Un film a cărei nota pe IMDB este una corecta. Într-un rol minor apare și Nicholas copilul care a jucat rolul principal în filmul Vara s-au sfârșit.
VeniVidi
pe 02 Aprilie 2023 19:37
Radu, inginer, om de afaceri prosper (probabil imobiliare), este pus în fața unui conflict cu alți parteneri care au acțiuni în firmă și el nu dorea să fuzioneze cu aceștia. Ei considerau că:
E mai bine să ai o felie dintr-un pepene mare decât o portocală.
Unul dintre prieteni are copilul la școală în Elveția. El are yaht. Succesul de până acum a avut și el un preț, este necăsătorit și în plus are probleme serioase de sănătate, trebuie să facă investigații și foarte probabil un transplant (ficat/inimă?) la Viena.
Își aduce mereu aminte de perioada de școală când, împreună cu colegii, colecționa capace de bere, timbre. El și unii tovarăși de joacă mai mici erau victime ale unuia mai mare din gașcă, Bebe (bulling). Atunci toți erau copii și trăiau cam în aceleași condiții. Dar acum? Fiecare a avut drumul lui. El trebuie deci să se îngrijească de sănătate. Așa își mai aduce aminte că are o mamă bătrână și o fostă prietenă medic, acum căsătorită și cu o fetiță. Află și de unul din bunii săi prieteni și colegi, Toma, absolvent de Geografie, care a ales să trăiască cu familia sa la Sfântu Gheorghe, în Deltă, localitate transformată în oraș în 1984 de Ceaușescu. Primește chiar o invitație de la Toma la nunta fiicei sale. Îi dă curs și ajunge în Deltă. În București tot ploua dar acolo vremea este superbă. Petrece clipe de liniște la un pahar de vin și de vorbă cu Toma (tatăl băiatului se ocupa de nuntă). Nu mai fumează și deapănă amintiri de pe vremea când erau în București (cinema și grădina Doina, magazinul Trei ursuleți de pe Lipscani). Radu găsește acolo o viață care curge într-un alt ritm, are timp de contemplare a apei și cerului. Cai sălbatici părăsiți pe grinduri, vaci, păsări, pescuit, peisaje și un vin bun. Aici vara este frumos, dar iarna... Existau câteva pensiuni, un camping prețul terenurilor era atunci de 60-70 euro/mp. Ceremonia de nuntă este deosebită.
În vederea nunții bărbații fac zgomote bătând în diverse tobe reale și improvizate ca să alunge spiritele rele iar femeile cheamă ursitoarele. Este un joc/dans Mătura iar tinerii care se căsătoresc le spală picioarele și mulțumesc bunicilor fetei. Vin și alți colegi la nuntă cu elicopterul. Probabil și Mircea care a spus că-l va ajuta pe Radu în ceea ce privește transplantul...
Mama lui Radu se ocupa de parastasele soțului, de un alt loc de veci (care a ajuns să coste cât un apartament..). De asemenea nu uită să-i dea lui Radu o plăcintă bună sau să-i propună o zacuscă făcută de ea.
Dacă filmul începe cu un joc al vârstei inocenței unor elevi în uniforme, finalul este pe aleile cimitirului Bellu, de unde Radu, mama sa (care face plăcintă bună) și o prietenă a mamei (face o colivă bună) se întorc de la pomenirea tatălui decedat. Ce va rezerva viitorul pentru Radu?
Oricum se pare că se va mulțumi cu mult mai puțin, nu neapărat o felie dintr-un pepene mare sau o portocală.
O poveste construită inginerește, cu migală, fără stridențe, fără ceva foarte spectaculos. Totuși Ok. Se putea și mai bine pe subiectul acesta generos.
Paralelă cu filmul Ultimele zile ale verii, 1976
Un inginer (jucat de Cornel Coman), șef de șantier dedicat muncii, își neglijează viața personală. Se simte obosit. Stă însă ceva mai bine. Este iubit în taină de secretara sa. Are și pe sora unui fost coleg, profesoară care-l vizitează în vacanțele de vară și în final îl urmează pe tomnatecul inginer sacrificîndu-și ea poziția avută. Dacă inginerul din perioada de dinainte de 1989, lucra mai mult pentru glorie decât pentru bani (deși mai erau și ceva prime), acum se lucrează în primul rând pe bani și poziție socială. Libertatea a stimulat individualismul, mai ales în perioada tranziției întârziate, dar și azi când este de ales între a fi salariat sau întreprinzător privat.
Ces
pe 28 Martie 2022 00:35
Cum unii dintre noi ne permitem o piatra funerara si cateva cuvinte sculptate in memoria cuiva, in cazul de fata s-a facut un film - treaba autorului.
Pan la urma e un pic cam ca fabula aia ca trebuie sa muncesti o viata ca sa te retragi linistit la batranete la malul marii in loc sa te faci de la bun inceput pescar.
