Ecaterina cea Mare (2019) – Helen Mirren, o împărăteasă imposibil de ignorat
Catherine the Great
Miniserie HBO/Sky, 2019
Rating by Laura Harabor : 8/10
Există personaje istorice pe care cinematografia le poate povesti. Și există personaje istorice care par să-i provoace pe cineaști să încerce, iar și iar, să le descifreze. Ecaterina a II-a a Rusiei face parte, fără îndoială, din a doua categorie.
A fost împărăteasă, reformatoare, strateg, femeie cultivată, iubitoare de artă și de idei iluministe, dar și conducătoarea unui imperiu care și-a extins puterea prin războaie și teritorii cucerite. A fost admirată și contestată, iubită și temută, iar legenda ei a fost atât de puternică încât, de-a lungul timpului, viața sa intimă a ajuns uneori să eclipseze tocmai lucrurile care au făcut-o cu adevărat importantă.
Miniseria HBO Catherine the Great, cu Helen Mirren în rolul titular, alege să privească această femeie mai ales în ultimii ani ai domniei sale și să pună în centrul poveștii relația cu Grigori Potemkin. Sunt doar patru episoade, dar în ele încap palate, intrigi, războaie, gelozii, pasiune, politică și o femeie care, după ce a ajuns în vârful puterii, nu pare dispusă să coboare de acolo.
Și, da, avem Helen Mirren.
Iar acesta este unul dintre acele cazuri în care numele actriței nu este doar un argument de marketing. Este una dintre principalele explicații pentru care această miniserie funcționează.
Helen Mirren nu o joacă pe Ecaterina. O locuiește.
Helen Mirren are ceva care o face aproape nefiresc de potrivită pentru rolurile de femei aflate în vârful puterii. A interpretat suverane britanice, iar acum își pune eleganța, inteligența și autoritatea în slujba unei femei care a condus Imperiul Rus într-o epocă în care simplul fapt de a fi femeie nu era tocmai un avantaj pentru cineva care voia să conducă un imperiu.
Dar ceea ce îmi place cel mai mult la interpretarea ei este că Mirren nu încearcă să ne ofere o Ecaterina „perfectă”.
Nu o face sfântă. Nu o face feministă avant la lettre. Nu o face nici victimă a bărbaților din jurul ei.
O face puternică.
Și atât de sigură de propria poziție încât poate să-și permită să fie ironică, senzuală, geloasă, vulnerabilă sau chiar capricioasă fără ca pentru o secundă să înceteze să fie împărăteasa.
Această siguranță este esențială. Ecaterina lui Helen Mirren nu are nevoie să demonstreze permanent că este cea mai inteligentă persoană din încăpere. De cele mai multe ori, știe deja că este.
Și tocmai de aici vine farmecul personajului.
O femeie care a refuzat să rămână doar soția unui țar
Povestea istorică este ea însăși extraordinară. Ecaterina, născută prințesă germană, ajunge în Rusia, se căsătorește cu viitorul Petru al III-lea, iar în 1762 participă la preluarea puterii care îl înlătură pe soțul ei de pe tron. Devine împărăteasă și va conduce Rusia până în 1796.
Dar Catherine the Great nu este o lecție de istorie și nici nu încearcă să comprime întreaga viață a personajului într-o biografie televizată.
Serialul alege ultimii ani ai domniei și, mai ales, relația cu Grigori Potemkin. Chiar descrierea oficială a producției pune această relație în centrul poveștii și subliniază legătura ei cu politica Rusiei.
Este o alegere justificată dramatic, pentru că Potemkin este mult mai mult decât amantul împărătesei.
Este omul care o provoacă, o înțelege, o enervează, o fascinează și, poate cel mai important, îi poate vorbi de la egal la egal.
Ecaterina și Potemkin – iubire, pasiune sau parteneriat?
Jason Clarke face un Potemkin excelent tocmai pentru că nu încearcă să concureze cu Helen Mirren pentru centrul ecranului.
El îi oferă contrapondere.
