Un film cu un puternic mesaj social, chiar daca putin prea melodramatic pentru gusturile mele. Cinematografic sigur putea iesi ceva mult mai bun. Voi ramane totusi in memorie pentru mult timp cu prestatia pustiului si cu ale sale vorbe:
- "I want to make a complaint against my parents. I'd want adults to listen to me. I want adults who can't raise kids not to have any."
user-5e9c550f8081b
pe 23 Aprilie 2020 03:59
Un film foarte bun si foarte trist. Actorii, mai ales Zain, au jucat impecabil. Este adevărat că unii nu sunt făcuți să aibe copiii... Și totuși au!
ioana1007
pe 07 Martie 2020 00:32
Cutremurator de trist. Cutremurator de bun. Mult timp nu voi uita figura trista a copilului Zain. Un film greu de vizionat si extrem de dur.
rocsyh
pe 27 Septembrie 2019 22:11
Inițial, am crezut ca va fi un film asemănător cu cele românești din ultimii ani... Nici pomeneala! Este, într-adevăr, o opera de arta și nu îți vine să crezi cum te face sa simți fiecare trăire a personajelor.
Nota 10 pentru interpretare și poveste.
Cu mențiunea ca astfel de oameni nu ar trebui sa fie lăsați sa facă copii, cum bine se enunta în film!
diana_dinca
pe 24 Iulie 2019 23:08
Un film sensibil, emoționant și in același timp foarte trist!
sabinalin
pe 03 Iulie 2019 11:43
"La sfarsitul zilei... copiii sunt aceia care platesc cu adevarat pentru toate conflictele noastre, pentru razboaie, pentru sistemele pe care le punem in practica, pentru deciziile stupide, ale noastre ai ale guvernantilor. Am simtit nevoia sa vorbesc despre aceasta problema si m-am gandit, daca acesti copii ar putea vorbi, daca s-ar putea exprima, ce ar spune? Ce ar spune ei unei societati care prefera sa ii ignore?", acestea sunt cuvintele pline de miez ale actritei si regizoarei libaneze Nadine Labaki atunci cand a descris conceptul care sta la baza capodoperei sale cinematografice, s-a discutat mult in ultimii ani despre "politically correctness", despre faptul ca femeile-regizor nu sunt suficient bagate in seama la marile festivaluri sau la premiile Oscar, din pacate specialistii au cedat la presiune si au inclus in selectii filme care nu se justificau valoric numai pentru ca erau regizate de femei sau aveau in distributie aproape exclusiv actori de culoare, nu e cazul acestui film cu adevarat impresionant, unul dintre marile filme ale anului 2018, n-a fost sa fie, juriul a preferat "Shoplifters", , nici "Capernaum" n-a fost ignorat, pana la urma premiile au doza lor de relativism, ce e mai important e ca privitorul sa traga invatamintele necesare dintr-o astfel de minune cinematografica.
777L
pe 11 Mai 2019 18:37
Capernaum si Shoplifters cu mult peste mult laudatul si pe nedrept castigatorul Roma (ce a plusat probabil pe prezenta unui regizor celebru, putina corectitudine politica + sustinerea Netflix).
O drama superba, cu trairi intense, mai ales ca spectator-parinte. De neratat pentru orice cinefil.
Daneata
pe 29 Aprilie 2019 18:46
Un film impresionant, cu un final care lasa loc sperantei pentru o lume mai buna. Personajul central este minunat si jocul actorilor de nota 10. In timp ce Hollywood-ul produce din ce in ce mai multe filme comerciale, tarile mici pun accentul pe ceea ce ar trebui sa fie cinematografia ca arta. Recomand acest film.
Ghemot
pe 22 Aprilie 2019 22:48
Cred că cel puțin pentru fanii dramelor, acesta este revelația acestei ediții ale premiilor Oscar. Recunosc că nu am văzut încă filmul Roma(câștigător), dar din ce am auzit este un film destul de slab, și cred că acesta ar fi fost filmul care merita să câștige la acea categorie.
