Calvary (2014)

Un film foarte bun,profund,incarcat ideatic,complex.Brendam Gleesom,ca deobicei exceptional..Mie mi-a placut mult.

Impresionant. Din start filmul șochează cu confesiunea unui abuzat sexual in copilărie. Si mai ales ca părintele in replica nu stie ce să-i ofere nici vorba aici de ispasire fiindca violatorul este chiar un fost prelat catolic deci reprezentant al Bisericii!!!!! Următorul soc la confesional imediat avertizarea părintelui James ca va urma uciderea lui de către cel violat. I se dau 7 zile. O introducere in film genială. Soc de la inceput. Ce urmeaza se stie ,lupta părintelui cu demonii din interiorul diversilor membrii ai comunității pastorite de el. Sigur subiectul filmului nu e nou nici adversitatea catolici- protestanți și ea veche de cand lumea in Irlanda. Modul dramatic de transpunere in film a calvarului sufletesc din fiecare personaj e f ingenios. Jocul si dialogurile f ingenioase. In final părintele se sacrifică in mod constient pt izbăvirea întregii comunități. Practic este omorât ca un Hristos.....Si iata ca la sfarsit fiica lui acorda iertarea criminalului iertarea de care se vorbea asa putin.....

Si ce societate imorala in care niciun om cu principii nu poate schimba nimic.Foarte buna interpretarea actorilor.

Filmul are cateva replici memorabile:
"Stii cum iti dai seama ca imbatranesti? Nimeni nu mai pronunta cuvantul "moarte" in preajma ta."
"Un prieten e doar un viitor dusman pe care nu ti l-ai facut inca."
Mie mi-a placut foarte mult: e o drama complexa, profunda, care dincolo de aspectele religioase pune accent si pe slabiciunile si neimplinirile sufletesti ale fiecarui individ, dar si a sechelelor din copilarie ce se dovedesc apasatoare si la maturitate, determinand actiuni cu consecinte nefaste.

„Calvary” este un film irlandez, o dramă profundă, care încearcă să portretizeze atitudinea de repulsie, faţă de reprezentanţii bisericii catolice şi faţă de biserică implicit, a locuitorilor unei mici urbe situată pe coasta de vest a Irlandei. Încă de la început trebuie specificat că filmul prezintă mai multe aspecte care ţin de „ramura” catolică a creştinătăţii şi de aceea, în unele privinţe şi pentru unii spectatori, filmul poate fi profund ofensator.

Scenariul este „asimetric” scris. Astfel prima parte a filmului, care are şi rolul de introducere a personajelor şi de conturare a acţiunii, are o durată foarte mare, aproape jumătate din timpul total al filmului, acţiunile lipsind cu desăvârşire iar dialogurile dintre personaje, multe dintre ele banale şi fără substanţă, creează o senzaţie de plictiseală. În schimb, în a doua jumătate a peliculei, după un anumit eveniment, acţiunile încep să se desfăşoare în cascadă încercând să ducă spre concluzia finală.

Tot referitor la scenariu, este de remarcat avalanşa de acuze şi ironii fără sens care însoţesc liniile de dialog, din partea locuitorilor urbei cu care Părintele James intră în contact, care sunt în contradicţie totală atitudinea preotului, aruncând o suspiciune de maleficitate asupra acestuia, ceea ce nu este cazul, acest fapt fiind o greşeală care se răsfrânge nefericit şi asupra conturării personajului respectiv.
Ideea acţiunii principale a peliculei, deşi este greu de înţeles din punct de vedere al motivaţiei, este foarte simplă şi este clar specificată de unul din personaje, printr-o confesiune, chiar în prologul filmului. Există şi câteva sub-plot-uri care sunt foarte sumar abordate, multe din ele rămânând deschise chiar şi după terminarea peliculei, acesta fiind un alt aspect nereuşit al scenariului.

