Este un film despre parintele tangoului Carlos Gardel,cunoscut și sub numele de El Zorzal Criollo ("Privighetoarea Creolă"); Carlos Gardel reprezintă o figură legendară a Argentinei. Cariera carismaticului cântăreț de origine franceză coincide cu dezvoltarea intrinsecă a unui adevărat icon cultural al Argentinei, tangoul - muzica, dansul și cântecul suburbiilor Buenos Aires-ului. Mama sa, Berthe Gardes (1865-1943), a părăsit Europa și a emigrat în Argentina, luându-l și pe Carlos în vârstă de doar 27 de luni. A început să cânte devreme, de la vârsta de 15 ani. Nu a cântat tango, ci cântece folclorice lente, acompaniindu-se la chitară.
Pe parcursul scurtei sale vieți, Gardel a compus 183 de tangouri și a înregistrat 772 de lucrări, din care 514 tangouri. Uriașa popularitate de care s-a bucurat ca interpret s-a datorat și filmelor realizate: 12 lungmetraje și 50 de scurtmetraje (din acestea din urmă supraviețuind doar 10). Datorită acestor scurtmetraje însă, Carlos Gardel (Carlitos) poate fi considerat creatorul video-clip-ului. Elita argentiniană și-a înfrânt aversiunea față de originile umile ale tangoului și l-a acceptat pe Gardel abia după ce omul și muzica au fost larg recunoscuți în Franța și Spania.
Cariera lui Carlos Gardel a fost în mod tragic curmată la 24 iunie 1935 într-un accident de avion petrecut la Medellin, Columbia. În februarie 1936 trupul neînsuflețit al compozitorului ajunge la Buenos Aires și este condus de o mulțime impresionantă până la cimitirul La Chacarita, unde este înmormântat în acordurile tangoului Silencio.