Nika
pe 12 Aprilie 2019 19:13
Un film bun, cu un puternic impact emotional. Un film, realizat atât de bine, cu actori putin cunoscuti, dar care au jucat atat de firesc, iar baiatul a fost pur si simplu magistral in rolul sau.
ornitoring
pe 06 Aprilie 2019 20:10
Ce film!! .o.m.g. o drama care transmite multa emotie, un film ce te emotioneaza pana la lacrimi..scenariu, dialog ....un film care rolul actorilor e de exceptie...Zain isi intra bine de tot in personaj..l am vazut ca pe un Denzel washington.sau Al pacino ca interpretare actoriceasca...ce sa zic recomand iubitorilor de filme bune ..nu gen MARVEL. Sau alte kk uri ..:)
Recomand !! 10
into_the_labyrinth
pe 03 Aprilie 2019 15:47
Ne gândim prea puţin, în vâltoarea secolului vitezei şi al tehnologizării, la soarta celor care au fost mai puţin norocoşi: cei care trăiesc sub pragul de sărăcie, în condiţii insalubre, neavând din ce să-şi asigure traiul.
O astfel de poveste e şi cea din ”Capharnaüm” (care rulează în prezent în cinematografe bucureştene), a lui Zain, un băieţel libanez, silit să asiste la modul în care propriii părinţi îl neglijează, învăţat să muncească din greu de la o vârstă fragedă, iar sora sa, Sahar, să se prostitueze la o vârstă la care alte fetiţe încă se mai joacă cu păpuşile.
Acest cadru sordid şi inuman, contrapus candorii şi inocenţei care ar trebui să caracterizeze vârsta copilăriei, mi-a amintit oarecum de Shoplifters. Punerea în scenă mi se pare însă mult mai bună, este mai ”film” decât pelicula amintită, iar muzica de fundal este inspirată.
Cadrele alese de Nadine Labaki denotă un instinct către ce trebuie să însemne arta cinematografică, deşi acţiunea uneori trenează şi devine pe alocuri repetitivă.
Silit să se maturizeze prea devreme, micul erou al acestei pelicule (excelent interpretat de actorul debutant Zain al Rafeea) porneşte în căutarea propriului destin, atunci când înţelege că nu are de unde să aştepte ajutor. Scena în care urcă în caruselul pentru copii după coborârea din autobuz este emoţionantă şi, pe fundalul muzicii şi al căutării copilăriei pierdute care se zăreşte în ochii înlăcrimaţi ai micuţului, are aproape un efect hipnotic.
Zain îşi găseşte până la urmă adăpost în casa (la fel de sărăcăcioasă) a lui Rahil, o refugiată etiopiană, care avea şi un copil mic de crescut.
S-ar putea invoca oarecum faptul că ar fi un film tematic (problema refugiaţilor etc.), dar e chiar foarte bine realizat, iar (de exemplu) birocraţia de care se izbeşte Rahil nu pare cu nimic mai puţin stupidă decât în realitate.
În condiţiile în care soarta acestor nefericiţi părea oricum (aproape) pecetluită, cinismul traficantului Aspro, care voia cu orice preţ să obţină copilul etiopiencei (din raţiuni financiare, evident) apare ca o lovitură de graţie într-o lume dezumanizată şi muribundă.
De un realism crud, pelicula tinerei regizoare Nadine Labaki are pe alocuri şi momente de umor negru, dar puţine în comparaţie cu ansamblul peliculei, care este absolut dramatică.
Pe măsură ce înaintează spre final, filmul câştigă în calitate şi în dramatism.
De data aceasta am înţeles de ce a luat premiul juriului la Cannes, precum şi premiul juriului ecumenic, este o peliculă care impresionează, iar regizoarea a scos maximum posibil cu minimum de mijloace.
Sigur, e discutabil dacă în anumite condiţii soţii nu ar trebui să mai aducă pe lume copii, dar la fel de adevărat este că viaţa unora dintre aceşti copii poate deveni un iad şi te întrebi până la urmă de ce le-a fost dat să o trăiască.
