Sinopsis

Pugilista Kaylee se antrenează pentru lupta vieții ei, devenind mai agilă cu fiecare pumn, dar și mai feroce. De data aceasta, lupta nu va fi în ring. Kaylee a auzit că sora ei, Weeta, dispărută în urmă cu doi ani, a fost răpită de traficanți de persoane. Astfel, noul regim de antrenament al lui Kaylee presupune lupte cu bărbați mult mai voluminoși ca ea și dormitul cu o lamă în gură. Nu-și cunoaște inamicul, așa că se antrenează în întuneric și se luptă și cu viața pe care o lasă în urmă: o slujbă de chelneriță care nu-i aduce nicio satisfacție, o mamă care i-a întors spatele. Având toate motivele pentru a se teme pentru soarta și siguranța sa, Kaylee decide să meargă pe același drum ca sora ei, spre o lume plină de dube misterioase și moteluri dubioase. E timpul să o salveze pe Weeta.