Fapt divers - Este ultimul film in care apare Stefan Sileanu.
blackmore
pe 11 Aprilie 2020 01:04
O plicticosenie sinistra despre un agent de bursa, de parca in Romania ar exista bursa, si cu limbaj licentios, cum se obisnuieste in Romania in ultimul timp, nu mai poti face un film daca nu bagi si o injuratura in el.Actiunea este o bulibaseala incoerenta.
ancota
pe 10 Decembrie 2017 18:11
"CAPACE" e un film plat exact ca titlul sau. Pe vremea noastra le spuneam tigaite si intr-adevar le turteam pe linia de tramvai. Ieseau super plate. Exact ca in acest film. De la cap la coada nu se intampla nimic deosebit. Nu exista tensiune sau emotie, iar incadrarea ca gen la categoria drama mi se pare nejustificata. Nu e o drama. Nu pentru ca subiectul nu ar fi dramatic, ci pentru simplul motiv ca nu reuseste sa creeze atmosfera si tensiunea necesara unei drame. Filmul, desi pleaca de la premize ce l-ar putea duce cu usurinta spre drama, esueaza in ceva... destul de greu de incadrat. Poate peltea? Poate lalaiala fara rost? Greu de spus. Oricum. Nimic dramatic nu se intampla si asta doar pentru ca nu prea se intampla lucruri ci doar se discuta. Simplu, curat, in cadre de doi (sau trei) in marea lor majoritate fixe. Sincer, ma intreb de ce autorii romani de film sunt atat de comozi, atat de lipsiti de imaginatie, atat de... parca se tem sa complice actiunea de teama ca publicul nu va intelege ce se petrece. Haideti, domnilor! Mai cu curaj. Noi spectatorii filmelor romanesti nu suntem chiar toti retardati. Spun asta pentru ca mi se pare inacceptabil (cred ca am mai spus-o) sa faci un film de lungmetraj in care sa nu respecti nicio regula referitoare la scenariu. Aceste reguli te ajuta pe tine ca realizator sa creezi in primul rand o poveste si apoi un film bun, care sa aiba succes in primul rand la public. (apropos, am fost 4 persoane in sala). In acest film avem un protagonist? Da. Avem o lipsa? Ohoho, si inca ce lipsa. Omul e pe moarte, are nevoie de un transplant. Ce inseamna asta in Romania, ca de altfel oriunde in lume? Ca esti condamnat la moarte si ca fiecare zi ce trece e o lupta castigata. In film asta nu se vede. De ce? Pai pentru ca omul e ok, se poarta firesc, nu face lucruri deosebite. Ce? Ca pleaca in vacanta in delta e ceva deosebit? Nu. Daca e pe moarte, stie asta si mai e si intr-un film, atunci face lucruri. Lucruri extreme asa cum e si situatia in care se afla. Ce face? Pai aici intervine imaginatia scenaristului. De pilda isi da foc lui si lumii in care traieste, de ciuda ca nu poate schimba lucrurile. Sau poate incearca sa lupte. Sa lupte pentru fiecare zi. Isi face toate analizele in speranta ca primul diagnostic e gresit, dar asta ar fi prea normal si sa nu uitam ca ne aflam intr-un film. Aici lucrile stau altfel pentru ca o regula simpla din scenaristica spune ca personajele normale trebuie sa faca lucruri anormale iar personajele anormale trebuie sa faca lucruri normale. De ce? PENTRU CA SA SE INTAMPLE DUMNEZEULUI CEVA. ORICE, NUMAI SA SE INTAMPLE. Pentru numele lui Dumnezeu, mai oameni buni, mai realizatorilor de filme romanesti, in filme TREBUIE SA SE INTAMPLE CEVA. Ceva la care sa merite sa te uiti ca d-aia te duci la film. Nu? Nu te duci la film doar sa platesti bilet si sa motai o ora si jumatate. Asa poti sa te uiti pe fereastra, nu te costa nimic. Ai pretentia sa primesti ceva in chimbul banilor platiti pe bilet. Ei, acel ceva, acest film nu-l ofera. Nu pentru ca nu are, ci pentru ca realizatorii sai sunt niste oameni comozi. Spun asta pentru ca nu vreau sa cred ca sunt lipsiti de imaginatie SAU NU-I DUCE CAPUL. Dar sa revenim la scenariu. Am vazut mai sus ca avem un protagonist. Care protagonist are o lipsa. Iata ca premizele sunt aproape perfecte. Dar avem si un antagonist? Un personaj care sa-l impiedice pe protagonist sa-si rezolve aceasta lipsa? Neeeeaahhhh. Prea complicat. Adica... cum? Sa,,,? Neah, ce sa ne mai complicam sa punem pe altul sau alta sa-l zgandare cu ceva, cu o datorie, cu un copil din flori cu o... Pfff... Ce sa ne mai complicam. lasa-l asa. Sa se plimbe el asa frumos pe la mamica, pe la fosta iubita, pe la sotul fostei iubite (aici e chiar de... ma rog), prin delta. Ce sa mai... Sa placa la toata lumea, cum se zice. Sau poate ca antagonistul sau e TIMPUL? Pfoooaaaa, ce idee! Super, nu? Nu, nu e. Omul e relaxat, nu e in criza de timp. (Soferul