La sfârşit, cu ocazia pozei pentru paşaport, Zain zâmbeşte. La comandă, dar cu o urmă de speranţă, şi acesta ar fi totuşi un mesaj asimilabil unei pledoarii pentru viaţă.
PS: Mi se pare de neînţeles (sau, poate, totuşi, nu...) cum un asemenea film a primit atâtea nominalizări, dar foarte puţine premii.
user-59c4986c49752
pe 26 Martie 2019 07:04
*Doamneeee ce film, nu am mai vazut asemenea film de foarte mult timp. M-a emoționat si o face ori de cate ori privesc un trailer, o poza sau orice altceva legat de acest film. Mai emoționant si totodata dureros este daca a existat in viata ta astfel de momente mai alesc ca acela cand spune: Citez- " sunt aici sa-mi dau parinții in judecata pentru ca m-au nascut" , inchei citatul. Nu are cum sa nu rascoleasca ceva in fine decat sa nu ai pic de sentimente. Ador acest film. Nu am cuvinte sa ma exprim pentru tot ce simt, cred in aceste momente daca aveam actorul in fata mea il imbratisam si nu ii mai dadeam drumul din brate 24 de ore. Nu am mai vazut actor carr este la inceput sa i se potriveasca atat de bine rolul, ba mai mult sa transmita atat . DIVIN!*
stricted
pe 20 Martie 2019 19:44
E un basm și o operă, e un thriller și un calup de știri, un strigăt de protest și un imn al rezistenței.
Horatiucrisan
pe 20 Martie 2019 15:04
Un film dur si realist care reușește să surprindă prin ochii unui copil aproape toate dramele Orientului Mijlociu al țărilor sărace cum e Libanul. Dramă refugiaților sirieni alungați de război, dramă etiopiencelor cărora li se refuză legalitatea si sunt obligate să fie sclave ani în șir, sărăcia, exploatarea, îmbogățirea facilă a clauzelor care promit un trai omenesc în Occident, cutumele islamice care depășesc legalitatea, moralitatea, si duc la lipsa de viitor a unor copii nedoriți dar născuți din dorința de respectare a unor tradiții, etc. Un film emoționant care reamintește totodată ca intotdeauna exista situatii mai grele si locuri on care oamenii își duc cu greu existență fiind amenințați de război, sărăcie, exploatarea si chiar de lege. Obligatoriu de văzut.
alali
pe 20 Martie 2019 13:07
este un film diferit si nu se bazeaza pe sintaxa pusa in frontispiciul afisului, "din fapte reale" ori "biografic", atat de la moda in timpurile actuale si care pare ca e singura ce genereaza filme mari. Pelicula libaneza e mai mult un cumul de situatii adevarate pe care in cei 3 ani in care regizoarea Nadine Labaki si-a alcatuit documentarea, le-a vazut cu proprii ei ochi. O fictiune despre lume asa cum e ea in partea aceea de harta si despre care am prefera sa nu stim ca exista. Problematica ridicata in acest material, surprinzator sau nu, nu se intalneste oarecum izolat, strict in acea tara. E foarte posibil sa gasim cazuri similare si in proximitatea caminului caldut in care ne ducem traiul linistit. Sunt, asa cum spunea si Nadine, la ora la care vizionam acest film, 280 milioane copii ce muncesc pentru a-si intretine familiile. Putin mai mult decat ne-am fi asteptat, nu-i asa?