Între cei doi există o energie care depășește relația clasică dintre împărăteasă și amant. Se ceartă, se despart, se caută, se provoacă, se rănesc și se întorc unul la celălalt. Dar în spatele pasiunii există ceva și mai interesant: o formă de parteneriat politic și intelectual. Și cred că aici miniseria este mai inteligentă decât ar putea părea la prima vedere. Pentru că iubirea lor nu este izolată de putere. Este contaminată de putere, hrănită de ea și, uneori, chiar confundată cu ea.
Ce înseamnă să iubești atunci când ești împărăteasa unuia dintre cele mai mari imperii ale lumii? Ce înseamnă să fii partenerul unei femei care nu poate renunța la tron pentru tine?
Relația Ecaterinei cu Potemkin nu are simplitatea unei povești romantice. Și tocmai de aceea este atât de interesantă.
Viața de alcov – limita sau farmecul serialului?
Producția se concentrează în bună măsură asupra vieții de alcov, asupra relațiilor Ecaterinei cu Orlov și Potemkin și doar într-o anumită măsură asupra strategiei sale de conducere.
Există un paradox aici: Ecaterina este fascinantă tocmai pentru că a fost o femeie care a ajuns să conducă un imperiu, dar serialul este adesea mai interesat de femeia din spatele împărătesei decât de împărăteasa însăși. Nu este neapărat un defect. Din punct de vedere dramatic, este chiar o alegere eficientă. Dar pentru mine aceasta este motivul pentru care ratingul rămâne la 8 !
Când ai în față un personaj istoric de asemenea dimensiune, patru episoade nu sunt suficiente pentru a-i cuprinde toate contradicțiile. Reforma, politica externă, războaiele, expansiunea teritorială, raportarea la nobilime, relația cu fiul ei Pavel, ideile iluministe și transformarea treptată a idealismului în autoritarism rămân inevitabil în plan secund.
Serialul ne oferă o perspectivă asupra Ecaterinei, nu Ecaterina în întregime.
Și este important să nu confundăm cele două lucruri.
Ecaterina iluministă și Ecaterina autocrată
Poate cel mai interesant aspect al personajului istoric este tocmai contradicția dintre ideile sale și realitatea puterii.
Ecaterina a fost influențată de gândirea iluministă și a cultivat imaginea unei conducătoare moderne, preocupate de reformă și de apropierea Rusiei de Europa. În același timp, domnia ei a fost una a consolidării puterii imperiale și a expansiunii teritoriale. Rusia și-a extins frontierele spre sud și vest, inclusiv prin anexarea Crimeii și prin împărțirile Poloniei. Iar aici serialul are meritul de a nu ne prezenta o Ecaterina simplă.
Este o femeie care poate vorbi despre progres și, în același timp, poate exercita puterea cu o mână foarte fermă.
Poate fi idealistă și pragmatică. Poate fi generoasă și nemiloasă. Poate fi fascinată de ideile Europei și perfect conștientă că imperiul său se construiește și prin forță.
Această contradicție este mult mai interesantă decât legenda romantică a „femeii extraordinare care a cucerit Rusia”.
O producție care știe să arate puterea
Și acum trebuie să vorbim despre partea care cucerește aproape instantaneu: imaginea.
Palatele, coridoarele, încăperile vaste, costumele, bijuteriile, uniformele, ceremoniile, caii, scenele de război – totul are acel aer de superproducție istorică pe care îl aștepți de la HBO și Sky.
Mai mult, filmările au avut loc în Rusia, Letonia și Lituania, iar producția a folosit inclusiv spații istorice din Rusia. Pentru Helen Mirren, interpretarea Ecaterinei în locuri asociate efectiv cu împărăteasa a adăugat o dimensiune aparte experienței.
Dar decorul nu este doar decor.
În Catherine the Great, luxul are și o funcție dramatică. Ne arată distanța dintre femeia care conduce din interiorul palatului și lumea uriașă asupra căreia pretinde că exercită control.
Este o lume splendidă și sufocantă în același timp.
O lume în care fiecare zâmbet poate ascunde o intrigă, fiecare apropiere poate avea un preț, iar fiecare om din jurul împărătesei poate fi, la un moment dat, aliat sau adversar.