il duce in delta si la despartire il intreaba cand sa vina sa-l ia. El ii raspunde relaxat ca-l suna el. Deci? Are tot timpul din lume si viata inainte. Da-l in ma-sa de transplant, un fleac. Actiune? Conflict? Ceva acolo... putina tensiune, putin dramatism? ZERO. De ce sa cream noi macar o poveste paralela. Ceva care sa potenteze actiunea principala. De pilda fosta iubita. Daca tot te-ai dus pe la ea de ce sa nu afli ca e in divort si cu portareii la usa gata gata sa fie aruncata-n strada cu copil cu tot si chiar daca sotul, ma rog, nu-l cunosti, e o lichea, nu merita nimic, dar macar copilul... Ce sa zic? Merita sa-i ajuti. A! Nu vrei sa-i ajuti? De ce? A, esti o javra, un om fara suflet? Hopa! Pai asta voia sa spuna si autorul filmului: " este povestea unui bărbat bogat și puternic, dar singur (interpretat de Vlad Ivanov), care își conduce afacerile cu autoritate și fără scrupule". Aha, deci fara scrupule. Pai asta nu se prea vede in film. Si daca nu se vede inseamna ca nu exista. Mie personajul mi s-a parut simpatic, de treaba dar nu a reusit sa ma convinga ca trece printr-o drama. Poate ca nu asta a fost scopul sau. Dar al regizorului? Nu asta e scopul regizorului? Sa ne faca sa intelegem prin ce trece personajul sau? Si asta prin fapte, prin actiuni, nu prin vorbe, ca la prosti, asa cum ni se explica ce e cu ciocaneala aia in tigai. Pe bune? Asta e scopul filmului? De ce? E film documentar? Etnografie si folclor? Altceva era daca eroul acestui film afland ca are nevoie de un transplant se mobilizeaza si incearca sa afle tot ce se poate despre acest subiect. Citeste, se intereseaza, pune intrebari despre lista de asteptare, despre cum se procedeaza, concret, omul vrea sa stie. De ce? A, pai... asa... Apoi il vedem cum infinteaza o asociatie, un ONG ceva care incearca sa convinga lumea ce bine e sa accepti sa devi donator de organe. Dar timpul trece, lucrurile se misca prea incet asa ca omul sare peste etape si incearca sa angajeze niste raketi sa-l mierleasca pe unul care tocmai a semnat ca isi va dona organele. Esueaza. Aia ii trag clapa si ramane si cu banii luati si cu treaba nerezolvata. Vrea sa-i arda, dar nu prea mai are timp asa ca se hotaraste s-o faca chiar el. Se urca in masina si dai. Doar ca exact cand e gata s-o comita se razgandeste, are o umbra de constiinta, trage brusc de volan, intra pe contrasens si se face praf. Cel ce urma sa-i fie victima ii acorda primul ajutor. E transportat la spital in coma. iar dupa cateva zile intra in moarte cerebrala si se declara decesul. Si ghici ce? Devine chiar el donator de organe. He, he, he! Ce chestie. Un rinichi salveaza o fata ce face dializa de 2 ani, celalalt o mama cu doi copii acasa. Ficatul ajunge la un cantaret de opera, plamanul la... nu mai conteaza. Dar cu inima? Cu inima cum ramane? A, pai inima merge la un tanar din Vaslui ce figura de cativa ani pe lista de asteptare. Pai cum, ca parca...? A, pai nu stiti? Omul n-avea nimic. Electrocardiograful... Ultima scena din film: aparatul este inlocuit. Doctorul si tipul de la service fac ultimele verificari. - Si data viitoare nu mai sariti peste reviziile programate. Au si astea rolul lor. Daca nu ne dadeam seama la timp cine stie ce nenorocire se putea intampla. Un diagnostic gresit... Dumneavoastra, domnule doctor stiti foarte bine. Da, da asa e. Multumim! Sa trimiteti factura la contabilitate. Numai bine! Ei? Parca era ceva. In schimb in filmul notru? Praf. Mai bine de jumatate din film sunt actiuni complet nemotivate si care nu duc nicaieri. Incepand cu inserturile cu amintiri din copilarie - fara relevanta in actiunea filmului, continuind cu vizita la mama - nu are nicio relevanta in economia filmului. Iar daca prin asta s-a dorit sa se arate ca e un om de afaceri lipsit de scrupule ma tem ca nu s-a reusit. Vizita la fosta iubita - nicio relevanta, desi ar fi putut deschide o poveste paralela asa cum spuneam mai sus. Vizita acasa la fosta iubita si discutia inutila cu sotul acesteia - nicio relevanta, drum inchis. Toate scenele din delta - nicio noima, nu duc nicaieri, nu aduc elemente noi, nu duc povestea nicaieri. Obiceiuri, traditii, spalatul pe picioare - nicio relevanta, complet inutile, umplutura. Toate astea luate la un loc pot avea o anumita logica atunci cand incerci sa faci un film de atmosfera gen "La Dolce Vita", dar de aici pana acolo e cale lunga.
