Părerea criticului
Da, cred in reincarnare, dar nu incerc s-o var nimanui pe gat - si nici cea mai raspandita teorie asupra ei, de sorginte indiana, pe care ar fi irelevant s-o expun aici. Totusi, privind subiectele oculte, mistice, metafizice - in genere, incerte si discutabile, indiferent de natura lor - un bun-simt elementar obliga sa te documentezi barem asupra celor mai consacrate sau populare ipoteze, pentru ca apoi sa le respecti... sau sa le respingi in cunostinta de cauza... Din pacate, pe seama metempsihozei circula cele mai nastrusnice si haotice - sau, in speta, "caotice" - speculatii fictionale, ca si cum n-ar avea nici macar o baza mitica reala, tinand mai degraba de domeniul S.F.-ului unde (cred unii), totul ar fi posibil si permis. La fel face si Julio Medem in scenariul (si regia) acestui film despre o tanara de optsprezece ani Ibiza care, recrutata intr-o comunitate de artisti plastici din Madrid, porneste pentru patru ani prin lumea larga (si lumea propriului ei psihic - si metapsihic) spre a-si descoperi identitatea; adevarata identitate, aceea a mai multor femei din trecut, moarte toate, succesiv, la varsta de douazeci si doi de ani, si care se ciocnesc haotic in subconstientul ei. Ca premisa scenaristica n-ar fi rea, are repere incitante si solid articulate, astfel incat i s-ar putea ierta chiar si ignoranta mitologica mentionata la inceput - dar marea problema a filmului e o completa, neintentonata si sterila detasare de tot ceea ce inseamna universul sau uman. Rareori am intalnit un mod mai anost de a construi personajele - de o complexitate studiata, o originalitate cautata si o incredibila lipsa a dinamicii interioare autentice (ca pe plan extern, har Domnului, e simulata cat incape, cu situatii dramatice fabricate, secvente voit spectaculoase si note stilistice fortate apasat: imagini ostentativ picturale, accente sonore tanguitor-violente, etc. Ajuns la al paisprezecelea film, si la un prestigiu destul de consistent, Medem se releva aici teribil de neinspirat ca narator, depanandu-si povestea trenant, liniar, deloc seducator - in pofida tuturor eforturilor sale de a face un film cat mai "interesant" (finalmente doar intelectualicist, dramatoid si verbios, sub un strat vartos de calofilie scremuta, cu montaje de atractii abracadabrante si caznite, mai ales seama in zona mnemonica a dramelor unor refugiati berberi si ale unor piei rosii - din ascendenta metempsihotica a protagonistei, evident). Nu e de mirare, asadar, ca dezlantuirea de violenta din final cade pe loc complet gol, fara sa tuseze si fara sa semnifice mare lucru.
Debutanta Manuela Velles, de varsta egala cu a eroinei, depune stradanii onorabile de a-si exhiba frumusetea fizionomica si corporala (se recunoaste calitatea numeroaselor cadre nud, filmate decent si cu gust), plus disponibilitatea dramatica promitatoare, pe un rol ramas din scriitura destul de neimplinit, si impins din regie pe un drum labirintic si infundat. Charlotte Rampling ii da replica acceptabil, cu o siguranta evident rutinata, iar Nicolas Cazale, compune un arab scutit de poncifele politizante din ultimii ani. In rest, multa plictiseala cu atat mai semnificativa, cu cat procedeul "numaratorii inverse" de la 10 pana la 0, preluat din hipnoza si aplicat ca sistem de structurare a episoadelor, urmarea si o crestere inexorabila a tensiunii. Urmarea. Si nimic mai mult.
Debutanta Manuela Velles, de varsta egala cu a eroinei, depune stradanii onorabile de a-si exhiba frumusetea fizionomica si corporala (se recunoaste calitatea numeroaselor cadre nud, filmate decent si cu gust), plus disponibilitatea dramatica promitatoare, pe un rol ramas din scriitura destul de neimplinit, si impins din regie pe un drum labirintic si infundat. Charlotte Rampling ii da replica acceptabil, cu o siguranta evident rutinata, iar Nicolas Cazale, compune un arab scutit de poncifele politizante din ultimii ani. In rest, multa plictiseala cu atat mai semnificativa, cu cat procedeul "numaratorii inverse" de la 10 pana la 0, preluat din hipnoza si aplicat ca sistem de structurare a episoadelor, urmarea si o crestere inexorabila a tensiunii. Urmarea. Si nimic mai mult.
