1999, în timpul războiului din Iugoslavia. Într-o mică așezare românească, Doiaru (Răzvan Vasilescu), un șef de gară și în același timp baron local, oprește un tren NATO cu echipament militar păzit de soldați americani, care traversează România fără acte de transport, dar având aprobarea verbală a guvernului român. Sosirea americanilor scoate din amorțeală mica așezare, care ține să le dovedească musafirilor proverbiala ospitalitate românească.
Trenul, care trebuie să ajungă în Kosovo pentru o intervenție strategică este blocat pentru cinci zile în satul românesc, în așteptarea unor aprobări oficiale solicitate de șeful gării, un mafiot local cuprins de un curios exces de zel. Întâmplarea reactivează o obsesie romanească veche din 1944, când toată suflarea aștepta venirea americanilor. Primarul satului se dă peste cap pentru a le face șederea soldaților americani cât mai plăcută, organizându-le chefuri câmpenești și programe artistice, dar încercând de fapt să-i câștige de partea lui pentru a-și regla socotelile cu șeful gării. Fata acestuia din urmă se îndrăgostește de unul dintre soldați, dar pentru ca nu stie engleza de fel, îl ia pe unul dintre colegii ei de școală, îndrăgostit în secret de ea, să-i traducă ce simte pentru american.