Ce rămâne după Helen Mirren?
Poate că acesta este cel mai important compliment pe care îl pot face miniseriei.
După ce termini cele patru episoade, nu rămâi doar cu imaginea unei producții fastuoase. Rămâi cu dorința de a afla mai multe despre Ecaterina.
Și cred că aceasta este una dintre reușitele reale ale filmului.
Pentru că există o capcană în producțiile istorice de prestigiu: pot fi atât de preocupate să recreeze epoca încât uită să ne facă interesați de omul din mijlocul ei.
Aici, Helen Mirren împiedică acest lucru.
Ecaterina ei are umor, are senzualitate, are orgoliu, are inteligență și are și acea oboseală discretă a omului care a stat prea mult timp în vârful unei lumi pe care trebuie să o controleze permanent.
Și, poate cel mai important, nu cere voie să fie acolo.
De ce 8 și nu 9?
Am pornit de la 8 și, după toată documentarea pe care am făcut-o, tot la 8 rămân. Dar nu este un 8 „de consolare”. Este un 8 pe care îl susțin cu plăcere.
Pentru 9, mi-aș fi dorit ca miniseria să meargă mai adânc în Ecaterina conducătoarea și să ne ofere mai mult din complexitatea politică și istorică a domniei sale. Patru episoade sunt suficiente pentru o poveste intensă, dar nu pentru a cuprinde un personaj care a schimbat atât de mult destinul Rusiei.
În schimb, ceea ce primești este foarte bine făcut: Helen Mirren în centrul unei distribuții solide, Jason Clarke într-un Potemkin memorabil, o relație de iubire neobișnuit de bine legată de putere, decoruri și costume spectaculoase și o atmosferă de curte imperială care te absoarbe.
Iar dacă pentru unii spectatori „capodoperă” poate părea cuvântul potrivit, eu aș păstra puțin frâna critică trasă.
Nu pentru că miniseria nu ar fi foarte bună.
Ci tocmai pentru că Ecaterina cea Mare merită mai mult decât să fie redusă la o poveste de dragoste spectaculoasă, chiar și atunci când acea poveste este interpretată de Helen Mirren și Jason Clarke.
Verdict by Laura Hărăbor:
Catherine the Great este o miniserie elegantă, captivantă și inteligentă, care își găsește centrul de greutate într-o Helen Mirren absolut convingătoare. Este mai mult decât un costum-drama cu palate și bijuterii și mai mult decât povestea unei împărătese cu o viață amoroasă tumultuoasă.
Este portretul unei femei care a înțeles că puterea nu se primește. Se cucerește, se apără și, uneori, se plătește foarte scump.
Iar Helen Mirren ne face să credem fiecare secundă că femeia din fața noastră știe foarte bine toate aceste lucruri.
Nota mea: 8/10.
Și poate că acesta este cel mai frumos lucru pe care îl poate face o producție istorică: să închidă ecranul și să te lase cu dorința de a deschide o carte despre omul pe care tocmai l-ai privit.
xerses
pe 26 Iunie 2022 17:36
Impresionant personaj, dar si interpretarea rolului Ecaterinei a fost pe masura personajului.
lavvw
pe 01 Aprilie 2020 14:04
E o capodopera. Din pacate doar 4 episoade... dar un continut calitativ. Filmat in palatul din Sankt Petersburg, actiunea e concentrata in jurul tarinei si al lui Potemkin, iubitul ei preferat si loial. Decorurile sunt minunate, iar Helen Mirren, absolut epocala in acest rol.
Recomand si serialul The last Czars - domnia lui Nicolae II, ultimul tar al Rusiei. O productie f buna...imprsionanta.
