Comentarii Comentează
  • Smrs
    pe 11 Mai 2020 03:08
    Un film care s-a dovedit greu de urmărit, cu o desfășurare total neantrenantă, dar de care știam dinainte - așa că am încercat să urmăresc ideea mai mult decât scenariul. Personajul principal joacă într-adevăr bine rolul, dar conturează un tip mândru, încăpățânat - care crede că i se cuvin multe doar pentru că este cine este, afară de faptul că dovedește dublă personalitate când se înfățișează afectat, ca și când i-ar păsa înaintea lui Perry, iar în mijlocul branșei scriitorilor e fix opusul, făcând mișto la un moment dat de acuzați și fiind un indecent în mare parte. Intreprinde toate variantele de întârziere a sentinței doar pentru a avea timp să afle povestea ce îi va transforma cartea într-un adevărat best-seller, dovedind cinism...și peste toate acestea, este și un gay cu apucături evidente de natură feminină. Poate că așa a fost și adevăratul Capote, motiv pentru care filmul este atât de valofiricat, dar de aici rezultă că adevăratul Capote a fost o nulitate care a prins un moment bun la timpul potrivit. Vazând bibliografia sa, îmi dau seama că omul a fost un fel de Agatha Christie, cu câteva titluri celebre, mai ales în rândul cititoarelor, precum Tiffany s Breakfast, etc. Regret că nu pot fi în asentimentul celorlalți, dar prefer să consider un film bun dacă este bun, nu după celebritatea personajului.. 6
  • mihaelatb
    pe 23 Februarie 2020 18:55
    Philip Seymour Hoffman era un actor atent la orice detaliu. Miscarile sale din acest film sunt voit feminine. Miscarea mainilor, gesturile pe care le are cand vorbeste cu prietena sa Nelle Harper Lee, felul in care tine receptorul telefonului. Actorul se reinventa cu fiecare rol, caci Seymour Hoffman din acest film nu are nimic in comun cu cel care-l joaca pe Father Brendan Flynn in Doubt, sau cu cel care-i da viata lui Lancaster Dodd in The Master. Filmul povesteste despre documentarea pe care a facut-o pentru un articol, ce avea sa devina un roman non fictiune, In Cold Blood..Țotusi actiunea si reactia personajelor este mult prea americana, pentru gustul meu, De pilda reactia directorului inchisorii privind atitudinea unuia din cei doi criminali, care refuza sa mai manance: O sa-i bagam mancare prin vena, nu are dreptul sa se sinucida, poporul trebuie sa-l omoare. Ideea - regasita in 2019 si in Joker- copilariei traumatizate care-si pune amprenta pe comportamentul individului, este promovata de Capote, vis a vis de comportamentul lui Peri. Filmul, este uneori trenant si plictisitor, insa recreeaza foarte bine atmosfera anilor 60.
  • Iulidesprefilme
    pe 02 Mai 2019 12:57
    Un film biografic cu diferite semnificații, care i-a adus lui Hoffman un meritat premiu Oscar la categoria Cel mai bun actor în rol principal...
  • into_the_labyrinth
    pe 26 Iulie 2016 03:02
    Este adevărat că nota pe care o merită Philip Seymour Hoffman pentru acest rol (în opinia mea, nota maximă) este superioară notei cu care ar trebui recompensat filmul, dar nu sunt de acord că e un film plictisitor sau prost realizat. Transmite emoţii, e credibil şi nu insistă în mod inutil pe elementele de senzaţional. Hoffman îl portretizează incredibil pe Capote: şarmant, uşor rătăcit, sensibil, uneori duplicitar, dar având şi accese de sinceritate, alteori arogant, dar arătând şi adevărată bunătate. Un personaj complex, contradictoriu, şi un rol care intră în istoria cinematografiei. Povestea, după cum se ştie, e inspirată din fapte reale şi se referă la documentarea făcută de scriitorul Truman Capote asupra unei crime pentru a scrie un roman de nonficţiune ce avea să devină celebru, în timpul căreia descoperă o relaţie aparte cu unul dintre asasini. (Se poate spune că îşi urmăreşte ţelul propriu, dar în acelaşi timp din final înţelegi că avea o legătură autentică cu Perry). Ce-i drept, nu ştiu dacă asasinul merita atâta compasiune pe cât se sugerează în film, dar este o realizare remarcabilă, un film care nu se limitează doar la reda în mod superficial o poveste, iar minusurile, deşi există, sunt relativ minore.
  • andystarx
    pe 29 Decembrie 2015 16:00
    II acord 6 doar pentru jocul actoricesc al lui Hoffman,mie scenariul nu mi-a placut,foarte multa vorbaraie,un film cam plictisitor ! Nu il recomand nimanui !
  • pst35
    pe 31 Mai 2014 22:35
    Nota 9 pentru film, nota 10 pt jocul extraordinar a lui Philip Seymour Hoffman.