Avand acesta cifra colosala in minte, inca din primele scanteieri de pe ecran intelegem ca patrundem intr-o lume vetusta cu un contrast uluitor intre partea administrativa si implicit educata si clasa cea mai numeroasa de oameni, cea compusa doar din oropsiti si saraci. Un judecator ce discuta pe fundamente legale desprinse din niste drepturi ale omului ce par ca provin din viitor, zdrobit de argumentele unei traditii ce primeaza in fata tuturor pledoariilor legislative tinute de oameni in robe mai scumpe decat toate posesiunile pamantesti ale invinuitilor ce ii sunt adusi spre judecare. "Bunica mea s-a casatorit la exact aceeasi varsta si iat-o aici, bine sanatoasa." Marturia exemplului, singura care se poate aplica la acest nivel al existentelor mizere si tot singura pe care acesti oameni lipsiti de orice alta argumentatie logica sunt capabili sa o priceapa.
Paradoxurile nu se marginesc sa reprezinte doar aceasta prapastie fara vreo punte de traversat intre doua lumi insolubile una intr-alta. Ideea ca exista alte natii ce tanjesc sa ajunga sa traiasca in aceasta nenorocita suferinta e dincolo de orice imaginatie. Ce provocare ar fi pentru regizoare ca pe viitor sa realizeze un fel de spin-off ce sa ne asigure incursiunea si in profunzimile celuilalt univers, mai napastuita ca cel din , din cate se vede. Din punctul de vedere al evolutiei istorisirii noastre, asta ar fi un pas ideal, unul firesc si necesar, dar care nu va fi realizat niciodata si poate ca e mai bine asa. La cat ne-a intristat si mahnit productia recenta, riscam ca o vedere a unei tragedii incomensurabil mai mari sa ne deprime mult peste ceea ce putem suporta. Iar ne-a dus cumva la limita tristetii si depresiei de care suntem capabili.
Procesul intentat de copil propriilor parinti se transforma intr-o minunatie scenaristica si ramane o incununare a tuturor reusitelor acestui proiect. Un liant ce solidifica o realizare impresionanta ce si-a garantat prin acest litigiu locul intre filmele nemuritoare despre care se vor face vorbire, cu siguranta si in secolul viitor. Sa ai curajul de a adresa intrebarea "De ce m-am nascut?" intr-o tara conservatoare precum Libanul unde chiar si partidele politice sunt constituite pe criterii religioase, poate avea consecinte dramatice chiar si asupra integritatii tale fizice. Sa mai indraznesti sa aduci in fata justitiei mentalitatile depasite ale acestei stari de fapt si sa ceri prin acest demers o grabire a progresului, o schimbare necesara, depaseste insusi cadrul cinemaului. Asta face si prin asta devine acest film mare. Nadine Labaki, cu un curaj inconstient judeca statul, morala, traditia, ba chiar o lume intreaga.
Stilul documentar in care strazile se filmeaza in real-action se datoreaza celor aprox 12 ore cat a avut materialul inainte de a fi editat. Practic s-a filmat tot ce acesti non-actori au interpretat, improvizat si exprimat din impuls, urmand ca abia apoi sa se cearna strict ceea ce va aparea in versiunea finala. Cadrele sunt largi si cuprind personajele in intregime, permitand astfel sa vedem pantomimica atat de fireasca pe care un copil nu o poate falsifica. In cvasi toate aparitiile copiilor, imaginea are un fel de incadratura mizera si degradanta. Ori gunoi si murdarie ori decadenta umana, bautura sau nimicnicie. Ceva urat tot acompaniaza in permanenta chipurile triste dar curate ale micutilor. Din aceasta filmare continua s-a nascut si ideea procesului. Cu orice copil ajungea sa stea de vorba, Nadine primea aceeasi intrebare ucigatoare: De ce sunt eu aici daca trebuie doar sa sufar?. Interogata astfel, povestea, scenariul, ideile s-au scris singure si ar trebui sa ne rusineze pe noi pe toti cei ce avem cutezanta sa privim aceste imagini document.