Iulidesprefilme
pe 13 Octombrie 2019 11:43
A mai văzut filme cu subiect centrat pe domnia Ecaterinei cea Mare (cu Vanessa Redgrave, cu Julia Ormond...) -foarte bune. Acest serial se concentrează pe viața de alcov a împărătesei, pe relațiile ei cu Orlov și Potemkin și, într- o oarecare măsură, pe strategia ei de a conduce autoritar un imperiu puternic...
user-5bf733f5c458e
pe 11 Octombrie 2019 20:47
Super tare un serial care trebuie văzut e ok e searial istoric
SfinxRo
pe 05 Octombrie 2019 13:02
Povestea tarinei Ecaterina cea Mare a Rusiei , dupa moartea sotului tarul Petru al 3-lea si consolidarea ei ca regenta in fruntea statului medieval rus.
Abilitatile diplomatice , perseverenta si educatia germana o fac pe tarina sa depaseasca intrigile de la curte , conservatorismul si traditionalismul nobilimii rusesti si sa aplice o serie de reforme liberale aducand Rusia in randul marilor puteri mondiale.
Catherine the Great
Miniserie HBO/Sky, 2019
Rating by Laura Harabor : 8/10
Există personaje istorice pe care cinematografia le poate povesti. Și există personaje istorice care par să-i provoace pe cineaști să încerce, iar și iar, să le descifreze. Ecaterina a II-a a Rusiei face parte, fără îndoială, din a doua categorie.
A fost împărăteasă, reformatoare, strateg, femeie cultivată, iubitoare de artă și de idei iluministe, dar și conducătoarea unui imperiu care și-a extins puterea prin războaie și teritorii cucerite. A fost admirată și contestată, iubită și temută, iar legenda ei a fost atât de puternică încât, de-a lungul timpului, viața sa intimă a ajuns uneori să eclipseze tocmai lucrurile care au făcut-o cu adevărat importantă.
Miniseria HBO Catherine the Great, cu Helen Mirren în rolul titular, alege să privească această femeie mai ales în ultimii ani ai domniei sale și să pună în centrul poveștii relația cu Grigori Potemkin. Sunt doar patru episoade, dar în ele încap palate, intrigi, războaie, gelozii, pasiune, politică și o femeie care, după ce a ajuns în vârful puterii, nu pare dispusă să coboare de acolo.
Și, da, avem Helen Mirren.
Iar acesta este unul dintre acele cazuri în care numele actriței nu este doar un argument de marketing. Este una dintre principalele explicații pentru care această miniserie funcționează.
Helen Mirren nu o joacă pe Ecaterina. O locuiește.
Helen Mirren are ceva care o face aproape nefiresc de potrivită pentru rolurile de femei aflate în vârful puterii. A interpretat suverane britanice, iar acum își pune eleganța, inteligența și autoritatea în slujba unei femei care a condus Imperiul Rus într-o epocă în care simplul fapt de a fi femeie nu era tocmai un avantaj pentru cineva care voia să conducă un imperiu.
Dar ceea ce îmi place cel mai mult la interpretarea ei este că Mirren nu încearcă să ne ofere o Ecaterina „perfectă”.
Nu o face sfântă. Nu o face feministă avant la lettre. Nu o face nici victimă a bărbaților din jurul ei.
O face puternică.
Și atât de sigură de propria poziție încât poate să-și permită să fie ironică, senzuală, geloasă, vulnerabilă sau chiar capricioasă fără ca pentru o secundă să înceteze să fie împărăteasa.
Această siguranță este esențială. Ecaterina lui Helen Mirren nu are nevoie să demonstreze permanent că este cea mai inteligentă persoană din încăpere. De cele mai multe ori, știe deja că este.
Și tocmai de aici vine farmecul personajului.
O femeie care a refuzat să rămână doar soția unui țar
Povestea istorică este ea însăși extraordinară. Ecaterina, născută prințesă germană, ajunge în Rusia, se căsătorește cu viitorul Petru al III-lea, iar în 1762 participă la preluarea puterii care îl înlătură pe soțul ei de pe tron. Devine împărăteasă și va conduce Rusia până în 1796.
Dar Catherine the Great nu este o lecție de istorie și nici nu încearcă să comprime întreaga viață a personajului într-o biografie televizată.
Serialul alege ultimii ani ai domniei și, mai ales, relația cu Grigori Potemkin. Chiar descrierea oficială a producției pune această relație în centrul poveștii și subliniază legătura ei cu politica Rusiei.