  • bull
    pe 13 Martie 2014 17:56
    Un film bun,cu scenariu deosebit,insa primeaza rolul fantastic interpretat de P.S. Hoffman,aduce mult cu "The Master",ultima nominalizare a actorului,atat in profunzimea rolului,cat si in atmosera macabra.
  • deadlord
    pe 11 Aprilie 2013 11:36
    WoW. Mi-a placut foarte mult filmul. Este foarte putin plictisitor, dar este un film foarte bun. Scenariul este incredibil, regia este foarte buna, iar distributia este foarte bine. Philip Seymour Hoffman este absolut genial in rolul lui Truman Capote.
  • alex_il_fenomeno
    pe 21 Februarie 2013 12:49
    Un film extrem de profund, practic urmaresti viata unui om transpusa pe Marele Ecran, intr-o ambianta extraordinara incat nici nu simti cu pelicula se scurge... Daca a contat enorm si prestatia personajului principal, aici ilustrat perfect de Philip Seymour Hoffman, cred ca cel mai important element a fost reprezentat de atmosfera, una atat de calma desi faptele erau intinse pana la extrem, astfel incat vezi o drama in cea mai calma ambianta posibila. Daca il urmaresti cu atentie si cu rabdare, cred ca este imposibil ca acest film sa te dezamageasca.
  • GeorgeGeo2011
    pe 10 Ianuarie 2013 21:30
    Filmul nu mi-a placut mult este pe alocuri plictisitor dar hoffman a avut o interpretare geniala
  • xerses
    pe 30 Decembrie 2012 22:22
    Un film ce "curge" destul de lent, dar cu o o interpretare foarte buna a lui Seymour.
  • lili22
    pe 16 Decembrie 2012 19:20
    Actorul joaca impecabil., atmosfera anilor ' 60 e reconstituita bine, dar filmul e atit de plictisitor incit m-am bucurat cind s-a terminat.Hoffman e un actor mare, nu i se potriveste orice rol, dar acesta ii vine manusa, ma intreb cum a reusit sa vorbeasca pitigaiat.Nu vad pe altcineva jucind acest rol dificil .Capote a fost gay intr-o epoca in care era greu sa apartii acestei minoritati.
  • alex2812
    pe 06 Septembrie 2012 00:42
    Un film foarte bun, un film obligatoriu de vazut, chiar daca ma gandeam inainte sa-l vad ca s-ar putea sa ma plictisesc, ca s-ar putea sa fie un alt film autobiografic, cu idei incalcite, pe scurt un film fara sare si piper. Din fericire, mi-am schimbat parerea pe care mi-o creasem, chiar dupa primele minute de vizionare, fiind captivat de o poveste care mi-era straina pana ce-am vazut filmul.
    Cat despre Seymour Hoffman, n-am altceva de zis decat: Jos palaria! E un actor senzational.
  • margott
    pe 21 Mai 2012 18:28
    La un interval de doar un an diferenta, au aparut doua filme pe acelasi subiect : "Capote" (2005) si "Infamous" (2006). Daca din punct de vedere al interpretarilor niciunuia din cele doua filme nu i se poate reprosa nimic, in ceea ce priveste actiunea, "Infamous" e cu mult mai complex decat "Capote", dat fiind ca aprofundeaza mai mult subiectul crimelor in sine decat cel de-al doilea film, care se limiteaza la a prezenta documentarea lui Truman Capote in privinta cartii. In plus, "Infamous" avanseaza ipoteza ca Truman ar fi avut o afectiune mai speciala pentru unul din cei doi criminali, in timp ce "Capote" e destul de ambiguu in privinta asta. Nu exista diferente covarsitoare de calitate intre cele doua filme, dar personal prefer "Infamous".
  • MNarcis
    pe 18 Noiembrie 2011 20:34
    Philip Seymour Hoffman face din acest film bun unul foarte bun, m-a impresionat total..... joaca exceptional, insa nici filmul nu lasa de dorit (emotional, dramatic, plin de suspans, etc).......in opinia mea, merita vazut!
  • edinaa
    pe 15 Decembrie 2010 16:11
    un film foarte bun in care vedem un actor care-si arata calitatile sale native de actor adevarat.
  • phoenix
    pe 20 Martie 2006 10:38
    filmul lasa de dorit in anumite locuri, chiar si personajul mi se pare neconvingator. acum asta nu inseamna ca eforturile lui philip seymour hoffman sunt de neglijat.
    o sugestie rautacioasa totusi: reteta de oscar: film autobiografic, personaj deosebit > macar cu un premiu pentru interpretare tot te alegi
  • qwerty
    pe 14 Martie 2006 10:06
    Filmul nu mi-a placut in mod deosedit insa interpretarea lui Hoffman e geniala si merita cu prisosinta prermiul Oscar castigat.
  • pe 10 Februarie 2006 11:00
    Un film deosebit, Hoffman joaca impecabil.