Părerea criticului
Nu există nicio îndoială că prima ecranizare a romanului lui Stephen King, regizată în 1976 de Brian de Palma, este foarte datată acum, ceea ce făcea ca o actualizare să fie mai mult decât binevenită. Din păcate, deşi combinaţia Chloe Moretz şi Julianne Moore părea promiţătoare, rezultatul nu este convingător. Moretz nu se potriveşte deloc rolului, şleampăta adolescentă Carrie pe care viaţa alături de mama habotnică nu o pregăteşte pentru şocul primei menstruaţii, ceea ce o expune, cu consecinţe devastatoare, batjocurilor colegelor de liceu.
Filmul eşuează şi în prezentarea vieţii de liceu, cu diferenţele gigantice între elevii populari şi cei complet trecuţi cu vederea, dar şi la capitolul horror: puterile telechinetice ale lui Carrie nu sunt decât motorul unor scene de acţiune realizate într-o doară, unele alegeri ale regizoarei Kimberly Peirce (vezi faţa proptită în parbriz, de exemplu, penibila cruce crăpată de la sfârşit sau ploaia de bolovani fidelă romanului dar scoasă din context) fiind pe cât de neverosimile pe atât de rizibile. Lucru cu atât mai supărător cu cât discutăm de regizoarea lui Băieţii nu plâng niciodată, filmul care i-a adus lui Hilary Swank un premiu Oscar...
Peirce nu pierde niciun minut descriind istoria eroinei, prin urmare discrepanţa dintre aspectul angelicei Moretz şi comportamentul personajului, care merge prin liceu de parcă în orice clipă cineva ar putea-o strânge de gât, va părea ciudat cinefililor nefamiliarizaţi cu romanul de debut al lui King. Este clar că acesta merita mai multă atenţie la transpunerea pe ecran.
Filmul eşuează şi în prezentarea vieţii de liceu, cu diferenţele gigantice între elevii populari şi cei complet trecuţi cu vederea, dar şi la capitolul horror: puterile telechinetice ale lui Carrie nu sunt decât motorul unor scene de acţiune realizate într-o doară, unele alegeri ale regizoarei Kimberly Peirce (vezi faţa proptită în parbriz, de exemplu, penibila cruce crăpată de la sfârşit sau ploaia de bolovani fidelă romanului dar scoasă din context) fiind pe cât de neverosimile pe atât de rizibile. Lucru cu atât mai supărător cu cât discutăm de regizoarea lui Băieţii nu plâng niciodată, filmul care i-a adus lui Hilary Swank un premiu Oscar...
Peirce nu pierde niciun minut descriind istoria eroinei, prin urmare discrepanţa dintre aspectul angelicei Moretz şi comportamentul personajului, care merge prin liceu de parcă în orice clipă cineva ar putea-o strânge de gât, va părea ciudat cinefililor nefamiliarizaţi cu romanul de debut al lui King. Este clar că acesta merita mai multă atenţie la transpunerea pe ecran.