Este o alegere justificată dramatic, pentru că Potemkin este mult mai mult decât amantul împărătesei.
Este omul care o provoacă, o înțelege, o enervează, o fascinează și, poate cel mai important, îi poate vorbi de la egal la egal.
Ecaterina și Potemkin – iubire, pasiune sau parteneriat?
Jason Clarke face un Potemkin excelent tocmai pentru că nu încearcă să concureze cu Helen Mirren pentru centrul ecranului.
El îi oferă contrapondere.
Între cei doi există o energie care depășește relația clasică dintre împărăteasă și amant. Se ceartă, se despart, se caută, se provoacă, se rănesc și se întorc unul la celălalt. Dar în spatele pasiunii există ceva și mai interesant: o formă de parteneriat politic și intelectual. Și cred că aici miniseria este mai inteligentă decât ar putea părea la prima vedere. Pentru că iubirea lor nu este izolată de putere. Este contaminată de putere, hrănită de ea și, uneori, chiar confundată cu ea.
Ce înseamnă să iubești atunci când ești împărăteasa unuia dintre cele mai mari imperii ale lumii? Ce înseamnă să fii partenerul unei femei care nu poate renunța la tron pentru tine?
Relația Ecaterinei cu Potemkin nu are simplitatea unei povești romantice. Și tocmai de aceea este atât de interesantă.
Viața de alcov – limita sau farmecul serialului?
Producția se concentrează în bună măsură asupra vieții de alcov, asupra relațiilor Ecaterinei cu Orlov și Potemkin și doar într-o anumită măsură asupra strategiei sale de conducere.
Există un paradox aici: Ecaterina este fascinantă tocmai pentru că a fost o femeie care a ajuns să conducă un imperiu, dar serialul este adesea mai interesat de femeia din spatele împărătesei decât de împărăteasa însăși. Nu este neapărat un defect. Din punct de vedere dramatic, este chiar o alegere eficientă. Dar pentru mine aceasta este motivul pentru care ratingul rămâne la 8 !
Când ai în față un personaj istoric de asemenea dimensiune, patru episoade nu sunt suficiente pentru a-i cuprinde toate contradicțiile. Reforma, politica externă, războaiele, expansiunea teritorială, raportarea la nobilime, relația cu fiul ei Pavel, ideile iluministe și transformarea treptată a idealismului în autoritarism rămân inevitabil în plan secund.
Serialul ne oferă o perspectivă asupra Ecaterinei, nu Ecaterina în întregime.
Și este important să nu confundăm cele două lucruri.
Ecaterina iluministă și Ecaterina autocrată
Poate cel mai interesant aspect al personajului istoric este tocmai contradicția dintre ideile sale și realitatea puterii.
Ecaterina a fost influențată de gândirea iluministă și a cultivat imaginea unei conducătoare moderne, preocupate de reformă și de apropierea Rusiei de Europa. În același timp, domnia ei a fost una a consolidării puterii imperiale și a expansiunii teritoriale. Rusia și-a extins frontierele spre sud și vest, inclusiv prin anexarea Crimeii și prin împărțirile Poloniei. Iar aici serialul are meritul de a nu ne prezenta o Ecaterina simplă.
Este o femeie care poate vorbi despre progres și, în același timp, poate exercita puterea cu o mână foarte fermă.
Poate fi idealistă și pragmatică. Poate fi generoasă și nemiloasă. Poate fi fascinată de ideile Europei și perfect conștientă că imperiul său se construiește și prin forță.
Această contradicție este mult mai interesantă decât legenda romantică a „femeii extraordinare care a cucerit Rusia”.
O producție care știe să arate puterea
Și acum trebuie să vorbim despre partea care cucerește aproape instantaneu: imaginea.
Palatele, coridoarele, încăperile vaste, costumele, bijuteriile, uniformele, ceremoniile, caii, scenele de război – totul are acel aer de superproducție istorică pe care îl aștepți de la HBO și Sky.