Concluzie: nu este doar un simplu film. El ar fi trebuit sa devina o stare de fapt, un imbold catre schimbare si catre militantism. Aducand in discutie cea mai trista fatada a umanitatii, cea a viitorului schilodit de lipsuri si de nefericire, pelicula va fi actuala atat timp cat si noi vom fi pasivi la adevaratele probleme ce exista in vecinatatea noastra nu prea indepartata. Nota 8,95!
lili22
pe 19 Martie 2019 12:30
Un film de exceptie care ar fi meritat mult de tot premiul Oscar pentru film strain .O tragedie insuportabila jucata de un copil cu atata tristete in priviri incat e greu de indurat atata durere.Neaparat sa il vedeti.
mihaelatb
pe 10 Martie 2019 00:31
De departe cel mai bun film prezentat la Oscar. Si daca nu premiul pentru cel mai bun film, macar premiul pentru cel mai bun film strain trebuia sa-l castige. Dupa ce am vazut acest film, filmul lui Alfonso Cuarón mi se pare o parodie. Este ca si cum ai prezenta greutatile vietii, dar o viata de mucava. O opereta, o butaforie. Dar ce sa faci, SUA nu are granita cu Libanul, Donald Trump nu ridica zid intre America si Liban, iar membrii Academiei nu au cum sa-i dea vre-un premiu acestui film, atata vreme cat nu este politically correct. Atata reclama pentru Yalitza Aparicio, dar nimic despre Zain Al Rafeea. Rolul pe care-l joaca este al unui baiat care crede ca are 12 ani, dar nu stie sigur, pentru ca nu are acte. Zain stie ce inseamna greutatile vietii. Are responsabilitatea de a avea grija de altii. Intai de Sahar si apoi de Yonas. Viata pe care o duce este mizerabila, caci trebuie sa munceasca pentru ca parintii sa aiba ce bea si ce fuma. Copii sunt facuti fie sa munceasca -daca sunt baieti- iar daca sunt fete, sa fie vandute pe post de neveste, imediat ce pot intretine o relatie sexuala. Un film cutremurator prin realitatea cruda pe care o prezinta.
user-5c7a29a61fe72
pe 06 Martie 2019 23:43
Nu este un film pentru toata lumea. Daca va plac filmele usurele de la Hollywood, alegeti altceva.
Mi-a amintit putin de The pursuit of happiness, dar mi-a placut mult mai mult.
Inceputul a fost socant, nu prin actiune, ci prin imagini. Dar Zain, micul Yonas si Rahil devin rapid usor de iubit si gasesti ceva uman chiar si la personajele negative.
Filmul prezinta o realitate cruda, socanta si trista, dar este minunat facut, minunat jucat si pleci din sala diferit de cel care erai cand ai intrat. Atentia la detalii, chimia dintre personaje, totul te face sa intri cu totul acolo.
Recunosc, am bocit cu lacrimi de crocodil, dar filmul are multe momente care te fac sa zambesti si sa apreciezi fiecare mic lucru frumos si bun intr-un ocean de mizerie si urat.
Nu ma voi mai plange niciodata de viata mea. Macar pentru asta si a meritat.
Duceti-va sa vedeti filmul asta!
- "I want to make a complaint against my parents. I'd want adults to listen to me. I want adults who can't raise kids not to have any."
Nota 10 pentru interpretare și poveste.
Cu mențiunea ca astfel de oameni nu ar trebui sa fie lăsați sa facă copii, cum bine se enunta în film!
O drama superba, cu trairi intense, mai ales ca spectator-parinte. De neratat pentru orice cinefil.
Recomand !! 10
O astfel de poveste e şi cea din ”Capharnaüm” (care rulează în prezent în cinematografe bucureştene), a lui Zain, un băieţel libanez, silit să asiste la modul în care propriii părinţi îl neglijează, învăţat să muncească din greu de la o vârstă fragedă, iar sora sa, Sahar, să se prostitueze la o vârstă la care alte fetiţe încă se mai joacă cu păpuşile.
Acest cadru sordid şi inuman, contrapus candorii şi inocenţei care ar trebui să caracterizeze vârsta copilăriei, mi-a amintit oarecum de Shoplifters. Punerea în scenă mi se pare însă mult mai bună, este mai ”film” decât pelicula amintită, iar muzica de fundal este inspirată.