Ca realizare filmul se doreşte a fi o alegorie – prezentare a realităţii utilizând scene construite metaforic – sau cel puţin aşa lasă de înţeles, deoarece sunt întrunite absolut toate condiţiile unei astfel de realizări: locaţia izolată a urbei unde au loc evenimentele şi plasarea acesteia într-un cadru feeric; „coloana vertebrală” a scenariului se sprijină pe una dintre cele mai celebre lucrări alegorice, Biblia, timpul filmului fiind împărţit pe şapte zile (timpul Biblic necesar creaţiei), evenimentele prezintă subtil încălcarea tuturor celor 10 porunci; avem lupta antagonică dintre bine şi rău şi ce cel este mai important şi relevant, în film au loc trei evenimente majore pentru care nu este prezentat nici un vinovat, lăsându-se de înţeles că vina este colectivă.

Totuşi, spre final, toată construcţia alegorică este întreruptă de o scenă foarte emoţională care are puternice conexiuni cu realitatea directă, acest fapt fiind aspectul care nedumereşte spectatorul, creează confuzie în înţelegerea peliculei, pentru că la fel cum este imposibil a exista un film care să fie şi dramă şi comedie în acelaşi timp, la fel nu poate exista un film care să fie şi alegoric şi real simultan. Acest aspect face filmul mai greu de înţeles şi pune un semn de întrebare asupra mesajului pe care doreşte să-l transmită.

Pelicula are o morală şi un mesaj de transmis. Morala este, cum de altfel, izvorâtă tot din litera Bibliei, şi ne spune că indiferent cât de rea şi decadentă este/devine omenirea, dacă există un strop de credinţă chiar şi cât un bob de muştar, sădit pe pământ fertil acesta inevitabil va da roade iar omenirea va avea şansa de a fi salvată. Mesajul, care se contopeşte cu morala, este de a-l ierta pe aproapele nostru, indiferent de motivele şi de acţiunile lui şi de a face tot posibilul de a-l aduce pe calea cea dreaptă. Deşi se încearcă, aceste două aspecte (speranţa şi iertarea) nu sunt destul de bine explicate în film, creând confuzie în înţelegerea lor deşi, pe parcursul derulării filmului, sunt atinse mai multe proverbe biblice despre care preotul le spune oamenilor că nu sunt înţelese aşa cum ar trebui. În concluzie realizatorul face involuntar, poate, aceeaşi greşeală în realizarea peliculei ca şi personajele neştiutoare din poveste.

Punctul forte al realizării sunt peisajele exterioare, din locul unde a fost realizat filmul, care sunt de vis sau de pus pe desktop, coasta de vest a Irlandei fiind de o frumuseţe aparte. Tot ca un aspect pozitiv este logica desfăşurării evenimentelor şi modul în care se face trecerea de la o scenă la alta, filmul „curgând” lin şi într-un mod inteligent, fără sincope şi greşeli de logică sau de realizare.

Cât despre actori şi interpretarea acestora, acesta este un alt punct forte al peliculei. Brendan Gleeson („Troy” – 2004, „The Guard” – 2011) este de nota 10, atât ca şi prezenţă cât şi ca interpretare, făcând un rol deosebit, „prinzând” cinefilul în mrejele curcubeului de sentimente ale personajului interpretat şi căruia îi dă viaţă cu o naturaleţe debordantă. Şi ceilalţi actori au interpretări foarte bune, reuşind într-un mod surprinzător de bine să contureze personajele interpretate, făcându-le înfricoşător de credibile.

Finalul, greu de înţeles, lasă câteva planuri de acţiune deschise şi o sumedenie de întrebări fără răspuns.

Vizionare plăcută!

Se vrea o comedie neagra la suprafata, da' cum te uiti mai atent, caracteristicile si analogille mai mult religioase decat filosofice isi fac aparitia.
Tipu' in rol principal joaca excelent. Ii citesti pe fata fiecare stare emotionala prin care trece, ceea ce nu-i usor.

Un lucru este cert.
Diferenta dintre oameni cu adevarat buni, si oameni, in lipsa vreunei conotatii negative este mult prea mare de masurat, chiar si in cazul in care nu consideram afluentul religios.

