătean român, fie el și contrabandist, ar lăsa 550 de hectare de pământ necultivate din anul 1983 până în prezent - în ce scop? E neclar iar gestul în sine - neplauzibil pentru o persoană din zona rurală a țării noastre. Mai mult, la ora actuală satul românesc - și aici vorbim în special de ipostaza tipică - nu mai este cel ancestral, ci a devenit o prelungire a orașului. Localitățile sunt relativ accesibile și, în plus, sunt penetrate de un mod de gândire relativ urban, mai ales că în majoritatea satelor tinerii au plecat la lucru în Europa, de unde revin din când în când. Cât poate fi de plauzibilă o societate din aceasta, ruptă cu totul de legile statului și guvernată de legi proprii? E vorba de Dobrogea, nu de Sicilia unde s-a născut Camorra ca un sistem propriu de legi dar dezvoltat contra autorităților. Cu toate acestea, acceptăm convenția, pentru că povestea te prinde cu totul.
Regizorul și scenaristul Bogdan Mirică recurge la imagini șocante, scene tari, umor negru, dialoguri vii, iar personajele sunt memorabile. O scenă cu Gheorghe Visu la masă vă va da fiori. Pare o punere în scenă gândită de pictorul Francis Bacon. Umorul negru însoțește secvența pe de-a-ntregul. Apoi o remarcă precum „vine băiatul ăla, doar n-a intrat în pământ”, ne face să ne găndim, cu toată atmosfera deja creată, că lucrurile stau exact pe dos - că nu o să mai vină băiatul, iar că în propoziție nu e nicio metaforă. Peisajul e un personaj în sine, iar atmosfera creată dă o stare continuă de tensiune. Amenințarea vine și din replici. „Nu pleci la drum fără un topor ceva sau măcar un câine”, spune „Nea Epure” (Constantin Cojocaru).
Roman (Bucur) are deja un cumpărător pentru cele 550 de hectare. Își dă seama de valoarea locului însă când agentul imobiliar Voicu (Emilian Oprea) îi spune că „cine îl cumpără îl vrea nu pentru ce are pământul pe el, ci pe lângă el, deschiderea la Marea Negră, granița cu Ucraina”. Dar Alecu, bunicul, „ este o traumă a protagonistului” (Bogdan Mirică), așa că Roman vrea să scape de pământ cu orice preț. „Alecu a făcut multe la viața lui”, spune și Hogaș (Gheorghe Visu), polițistul, întărind percepția protagonistului despre bunic, pe care l-a văzut, copil fiind, omorând un om. Este motivul pentru care Roman este atât de îndârjit să scape de tot ce a reprezentat el în trecut și în prezent – concretizat acum de pământ.
Premisa filmului e agravată de gestul fără cale de întoarcere al lui Voicu (Emilian Oprea), care acționează intempestiv dar neverosimil; el e - totuși - un agent imobiliar (sau avocat), nu un „justițiar” („sunt pe proprietatea ta”, îi spune Voicu lui Roman, referindu-se la mașinile care în miezul nopții dau târcoale pe proprietatea lui Alecu). Dar de gestul lui era o nevoie dramaturgică - provoacă o serie de evenimente ce conturează portretul lui Samir (Vlad Ivanov).
Cu Vlad Ivanov, regizorul Bogdan Mirică reușește să continue tipologia actorului de erou negativ. Replica definitorie pentru personajul lui Ivanov ar putea fi „Mi-e frică de Dumnezeu, dar și lui îi e frică de mine”. Imediat după gală, Vlad Ivanov a declarat pentru Cinemagia că „nu mă gândeam că o să joc un personaj mai rău decât Domnul Bebe din 4,3,2”...
Atât Ivanov cât și Dragoș Bucur au mari șanse la un premiu de interpretare aici la Cannes. Filmul va putea fi văzut cel mai devreme la începutul lui iunie, în cadrul Festivalului de Film Transilvania.
Câini are toate șansele și motivele să placă atât publicului iubitor de filme de autor cât și pasionaților de action-thrillere.