Am sa ma opresc aici de teama ca voi deveni mai plictisitor decat filmul in sine.
Imaginea: Hm, ce sa zic? Foarte statica, cadrele foarte uniforme, incadratura - aproape aceiasi pe tot parcursul filmului. Parca retinuta, parca fara viata, fara unghiuri mai deosebite, mai curajoase, fara miscari de camera, fara ceva care sa arate maiestria unui operator. Nimic deosebit.
Actorii: foarte buni, foarte cunoscuti dar foarte prost condusi. De ce spun asta? De la un actor in general si de la un mare actor, in special, tu ca regizor te astepti sa vina cu idei despre personajul sau. Cu ceva intentii, cu ceva schite de miscare realizate macar in gand. Ei, aici parca sunt batuti in cuie. Parca sunt pusi la zid. Scenele cu Vlad Ivanov si Adrian Titieni pe terasa casei din delta sunt teribil de... lipsite de viata, de artificiale. Cred ca este cel mai slab personaj al lui Adrian Titieni. Nu spun ca a jucat prost pentru ca nu prea a avut ce sa joace si pentru ca el nu poate juca prost. Sunt convins ca a facut exact ce i s-a cerut. Tocmai de aceea arata atat de... lipsite de viata aceste scene. Si dialogul. Pfff. Explicatiile cu obiceiurile locale. Aiureli. Apropos de dialoguri: desi in mare parte sunt ok, adica oamenii se cunoaste ca sunt profesionisti si le dau bine. Atunci cand Vlad Ivanov ii marturiseste lui Adrian Titieni drama prin care trece a sunat ca naiba, Adica hodoronc-tronc. De asemenea, scena din cimitir cu el, mama si Florica (n-am gasit-o pe generic - Coca Bloos?) ma asteptam ca macar ele doua sa mai dea si pe langa text, asa... la talent. Genul asta de dialog, mai de umplutura, da bine, creeaza atmosfera.
Scenografie si costume: nimic deosebit Totul ok.
Sunet: OK. Chiar s-a auzit ce se vorbeste. Poate mai multa muzica ar fi ajutat, dar probabil ca asta a fost viziunea.
In concluzie: este un film care nu supara pe nimeni. Probabil ca e cel mai lipsit de emotie si inofensiv film vazut in ultima perioada. Probabil de aici i se trage si nota foarte mare de aici (8.2) si de pe IMDB (8.3).
Dar nu trebuie sa ma credeti pe cuvant, mergeti sa vedeti filmul!
MovieMania
pe 04 Decembrie 2017 18:53
Este un film deosebit! M-a emotionat foarte mult interpretarea lui Vlad Ivanov. Merita vazut!
AnaGH
pe 04 Decembrie 2017 16:36
Capace a primit in urma concursului de selectie al CNC suma de 30.000 de lei, adică nici 1% din bugetul total al filmului. O informatie publica, accesibila pe site ul CNC ului. Restul bugetului a fost acoperit prin investiții proprii ale casei de producție și ale coproducătorilor prin servicii, informații deslușite de pe genericul filmului. Merită vazut!
andrei_wld
pe 04 Decembrie 2017 15:33
Capace este un film de debut, ceea ce înseamnă că în procesul de selecție al proiectelor de la concursul CNC nu se ia în considerare ceea ce a făcut regizorul înainte. Fiindcă asta înseamnă un debut... În aceeași ordine de idei, drumul de la aplicație și scenariul până la film este unul lung, dacă ai avut vreodată ocazia să faci un film sau să participi la o filmare, știi despre ce este vorba și ce presupune, de exemplu, un montaj.
mirodoni
pe 17 Noiembrie 2017 06:52
Capace – regizate de Sorin Marin
Probabil că nu vă vine să credeți, dar „Capace” este titlul unui film regizat de Sorin Marin.
Regizat, vorba vine, pentru că aflu de pe internet, că Sorin Marin este... inginer. Asta nu-nseamnă că n-ar fi putut regiza un film, dacă are talent și cunoștințe, cinematografice, desigur, nu printre cineaști, dar să aibă ce regiza, adică un scenariu. Ori textul folosit a fost scris tot de el. Și tot n-ar fi o problemă, dar a fost aprobat și, firește, finanțat de CNC. Și-atunci mă-ntreb, ce punctaj a avut ca regizor, dacă e inginer!? Cum de a aprobat CNC un astfel de scenariu, când altele sunt respinse ani la rând, iar când ajung filme, sunt filme ca lumea!