Într-un articol intitulat "Ce ne oferă Europa?" (2006), mitropolitul cărturar Bartolomeu Anania critica sever ignoranţa spirituală a Occidentului şi etica libertină pe care ţările aşa-zis democratice încearcă să o impună popoarelor est-europene. "Ne e greu să fim tratați ca niște primitivi, cu toată sărăcia noastră, uitându-se că dacă suntem astăzi săraci și înapoiați datorită comunismului, este și prin faptul că Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt știute. Cred că Apusul nu are dreptul să ne umilească, așa cum a încercat și încearcă (...). Nu așteptăm spiritualitate din Occident, pentru că nu o are. (...) Iar dacă este vorba de civilizație, ar trebui să ne amintim că, în jurul anului 1000, bazileii și principesele Bizanțului aveau băi de marmură, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scărpinau de păduchi și râie. Așadar, dacă este vorba de o Europă, și anume de adevărata Europă, noi am avut întotdeauna viziunea și trăirea ei. Europa este sinteza gândirii elene, a spiritualității creștine și a civilizației romane. Este singura Europă pe care o recunoaștem, dar și cea care ni se refuză".

Pornite pe drumul emancipării morale sub pretextul respectării drepturilor individuale ale omului, indiferent cât de dăunătoare ar fi acestea pentru umanitate în ansamblul ei, ţările apusene trec printr-o perioadă tot mai acută de regres spiritual. În ultima vreme, constat însă că tot mai mulţi cineaşti încearcă să atragă atenţia asupra pericolului reprezentat de regresul moral al omenirii şi de involuţia tot mai multor oameni la stadiul de animal.

Filmul irlandez "Calvary" prezintă o lume desacralizată, lipsită de credinţă, de etică sau de ruşine şi cu dispreţ faţă de oameni, o imagine a Occidentului scufundat în bezna înapoierii spirituale. Aflat într-o misiune grea de îndreptare a oamenilor pe drumul credinţei şi încercând să le insufle enoriaşilor respectul faţă de semenii lor, părintele James se confruntă cu imoralitatea, răutatea şi ticăloşia acestora şi se simte neputincios. "Eşti în întuneric. Încerci să vorbeşti, dar nu poţi. Încerci să te mişti, dar nu poţi. Încerci să ţipi, dar nu-ţi auzi ţipătul. Eşti îngropat în propriul tău corp, urlând de frică", aşa poate fi descrisă starea sufletească a preotului care încearcă să-şi salveze enoriaşii de patimile animalice care le-au înrobit sufletele. Filmul degajă o stare de pesimism şi de disperare, care atinge paroxismul în final.

Problemele puse în discuţie sunt grave şi aruncă o umbră asupra valorilor spirituale ale lumii contemporane. Conflictul ideatic al filmului este susţinut de interpretarea strălucită a lui Brendan Gleeson, care conferă personajului principal o stare de tragism şi de deznădejde. Neputând să-şi îndeplinească misiunea, personajul îşi acceptă propriul sacrificiu în încercarea de a trezi oamenii din amorţirea spirituală în care se complăceau. Finalul este ambiguu, nedezvăluindu-se spectatorilor dacă sacrificiul celui bun va avea vreun efect asupra celor răi. În orice caz, fiecare om are libertatea de a alege dacă vrea să fie bun sau rău.

Nici mie nu mi-a placut faza in care romanii erau incrimnati pentru relele din tinutul respectiv...In rest, nici farama de comedie...

Tot mai multe filme apar in ultimul timp cu caracter sionist la care pana si preotii sunt depasiti. Referinte la fericirea in libertinaj, sinuciderea ca o bravura, atasamentul exagerat fata de animale, deviatii sexuale mai mult decat tampite... Nu trebuie sa inghitim mizeria din vestul salbatic ”civilizat”
FERITI-VA DE ASTFEL DE FILME !

cum puteti sa apreciati filmul asta chiar nu vedeti ca pun pe romanii intr-o postura rea.

“(…) Cred ca vorbim prea mult despre pacate (…) Nu vorbim suficient despre virtutii (…)”

Dincolo de suprafata comica, Calvary este un film despre idei si concepte de viata. E un film care te obliga la cugetare, iar personajul principal intruchipeaza exemplar o dilema. Acceptul final poate fi un sacrificiu din credinta sau un abandon in fata deznadejdii. Fiecare isi va da propriul raspuns.