Părerea criticului
O nouă poveste a originilor, de această dată cu o eroină în prim-plan, continuă aventurile din Universul Cinematografic Marvel. Al 21-lea film al francizei funcţionează atât din acest punct de vedere, cât şi ca preambul al aşteptatului Avengers: Endgame, aşezând în faţa atotputernicului Thanos probabil cel mai puternic supererou Marvel. Iată mai jos punctele tari ale premierei de vineri.
O poveste despre descoperirea de sine, despre asumarea responsabilităţilor şi despre câştigarea propriului loc în lume, dar şi o punere la zid a războiului, de orice fel ar fi el, Captain Marvel începe pe planeta Hala, capitala imperiului Kree (sau Kreez, într-o traducere dubioasă preferată pentru subtitrare). Aici facem cunoştinţă cu Vers (Brie Larson), soldat care se consideră gata să meargă în misiuni în galaxie. Alături de mentorul ei, Yon-Rogg (Jude Law), Vers se va implica în distrugătorul război dintre rasele Kree şi Skrull, aventurile ei aducând-o şi pe Terra, unde îl întâlneşte, în anul 1955, pe Nick Fury (Samuel L. Jackson).
Da, efectul filmului este întrucâtva sabotat de faptul că spectatorul ştie cu singuranţă că Vers este fapt Carol Danvers, un detaliu mult folosit în campania de promovare, dar tratat de scenariu ca pe un secret ce ar putea provoca o mare uimire. Ar fi ajutat ca această a poveste a originilor să înceapă pe undeva la jumătate, când Carol Danvers ajunge să-şi afle trecutul uman şi să-şi îmbrăţişeze puterile extraordinare.
Dar chiar şi aşa şi deşi urmează o reţetă deja cunoscută, Captain Marvel are cu ce să-şi captiveze spectatorii, de la detalii despre rasele Kree şi Skrull, la reîntâlniri cu personaje deja cunoscute (Ronan the Accuser, din Gardienii galaxiei, de exemplu), la elementele de buddy comedy, de care Larson şi Jackson se achită de minune. Ca şi la celelalte filme Marvel efectele speciale primează (am văzut filmul pe ecranul IMAX), unul dintre ele, când eroina este învăluită într-o explozie albastră, îngheţând ecranul într-un cadru parcă desprins din benzile desenate.
Un alt aspect care poate plăcea la Captain Marvel (şi care arată cu degetul la un minus al altor filme Marvel) este faptul că premierei de vineri îi lipseşte povestea de dragoste. Este un atu al filmului şi, pentru spectatorii doritori de comparaţii, un semnal de alarmă cu privire la cât de decorative sunt de obicei personajele feminine din filmele Marvel. Chiar dacă unele îşi asumă explicit acest statut (Pepper Potts, de exemplu), franciza foloseşte romantismul doar ca o schimbare de ritm (şi probabil ca magnet pentru spectatoare) în filmele sale şi nu ca pe un motor relevant. Iar în Captain Marvel nu simţi lipsa unei poveşti de dragoste nici măcar o clipă...
Captain Marvel este fără îndoială un film feminist şi nu doar pentru că are în centrul atenţiei o supereroină. Şi modul cum sunt gândite personajele masculine contează pentru a înclina balanţa. Când nu se mulţumesc cu rolul de aghiotanţi mai mult sau mai puţin irelevanţi în luptă, bărbaţii din Captain Marvel sunt superficiali şi mincinoşi, obsedaţi de putere şi de răzbunare. În comparaţie, Carol Denvers pare gata să rezolve toate situaţiile. Acest aspect face, în schimb, ca unele confruntări să fie lipsite de miză, din moment ce spectatorul ştie de la început că eroina nu poate fi învinsă. Cum spuneam mai sus, Captain Marvel are nevoie de un adversar pe măsură şi se pare că-l va primi abia în Avengers: Endgame.