Ca să nu vă mai pierdeți timpul căutând, vă spun ce am găsit eu: Sorin Marin are vreo 59 de ani și a fondat Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL, care se desfășoară în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe. Și ce și-a zis el, văzând atâtea filme proaste, de ce să nu facă și el unul?! Nu pe banii lui, desigur! Și l-a făcut! L-a făcut praf!
Dar să trecem la obiect, adică la subiect. Și-mi pun problema „ce a vrut să spună” autorul? Că regizor nu e! Păi scrie în sinopsis: povestea unui bărbat bogat și puternic, dar singur (interpretat de Vlad Ivanov), care își conduce afacerile cu autoritate și fără scrupule.
N-ar fi rău, numai că în film nu se vede câtu-și de puțin că e bogat și puternic, nu rezultă de ce e singur, iar conducerea autoritară se rezumă la tonul categoric față de partenerii lui, nu față de concurență, și lipsa de scrupule nu depășește limbajul trivial: suntem cu chiloții în vine și p...la sculată! Ivanov n-a zis-o cu puncte-puncte!
Nu aflăm nimic despre afacerile sale, doar de niște speculații la bursă, și asta pe vorbe, nu pe imagini, subiect fabulos în multe filme străine, dar penibil în economia noastră de piață și filmul lui Sorin Marin, „Capace”. Mai ales că, oricâtă imaginație ai avea, o asociere între jocul cu capace de bere al unor puști de cartier, cu „jocul” la bursă nu poate fi decât penibilă.
Nu am reușit să văd un personaj în spatele lui Ivanov, așa că nu i-am reținut nici numele. Asta pentru că nu văd de ce m-ar interesa „viața și opera” acestuia, așa cum este prezentată în... Capace!
Identificarea „personajelor” copii cu cele mature este de-a dreptul imposibilă, nici măcar după nume, și nici după „vocabular”, deși un puști îi spune altuia: ești un labagiu, un mare labagiu! Așa că nici nu se pune problema recunoașterii personajelor după „trăsăturile de caracter”, câtă vreme „intriga”, atât în trecut cât și în prezent, este sub nivelul pueril, ca și imaginea filmului, încadratura ș.a.m.d.
Ideea este că băieții au crescut, unul dintre ei ajungând mare medic. Atât de mare, că numai după EKG stabilește că fostul său coleg de gașcă are nevoie de un transplant de inimă și unul de ficat, eventual cu schimbarea cuzineților. Nici măcar coronarografie nu i-a făcut, să vadă și spectatorul ce e aia! Astfel, îl trimite pe Ivanov în deltă, să bea și să fumeze liniștit acolo, să nu se mai streseze cărând pietre de moară la bursă. În acest timp, moartea să-l caute derutată la domiciliul stabil din București!
Dar Ivanov, băiat cuminte, trece mai întâi pe la rude și cunoștințe, pentru orice eventualitate. Astfel, ajunge la bătrâna sa mamă. Aici, Sorin Marin pune placa, mai nou, DVD-ul cu reproșuri din partea bătrânei, respectiv clișeul clasic. Pe canapea era o pisică albă cu pete negre. De fapt, motan, care se apropie prietenoasă(os) de Ivanov pentru a fi alintată(tat). Aici, cu puțin bun-simț cinematografic, nu cine știe ce finețuri, pisica trebuia să sară pe pereți la venirea străinului, că doar nu-l mai văzuse de când era de-o palmă. Pisica, nu Ivanov!
Tot în acest context, după 5 ani, o vizitează pe o duduie la un spital. Acolo lucra, nu era bolnavă! Am crezut că-i e fiică, dar mai târziu avea să spună că n-a fost însurat, iar toți copii lui au fost... avortați. Putea fi o iubită, dar aceasta avea o fetiță și un bărbat. Mai rămâne să-i fi fost soră, dar nu e sigur!
Sorin Marin reușește să coboare sub acest nivel de exprimare când e vorba de ilustrarea simptomelor gravei boli a personajului său. Astfel, Ivanov gâfâie și transpiră în baie, în fața oglinzii, dezbrăcat. Ba chiar cade în cap. Cameramanul nu prinde momentul căderii, iar duble n-a tras, pentru că n-a avut cascador, așa că-l arată pe Ivanov direct pe gresie, în fundul gol. Dacă ar fi fost fundul lui Schwarzenegger în tinerețe, mai mergea, dar așa, momentul nu mărește dramatismul, nu stârnește hazul, ci doar frizează penibilul. După o astfel de căzătură, rezultatul nu poate fi doar un simplu plasture pe frunte. De regulă, hematomul format coboară lent și învinețește tot ochiul. Dar ar fi fost necesar un machiaj mai complicat!