Cadrele alese de Nadine Labaki denotă un instinct către ce trebuie să însemne arta cinematografică, deşi acţiunea uneori trenează şi devine pe alocuri repetitivă.
Silit să se maturizeze prea devreme, micul erou al acestei pelicule (excelent interpretat de actorul debutant Zain al Rafeea) porneşte în căutarea propriului destin, atunci când înţelege că nu are de unde să aştepte ajutor. Scena în care urcă în caruselul pentru copii după coborârea din autobuz este emoţionantă şi, pe fundalul muzicii şi al căutării copilăriei pierdute care se zăreşte în ochii înlăcrimaţi ai micuţului, are aproape un efect hipnotic.
Zain îşi găseşte până la urmă adăpost în casa (la fel de sărăcăcioasă) a lui Rahil, o refugiată etiopiană, care avea şi un copil mic de crescut.
S-ar putea invoca oarecum faptul că ar fi un film tematic (problema refugiaţilor etc.), dar e chiar foarte bine realizat, iar (de exemplu) birocraţia de care se izbeşte Rahil nu pare cu nimic mai puţin stupidă decât în realitate.
În condiţiile în care soarta acestor nefericiţi părea oricum (aproape) pecetluită, cinismul traficantului Aspro, care voia cu orice preţ să obţină copilul etiopiencei (din raţiuni financiare, evident) apare ca o lovitură de graţie într-o lume dezumanizată şi muribundă.
De un realism crud, pelicula tinerei regizoare Nadine Labaki are pe alocuri şi momente de umor negru, dar puţine în comparaţie cu ansamblul peliculei, care este absolut dramatică.
Pe măsură ce înaintează spre final, filmul câştigă în calitate şi în dramatism.
De data aceasta am înţeles de ce a luat premiul juriului la Cannes, precum şi premiul juriului ecumenic, este o peliculă care impresionează, iar regizoarea a scos maximum posibil cu minimum de mijloace.
Sigur, e discutabil dacă în anumite condiţii soţii nu ar trebui să mai aducă pe lume copii, dar la fel de adevărat este că viaţa unora dintre aceşti copii poate deveni un iad şi te întrebi până la urmă de ce le-a fost dat să o trăiască.
La sfârşit, cu ocazia pozei pentru paşaport, Zain zâmbeşte. La comandă, dar cu o urmă de speranţă, şi acesta ar fi totuşi un mesaj asimilabil unei pledoarii pentru viaţă.
PS: Mi se pare de neînţeles (sau, poate, totuşi, nu...) cum un asemenea film a primit atâtea nominalizări, dar foarte puţine premii.
Avand acesta cifra colosala in minte, inca din primele scanteieri de pe ecran intelegem ca patrundem intr-o lume vetusta cu un contrast uluitor intre partea administrativa si implicit educata si clasa cea mai numeroasa de oameni, cea compusa doar din oropsiti si saraci. Un judecator ce discuta pe fundamente legale desprinse din niste drepturi ale omului ce par ca provin din viitor, zdrobit de argumentele unei traditii ce primeaza in fata tuturor pledoariilor legislative tinute de oameni in robe mai scumpe decat toate posesiunile pamantesti ale invinuitilor ce ii sunt adusi spre judecare. "Bunica mea s-a casatorit la exact aceeasi varsta si iat-o aici, bine sanatoasa." Marturia exemplului, singura care se poate aplica la acest nivel al existentelor mizere si tot singura pe care acesti oameni lipsiti de orice alta argumentatie logica sunt capabili sa o priceapa.
