Părerea criticului
După ce au lucrat împreună la Clasat, regizorii Horia Cucuta și George ve Gänæaard se reîntorc în aceeași formulă cu un nou lungmetraj despre un caz nerezolvat: Cazul Samca. Produs de Alin Panc, thrillerul reunește în distribuție atât actori consacrați ca Emilian Oprea, Dana Marineci și Alin Florea, dar și tineri aflați la început de drum precum Sabina Lazăr, Ciprian Chiujdea, Andrei Miercure și Alexia Tătaru, pentru a spune povestea misterioasă a unui orășel de provincie lovit de tragedie.
Cu 15 ani în urmă, un criminal neidentificat a ucis cu sânge rece trei membri ai comunității unei școli din Blaj și a afectat iremediabil un al patrulea. Toate victimele au fost găsite în aceași stare: sufocate de o pungă însemnată cu simboluri oculte și mesaje sataniste, legată la gât cu un colier de plastic. În prezent, trei cineaști specializați în documentare vor să descopere ce s-a întâmplat în acea fatidică perioadă și de ce făptașul nu a fost găsit niciodată. Dar săpăturile lor amenință să dezvăluie adevăruri dureroase despre societatea actuală. Corupția instituțională, apetitul pentru senzaționalism, bullying-ul și nevoia aprigă de a găsi un țap ispășitor sunt toate realități cu care trebuie să se confrunte în investigația lor.
Filmul se deschide cu un reportaj TV care aruncă spectatorii direct în miezul problemei. Apoi, interviurile cu martori cheie ai evenimentelor se intercalează cu discuțiile off-camera dintre documentariști, elevi sau polițiști, iar fiecare scenă adaugă o nouă piesă în puzzle-ul complex al cazului. Trecutul se destăinuie publicului auditiv, prin narațiunea personajelor, și vizual, cu ajutorul tehnicii stop-motion: cadrele statice, dramatice compozițional, se succed lent pentru a crea o vagă iluzie de mișcare, oferind în același timp răgaz pentru digerarea imaginilor cu puternic impact emoțional. Mulțumită acestei modalități inteligente de redare a celor mai tragice întâmplări, producția evită cu brio să cadă în melodramă, captivând în schimb prin suspansul dozat cu atenție.
Muzica instrumentală semnată de Marius Copel accentuează atmosfera neliniștitoare a filmului și vine la pachet cu o cromatică întunecată, în acord cu subiectul abordat. Interpretările naturale ale actorilor dau impresia vizionării unui making-of al unui documentar true-crime real, ceea ce imersează și mai mult publicul în drama locuitorilor din micul oraș. Partea cea mai tristă nu e că filmul se simte veridic, ci că dacă, Doamne ferește, astfel de evenimente ar avea cu adevărat loc, cazul ar fi tratat de către autorități, cel mai probabil, cu aceeași indiferență și superioritate.
Cazul Samca reprezintă o nouă premieră în cinematografia românească, una care extinde orizonturile industriei autohtone și funcționează nu doar ca exemplu pozitiv al genului din care face parte, ci și ca radiografie a modului în care anumite situații sunt gestionate la noi în țară. Atunci când cadrele didactice închid ochii la hărțuire de dragul câștigului material, anchetatorii își apără rudele și vina cade mereu pe capul victimelor, identitatea criminalului nu surprinde deloc. Este evidentă și, totuși, atât de bine ascunsă. Adevărul e simplu, dar nu place.
Cu 15 ani în urmă, un criminal neidentificat a ucis cu sânge rece trei membri ai comunității unei școli din Blaj și a afectat iremediabil un al patrulea. Toate victimele au fost găsite în aceași stare: sufocate de o pungă însemnată cu simboluri oculte și mesaje sataniste, legată la gât cu un colier de plastic. În prezent, trei cineaști specializați în documentare vor să descopere ce s-a întâmplat în acea fatidică perioadă și de ce făptașul nu a fost găsit niciodată. Dar săpăturile lor amenință să dezvăluie adevăruri dureroase despre societatea actuală. Corupția instituțională, apetitul pentru senzaționalism, bullying-ul și nevoia aprigă de a găsi un țap ispășitor sunt toate realități cu care trebuie să se confrunte în investigația lor.
Filmul se deschide cu un reportaj TV care aruncă spectatorii direct în miezul problemei. Apoi, interviurile cu martori cheie ai evenimentelor se intercalează cu discuțiile off-camera dintre documentariști, elevi sau polițiști, iar fiecare scenă adaugă o nouă piesă în puzzle-ul complex al cazului. Trecutul se destăinuie publicului auditiv, prin narațiunea personajelor, și vizual, cu ajutorul tehnicii stop-motion: cadrele statice, dramatice compozițional, se succed lent pentru a crea o vagă iluzie de mișcare, oferind în același timp răgaz pentru digerarea imaginilor cu puternic impact emoțional. Mulțumită acestei modalități inteligente de redare a celor mai tragice întâmplări, producția evită cu brio să cadă în melodramă, captivând în schimb prin suspansul dozat cu atenție.
Muzica instrumentală semnată de Marius Copel accentuează atmosfera neliniștitoare a filmului și vine la pachet cu o cromatică întunecată, în acord cu subiectul abordat. Interpretările naturale ale actorilor dau impresia vizionării unui making-of al unui documentar true-crime real, ceea ce imersează și mai mult publicul în drama locuitorilor din micul oraș. Partea cea mai tristă nu e că filmul se simte veridic, ci că dacă, Doamne ferește, astfel de evenimente ar avea cu adevărat loc, cazul ar fi tratat de către autorități, cel mai probabil, cu aceeași indiferență și superioritate.
Cazul Samca reprezintă o nouă premieră în cinematografia românească, una care extinde orizonturile industriei autohtone și funcționează nu doar ca exemplu pozitiv al genului din care face parte, ci și ca radiografie a modului în care anumite situații sunt gestionate la noi în țară. Atunci când cadrele didactice închid ochii la hărțuire de dragul câștigului material, anchetatorii își apără rudele și vina cade mereu pe capul victimelor, identitatea criminalului nu surprinde deloc. Este evidentă și, totuși, atât de bine ascunsă. Adevărul e simplu, dar nu place.