Chiar dacă Sorin Marin n-a trecut pe la școala de film, ar fi trebuit măcar să vadă filmele prezentate în festivalurile organizate de el, sau măcar să fi fost ca spectator în cinematografe. Ar fi observat că, dacă într-un ghiveci pui morcovi și ceapă, poți pune și fasole verde, dar nu poți pune ananas! Într-un film, toate cele se leagă organic. Nu plouă, decât dacă vrea scenaristul/regizorul. Un câine nu traversează strada, decât cu acordul acestora. Dacă personajul se îmbolnăvește de inimă, trebuie s-o facă cu un rost. Dacă merge în deltă să întâlnească oameni simpli și obiceiuri străvechi, cum scrie în sinopsis, acestea/aceștia trebuie să fie cu dedicație. Subtilă, cât mai subtilă, dar să fie! Obiceiul ca oamenii... simpli să bată în tigăi, cratițe și oale pe ulițe, eventual în... capace de oale, nu e elocvent, chiar dacă e străvechi!
Și, totuși, nu pot spune că-i cel mai prost film românesc. Am o listă foarte lungă…
E mai bine să ai o felie dintr-un pepene mare decât o portocală.
Unul dintre prieteni are copilul la școală în Elveția. El are yaht. Succesul de până acum a avut și el un preț, este necăsătorit și în plus are probleme serioase de sănătate, trebuie să facă investigații și foarte probabil un transplant (ficat/inimă?) la Viena.
Își aduce mereu aminte de perioada de școală când, împreună cu colegii, colecționa capace de bere, timbre. El și unii tovarăși de joacă mai mici erau victime ale unuia mai mare din gașcă, Bebe (bulling). Atunci toți erau copii și trăiau cam în aceleași condiții. Dar acum? Fiecare a avut drumul lui. El trebuie deci să se îngrijească de sănătate. Așa își mai aduce aminte că are o mamă bătrână și o fostă prietenă medic, acum căsătorită și cu o fetiță. Află și de unul din bunii săi prieteni și colegi, Toma, absolvent de Geografie, care a ales să trăiască cu familia sa la Sfântu Gheorghe, în Deltă, localitate transformată în oraș în 1984 de Ceaușescu. Primește chiar o invitație de la Toma la nunta fiicei sale. Îi dă curs și ajunge în Deltă. În București tot ploua dar acolo vremea este superbă. Petrece clipe de liniște la un pahar de vin și de vorbă cu Toma (tatăl băiatului se ocupa de nuntă). Nu mai fumează și deapănă amintiri de pe vremea când erau în București (cinema și grădina Doina, magazinul Trei ursuleți de pe Lipscani). Radu găsește acolo o viață care curge într-un alt ritm, are timp de contemplare a apei și cerului. Cai sălbatici părăsiți pe grinduri, vaci, păsări, pescuit, peisaje și un vin bun. Aici vara este frumos, dar iarna... Existau câteva pensiuni, un camping prețul terenurilor era atunci de 60-70 euro/mp. Ceremonia de nuntă este deosebită.
În vederea nunții bărbații fac zgomote bătând în diverse tobe reale și improvizate ca să alunge spiritele rele iar femeile cheamă ursitoarele. Este un joc/dans Mătura iar tinerii care se căsătoresc le spală picioarele și mulțumesc bunicilor fetei. Vin și alți colegi la nuntă cu elicopterul. Probabil și Mircea care a spus că-l va ajuta pe Radu în ceea ce privește transplantul...
Mama lui Radu se ocupa de parastasele soțului, de un alt loc de veci (care a ajuns să coste cât un apartament..). De asemenea nu uită să-i dea lui Radu o plăcintă bună sau să-i propună o zacuscă făcută de ea.
Dacă filmul începe cu un joc al vârstei inocenței unor elevi în uniforme, finalul este pe aleile cimitirului Bellu, de unde Radu, mama sa (care face plăcintă bună) și o prietenă a mamei (face o colivă bună) se întorc de la pomenirea tatălui decedat. Ce va rezerva viitorul pentru Radu?
Oricum se pare că se va mulțumi cu mult mai puțin, nu neapărat o felie dintr-un pepene mare sau o portocală.
O poveste construită inginerește, cu migală, fără stridențe, fără ceva foarte spectaculos. Totuși Ok. Se putea și mai bine pe subiectul acesta generos.
Paralelă cu filmul Ultimele zile ale verii, 1976
Un inginer (jucat de Cornel Coman), șef de șantier dedicat muncii, își neglijează viața personală. Se simte obosit. Stă însă ceva mai bine. Este iubit în taină de secretara sa. Are și pe sora unui fost coleg, profesoară care-l vizitează în vacanțele de vară și în final îl urmează pe tomnatecul inginer sacrificîndu-și ea poziția avută. Dacă inginerul din perioada de dinainte de 1989, lucra mai mult pentru glorie decât pentru bani (deși mai erau și ceva prime), acum se lucrează în primul rând pe bani și poziție socială. Libertatea a stimulat individualismul, mai ales în perioada tranziției întârziate, dar și azi când este de ales între a fi salariat sau întreprinzător privat.
