Camera obscura e un film documentar de lung metraj despre cinecluburile existente în Romania în anii comunismului.
E poate greu de înțeles azi, ca în acea perioadă nu existau aparate de filmat în comert, și era imposibil să poti procura echipamentele și substantele necesare developării, montajului sau postprocesării de sunet.
Dar dacă totuși exista aceasta pasiune a filmului ,te puteai înscrie într-un cineclub. Ele erau asociații finanțate în general de sindicatele comuniste, care funcționau pe langă mari intreprinderi, universități și case de cultură.
A face film de amator în acei ani era o aventură. A încerca să oferi o alternativă culturii oficiale a filmului romanesc din acei ani, osificat într-o ideologie inchisa, putea fi un demers periculos.
E poate de neimaginat în epoca actuală, a omniprezenței imaginii animate și a conexiunii imediate pe internet, faptul că acum 30, 40 de ani pasionații de film alternativ filmau pe peliculă de 8 sau 16 milimetri, developau cand aveau apă, în condiții total improprii și poate uscau pelicula pe fereastra trenurilor în drum spre festivalurile de profil. Filmele fiind montate apoi la hotel în nopți albe unde pasiunea se transforma într-un dulce delir cinefil.
Erau mici bijuterii cinematografice provocatoare și insolente la adresa bunul simț comun, creative în cel mai înalt grad, și cumva dătătoare de speranță. Că într-o zi libertatea, cuvant atat de abstract în acele vremuri poate fi candva posibilă.
Cei care le-au realizat, au crezut în rolul filmului în viata comunității, și au dat,nu o dată,prin filmele lor,dovada de un simt civic mult evoluat față de standardele epocii.
E poate greu de înțeles azi, ca în acea perioadă nu existau aparate de filmat în comert, și era imposibil să poti procura echipamentele și substantele necesare developării, montajului sau postprocesării de sunet.
Dar dacă totuși exista aceasta pasiune a filmului ,te puteai înscrie într-un cineclub. Ele erau asociații finanțate în general de sindicatele comuniste, care funcționau pe langă mari intreprinderi, universități și case de cultură.
A face film de amator în acei ani era o aventură. A încerca să oferi o alternativă culturii oficiale a filmului romanesc din acei ani, osificat într-o ideologie inchisa, putea fi un demers periculos.
E poate de neimaginat în epoca actuală, a omniprezenței imaginii animate și a conexiunii imediate pe internet, faptul că acum 30, 40 de ani pasionații de film alternativ filmau pe peliculă de 8 sau 16 milimetri, developau cand aveau apă, în condiții total improprii și poate uscau pelicula pe fereastra trenurilor în drum spre festivalurile de profil. Filmele fiind montate apoi la hotel în nopți albe unde pasiunea se transforma într-un dulce delir cinefil.
Erau mici bijuterii cinematografice provocatoare și insolente la adresa bunul simț comun, creative în cel mai înalt grad, și cumva dătătoare de speranță. Că într-o zi libertatea, cuvant atat de abstract în acele vremuri poate fi candva posibilă.
Cei care le-au realizat, au crezut în rolul filmului în viata comunității, și au dat,nu o dată,prin filmele lor,dovada de un simt civic mult evoluat față de standardele epocii.
https://cristianghinea.wordpress.com/2012/07/04/cinecluburile-lugojene-amintiri-din-anii-70/
http://reper24.ro/reinvie-cineclubul-de-la-otelu-rosu/
http://dilemaveche.ro/sectiune/mass-comedia/articol/cineclubistii-geeksii-comunismului