Mai mult, filmările au avut loc în Rusia, Letonia și Lituania, iar producția a folosit inclusiv spații istorice din Rusia. Pentru Helen Mirren, interpretarea Ecaterinei în locuri asociate efectiv cu împărăteasa a adăugat o dimensiune aparte experienței.
Dar decorul nu este doar decor.
În Catherine the Great, luxul are și o funcție dramatică. Ne arată distanța dintre femeia care conduce din interiorul palatului și lumea uriașă asupra căreia pretinde că exercită control.
Este o lume splendidă și sufocantă în același timp.
O lume în care fiecare zâmbet poate ascunde o intrigă, fiecare apropiere poate avea un preț, iar fiecare om din jurul împărătesei poate fi, la un moment dat, aliat sau adversar.
Ce rămâne după Helen Mirren?
Poate că acesta este cel mai important compliment pe care îl pot face miniseriei.
După ce termini cele patru episoade, nu rămâi doar cu imaginea unei producții fastuoase. Rămâi cu dorința de a afla mai multe despre Ecaterina.
Și cred că aceasta este una dintre reușitele reale ale filmului.
Pentru că există o capcană în producțiile istorice de prestigiu: pot fi atât de preocupate să recreeze epoca încât uită să ne facă interesați de omul din mijlocul ei.
Aici, Helen Mirren împiedică acest lucru.
Ecaterina ei are umor, are senzualitate, are orgoliu, are inteligență și are și acea oboseală discretă a omului care a stat prea mult timp în vârful unei lumi pe care trebuie să o controleze permanent.
Și, poate cel mai important, nu cere voie să fie acolo.
De ce 8 și nu 9?
Am pornit de la 8 și, după toată documentarea pe care am făcut-o, tot la 8 rămân. Dar nu este un 8 „de consolare”. Este un 8 pe care îl susțin cu plăcere.
Pentru 9, mi-aș fi dorit ca miniseria să meargă mai adânc în Ecaterina conducătoarea și să ne ofere mai mult din complexitatea politică și istorică a domniei sale. Patru episoade sunt suficiente pentru o poveste intensă, dar nu pentru a cuprinde un personaj care a schimbat atât de mult destinul Rusiei.
În schimb, ceea ce primești este foarte bine făcut: Helen Mirren în centrul unei distribuții solide, Jason Clarke într-un Potemkin memorabil, o relație de iubire neobișnuit de bine legată de putere, decoruri și costume spectaculoase și o atmosferă de curte imperială care te absoarbe.
Iar dacă pentru unii spectatori „capodoperă” poate părea cuvântul potrivit, eu aș păstra puțin frâna critică trasă.
Nu pentru că miniseria nu ar fi foarte bună.
Ci tocmai pentru că Ecaterina cea Mare merită mai mult decât să fie redusă la o poveste de dragoste spectaculoasă, chiar și atunci când acea poveste este interpretată de Helen Mirren și Jason Clarke.
Verdict by Laura Hărăbor:
Catherine the Great este o miniserie elegantă, captivantă și inteligentă, care își găsește centrul de greutate într-o Helen Mirren absolut convingătoare. Este mai mult decât un costum-drama cu palate și bijuterii și mai mult decât povestea unei împărătese cu o viață amoroasă tumultuoasă.
Este portretul unei femei care a înțeles că puterea nu se primește. Se cucerește, se apără și, uneori, se plătește foarte scump.
Iar Helen Mirren ne face să credem fiecare secundă că femeia din fața noastră știe foarte bine toate aceste lucruri.
Nota mea: 8/10.
Și poate că acesta este cel mai frumos lucru pe care îl poate face o producție istorică: să închidă ecranul și să te lase cu dorința de a deschide o carte despre omul pe care tocmai l-ai privit.
Recomand si serialul The last Czars - domnia lui Nicolae II, ultimul tar al Rusiei. O productie f buna...imprsionanta.
Abilitatile diplomatice , perseverenta si educatia germana o fac pe tarina sa depaseasca intrigile de la curte , conservatorismul si traditionalismul nobilimii rusesti si sa aplice o serie de reforme liberale aducand Rusia in randul marilor puteri mondiale.