Atenţie, genericul de final e însoţit de două scene. Ar fi bine să aştepţi să le vezi, chiar dacă prima spune ceva ce ştim deja, iar a doua doar completează anecdotic istoria unui dintre Giuvaerurile Infinitului, cele care, reunite pe Mănuşa Infinitului, îi vor acorda lui Thanos putere absolută în Avengers: Infinity War.
O poveste despre descoperirea de sine, despre asumarea responsabilităţilor şi despre câştigarea propriului loc în lume, dar şi o punere la zid a războiului, de orice fel ar fi el, Captain Marvel începe pe planeta Hala, capitala imperiului Kree (sau Kreez, într-o traducere dubioasă preferată pentru subtitrare). Aici facem cunoştinţă cu Vers (Brie Larson), soldat care se consideră gata să meargă în misiuni în galaxie. Alături de mentorul ei, Yon-Rogg (Jude Law), Vers se va implica în distrugătorul război dintre rasele Kree şi Skrull, aventurile ei aducând-o şi pe Terra, unde îl întâlneşte, în anul 1955, pe Nick Fury (Samuel L. Jackson).
Da, efectul filmului este întrucâtva sabotat de faptul că spectatorul ştie cu singuranţă că Vers este fapt Carol Danvers, un detaliu mult folosit în campania de promovare, dar tratat de scenariu ca pe un secret ce ar putea provoca o mare uimire. Ar fi ajutat ca această a poveste a originilor să înceapă pe undeva la jumătate, când Carol Danvers ajunge să-şi afle trecutul uman şi să-şi îmbrăţişeze puterile extraordinare.
Dar chiar şi aşa şi deşi urmează o reţetă deja cunoscută, Captain Marvel are cu ce să-şi captiveze spectatorii, de la detalii despre rasele Kree şi Skrull, la reîntâlniri cu personaje deja cunoscute (Ronan the Accuser, din Gardienii galaxiei, de exemplu), la elementele de buddy comedy, de care Larson şi Jackson se achită de minune. Ca şi la celelalte filme Marvel efectele speciale primează (am văzut filmul pe ecranul IMAX), unul dintre ele, când eroina este învăluită într-o explozie albastră, îngheţând ecranul într-un cadru parcă desprins din benzile desenate.
Un alt aspect care poate plăcea la Captain Marvel (şi care arată cu degetul la un minus al altor filme Marvel) este faptul că premierei de vineri îi lipseşte povestea de dragoste. Este un atu al filmului şi, pentru spectatorii doritori de comparaţii, un semnal de alarmă cu privire la cât de decorative sunt de obicei personajele feminine din filmele Marvel. Chiar dacă unele îşi asumă explicit acest statut (Pepper Potts, de exemplu), franciza foloseşte romantismul doar ca o schimbare de ritm (şi probabil ca magnet pentru spectatoare) în filmele sale şi nu ca pe un motor relevant. Iar în Captain Marvel nu simţi lipsa unei poveşti de dragoste nici măcar o clipă...
Captain Marvel este fără îndoială un film feminist şi nu doar pentru că are în centrul atenţiei o supereroină. Şi modul cum sunt gândite personajele masculine contează pentru a înclina balanţa. Când nu se mulţumesc cu rolul de aghiotanţi mai mult sau mai puţin irelevanţi în luptă, bărbaţii din Captain Marvel sunt superficiali şi mincinoşi, obsedaţi de putere şi de răzbunare. În comparaţie, Carol Denvers pare gata să rezolve toate situaţiile. Acest aspect face, în schimb, ca unele confruntări să fie lipsite de miză, din moment ce spectatorul ştie de la început că eroina nu poate fi învinsă. Cum spuneam mai sus, Captain Marvel are nevoie de un adversar pe măsură şi se pare că-l va primi abia în Avengers: Endgame.
Atenţie, genericul de final e însoţit de două scene. Ar fi bine să aştepţi să le vezi, chiar dacă prima spune ceva ce ştim deja, iar a doua doar completează anecdotic istoria unui dintre Giuvaerurile Infinitului, cele care, reunite pe Mănuşa Infinitului, îi vor acorda lui Thanos putere absolută în Avengers: Infinity War.