Paradoxurile nu se marginesc sa reprezinte doar aceasta prapastie fara vreo punte de traversat intre doua lumi insolubile una intr-alta. Ideea ca exista alte natii ce tanjesc sa ajunga sa traiasca in aceasta nenorocita suferinta e dincolo de orice imaginatie. Ce provocare ar fi pentru regizoare ca pe viitor sa realizeze un fel de spin-off ce sa ne asigure incursiunea si in profunzimile celuilalt univers, mai napastuita ca cel din , din cate se vede. Din punctul de vedere al evolutiei istorisirii noastre, asta ar fi un pas ideal, unul firesc si necesar, dar care nu va fi realizat niciodata si poate ca e mai bine asa. La cat ne-a intristat si mahnit productia recenta, riscam ca o vedere a unei tragedii incomensurabil mai mari sa ne deprime mult peste ceea ce putem suporta. Iar ne-a dus cumva la limita tristetii si depresiei de care suntem capabili.
Procesul intentat de copil propriilor parinti se transforma intr-o minunatie scenaristica si ramane o incununare a tuturor reusitelor acestui proiect. Un liant ce solidifica o realizare impresionanta ce si-a garantat prin acest litigiu locul intre filmele nemuritoare despre care se vor face vorbire, cu siguranta si in secolul viitor. Sa ai curajul de a adresa intrebarea "De ce m-am nascut?" intr-o tara conservatoare precum Libanul unde chiar si partidele politice sunt constituite pe criterii religioase, poate avea consecinte dramatice chiar si asupra integritatii tale fizice. Sa mai indraznesti sa aduci in fata justitiei mentalitatile depasite ale acestei stari de fapt si sa ceri prin acest demers o grabire a progresului, o schimbare necesara, depaseste insusi cadrul cinemaului. Asta face si prin asta devine acest film mare. Nadine Labaki, cu un curaj inconstient judeca statul, morala, traditia, ba chiar o lume intreaga.
Stilul documentar in care strazile se filmeaza in real-action se datoreaza celor aprox 12 ore cat a avut materialul inainte de a fi editat. Practic s-a filmat tot ce acesti non-actori au interpretat, improvizat si exprimat din impuls, urmand ca abia apoi sa se cearna strict ceea ce va aparea in versiunea finala. Cadrele sunt largi si cuprind personajele in intregime, permitand astfel sa vedem pantomimica atat de fireasca pe care un copil nu o poate falsifica. In cvasi toate aparitiile copiilor, imaginea are un fel de incadratura mizera si degradanta. Ori gunoi si murdarie ori decadenta umana, bautura sau nimicnicie. Ceva urat tot acompaniaza in permanenta chipurile triste dar curate ale micutilor. Din aceasta filmare continua s-a nascut si ideea procesului. Cu orice copil ajungea sa stea de vorba, Nadine primea aceeasi intrebare ucigatoare: De ce sunt eu aici daca trebuie doar sa sufar?. Interogata astfel, povestea, scenariul, ideile s-au scris singure si ar trebui sa ne rusineze pe noi pe toti cei ce avem cutezanta sa privim aceste imagini document.
Concluzie: nu este doar un simplu film. El ar fi trebuit sa devina o stare de fapt, un imbold catre schimbare si catre militantism. Aducand in discutie cea mai trista fatada a umanitatii, cea a viitorului schilodit de lipsuri si de nefericire, pelicula va fi actuala atat timp cat si noi vom fi pasivi la adevaratele probleme ce exista in vecinatatea noastra nu prea indepartata. Nota 8,95!
Mi-a amintit putin de The pursuit of happiness, dar mi-a placut mult mai mult.
Inceputul a fost socant, nu prin actiune, ci prin imagini. Dar Zain, micul Yonas si Rahil devin rapid usor de iubit si gasesti ceva uman chiar si la personajele negative.
Filmul prezinta o realitate cruda, socanta si trista, dar este minunat facut, minunat jucat si pleci din sala diferit de cel care erai cand ai intrat. Atentia la detalii, chimia dintre personaje, totul te face sa intri cu totul acolo.
Recunosc, am bocit cu lacrimi de crocodil, dar filmul are multe momente care te fac sa zambesti si sa apreciezi fiecare mic lucru frumos si bun intr-un ocean de mizerie si urat.
Nu ma voi mai plange niciodata de viata mea. Macar pentru asta si a meritat.
Duceti-va sa vedeti filmul asta!