Pan la urma e un pic cam ca fabula aia ca trebuie sa muncesti o viata ca sa te retragi linistit la batranete la malul marii in loc sa te faci de la bun inceput pescar.
Fapt divers - Este ultimul film in care apare Stefan Sileanu.
Am sa ma opresc aici de teama ca voi deveni mai plictisitor decat filmul in sine.
Imaginea: Hm, ce sa zic? Foarte statica, cadrele foarte uniforme, incadratura - aproape aceiasi pe tot parcursul filmului. Parca retinuta, parca fara viata, fara unghiuri mai deosebite, mai curajoase, fara miscari de camera, fara ceva care sa arate maiestria unui operator. Nimic deosebit.
Actorii: foarte buni, foarte cunoscuti dar foarte prost condusi. De ce spun asta? De la un actor in general si de la un mare actor, in special, tu ca regizor te astepti sa vina cu idei despre personajul sau. Cu ceva intentii, cu ceva schite de miscare realizate macar in gand. Ei, aici parca sunt batuti in cuie. Parca sunt pusi la zid. Scenele cu Vlad Ivanov si Adrian Titieni pe terasa casei din delta sunt teribil de... lipsite de viata, de artificiale. Cred ca este cel mai slab personaj al lui Adrian Titieni. Nu spun ca a jucat prost pentru ca nu prea a avut ce sa joace si pentru ca el nu poate juca prost. Sunt convins ca a facut exact ce i s-a cerut. Tocmai de aceea arata atat de... lipsite de viata aceste scene. Si dialogul. Pfff. Explicatiile cu obiceiurile locale. Aiureli. Apropos de dialoguri: desi in mare parte sunt ok, adica oamenii se cunoaste ca sunt profesionisti si le dau bine. Atunci cand Vlad Ivanov ii marturiseste lui Adrian Titieni drama prin care trece a sunat ca naiba, Adica hodoronc-tronc. De asemenea, scena din cimitir cu el, mama si Florica (n-am gasit-o pe generic - Coca Bloos?) ma asteptam ca macar ele doua sa mai dea si pe langa text, asa... la talent. Genul asta de dialog, mai de umplutura, da bine, creeaza atmosfera.
Scenografie si costume: nimic deosebit Totul ok.
Sunet: OK. Chiar s-a auzit ce se vorbeste. Poate mai multa muzica ar fi ajutat, dar probabil ca asta a fost viziunea.
In concluzie: este un film care nu supara pe nimeni. Probabil ca e cel mai lipsit de emotie si inofensiv film vazut in ultima perioada. Probabil de aici i se trage si nota foarte mare de aici (8.2) si de pe IMDB (8.3).
Dar nu trebuie sa ma credeti pe cuvant, mergeti sa vedeti filmul!
Probabil că nu vă vine să credeți, dar „Capace” este titlul unui film regizat de Sorin Marin.
Regizat, vorba vine, pentru că aflu de pe internet, că Sorin Marin este... inginer. Asta nu-nseamnă că n-ar fi putut regiza un film, dacă are talent și cunoștințe, cinematografice, desigur, nu printre cineaști, dar să aibă ce regiza, adică un scenariu. Ori textul folosit a fost scris tot de el. Și tot n-ar fi o problemă, dar a fost aprobat și, firește, finanțat de CNC. Și-atunci mă-ntreb, ce punctaj a avut ca regizor, dacă e inginer!? Cum de a aprobat CNC un astfel de scenariu, când altele sunt respinse ani la rând, iar când ajung filme, sunt filme ca lumea!
Ca să nu vă mai pierdeți timpul căutând, vă spun ce am găsit eu: Sorin Marin are vreo 59 de ani și a fondat Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL, care se desfășoară în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe. Și ce și-a zis el, văzând atâtea filme proaste, de ce să nu facă și el unul?! Nu pe banii lui, desigur! Și l-a făcut! L-a făcut praf!
Dar să trecem la obiect, adică la subiect. Și-mi pun problema „ce a vrut să spună” autorul? Că regizor nu e! Păi scrie în sinopsis: povestea unui bărbat bogat și puternic, dar singur (interpretat de Vlad Ivanov), care își conduce afacerile cu autoritate și fără scrupule.
N-ar fi rău, numai că în film nu se vede câtu-și de puțin că e bogat și puternic, nu rezultă de ce e singur, iar conducerea autoritară se rezumă la tonul categoric față de partenerii lui, nu față de concurență, și lipsa de scrupule nu depășește limbajul trivial: suntem cu chiloții în vine și p...la sculată! Ivanov n-a zis-o cu puncte-puncte!
