Un rezultat neașteptat al campaniilor feministe de-a lungul timpului este că adesea vechile generații nu înțeleg revolta celor tinere: pentru mulți dintre membrii celor dintâi, lupta este ca și câștigată; și într-adevăr, în multe țări condițiile de trai și de muncă ale femeilor s-au îmbunătățit semnificativ, și, cel puțin teoretic, ele sunt considerate egale în drepturi și în oportunități cu bărbații. Aceasta este perspectiva pe care o apără Juliana, bunica regizoarei Tatiana Mazú González. Sub ochiul atent al aparatului de filmat al nepoatei, ea își descrie copilăria petrecută în slujba unor rude care o maltratau, apoi tinerețea în serviciul marii burghezii din regiune, ca bonă, și în sfârșit emanciparea, atunci când se hotărăște să-și câștige singură traiul în Buenos Aires, folosindu-se de îndemânarea ei de croitoreasă.