Nu aflăm nimic despre afacerile sale, doar de niște speculații la bursă, și asta pe vorbe, nu pe imagini, subiect fabulos în multe filme străine, dar penibil în economia noastră de piață și filmul lui Sorin Marin, „Capace”. Mai ales că, oricâtă imaginație ai avea, o asociere între jocul cu capace de bere al unor puști de cartier, cu „jocul” la bursă nu poate fi decât penibilă.
Nu am reușit să văd un personaj în spatele lui Ivanov, așa că nu i-am reținut nici numele. Asta pentru că nu văd de ce m-ar interesa „viața și opera” acestuia, așa cum este prezentată în... Capace!
Identificarea „personajelor” copii cu cele mature este de-a dreptul imposibilă, nici măcar după nume, și nici după „vocabular”, deși un puști îi spune altuia: ești un labagiu, un mare labagiu! Așa că nici nu se pune problema recunoașterii personajelor după „trăsăturile de caracter”, câtă vreme „intriga”, atât în trecut cât și în prezent, este sub nivelul pueril, ca și imaginea filmului, încadratura ș.a.m.d.
Ideea este că băieții au crescut, unul dintre ei ajungând mare medic. Atât de mare, că numai după EKG stabilește că fostul său coleg de gașcă are nevoie de un transplant de inimă și unul de ficat, eventual cu schimbarea cuzineților. Nici măcar coronarografie nu i-a făcut, să vadă și spectatorul ce e aia! Astfel, îl trimite pe Ivanov în deltă, să bea și să fumeze liniștit acolo, să nu se mai streseze cărând pietre de moară la bursă. În acest timp, moartea să-l caute derutată la domiciliul stabil din București!
Dar Ivanov, băiat cuminte, trece mai întâi pe la rude și cunoștințe, pentru orice eventualitate. Astfel, ajunge la bătrâna sa mamă. Aici, Sorin Marin pune placa, mai nou, DVD-ul cu reproșuri din partea bătrânei, respectiv clișeul clasic. Pe canapea era o pisică albă cu pete negre. De fapt, motan, care se apropie prietenoasă(os) de Ivanov pentru a fi alintată(tat). Aici, cu puțin bun-simț cinematografic, nu cine știe ce finețuri, pisica trebuia să sară pe pereți la venirea străinului, că doar nu-l mai văzuse de când era de-o palmă. Pisica, nu Ivanov!
Tot în acest context, după 5 ani, o vizitează pe o duduie la un spital. Acolo lucra, nu era bolnavă! Am crezut că-i e fiică, dar mai târziu avea să spună că n-a fost însurat, iar toți copii lui au fost... avortați. Putea fi o iubită, dar aceasta avea o fetiță și un bărbat. Mai rămâne să-i fi fost soră, dar nu e sigur!
Sorin Marin reușește să coboare sub acest nivel de exprimare când e vorba de ilustrarea simptomelor gravei boli a personajului său. Astfel, Ivanov gâfâie și transpiră în baie, în fața oglinzii, dezbrăcat. Ba chiar cade în cap. Cameramanul nu prinde momentul căderii, iar duble n-a tras, pentru că n-a avut cascador, așa că-l arată pe Ivanov direct pe gresie, în fundul gol. Dacă ar fi fost fundul lui Schwarzenegger în tinerețe, mai mergea, dar așa, momentul nu mărește dramatismul, nu stârnește hazul, ci doar frizează penibilul. După o astfel de căzătură, rezultatul nu poate fi doar un simplu plasture pe frunte. De regulă, hematomul format coboară lent și învinețește tot ochiul. Dar ar fi fost necesar un machiaj mai complicat!
Chiar dacă Sorin Marin n-a trecut pe la școala de film, ar fi trebuit măcar să vadă filmele prezentate în festivalurile organizate de el, sau măcar să fi fost ca spectator în cinematografe. Ar fi observat că, dacă într-un ghiveci pui morcovi și ceapă, poți pune și fasole verde, dar nu poți pune ananas! Într-un film, toate cele se leagă organic. Nu plouă, decât dacă vrea scenaristul/regizorul. Un câine nu traversează strada, decât cu acordul acestora. Dacă personajul se îmbolnăvește de inimă, trebuie s-o facă cu un rost. Dacă merge în deltă să întâlnească oameni simpli și obiceiuri străvechi, cum scrie în sinopsis, acestea/aceștia trebuie să fie cu dedicație. Subtilă, cât mai subtilă, dar să fie! Obiceiul ca oamenii... simpli să bată în tigăi, cratițe și oale pe ulițe, eventual în... capace de oale, nu e elocvent, chiar dacă e străvechi!
Și, totuși, nu pot spune că-i cel mai prost film românesc. Am o listă foarte lungă…