Părerea criticului
În ceea ce priveşte comediile de acţiune, poţi avea surprize mai puţin plăcute decât Central Intelligence/Agenţi aproape secreţi, premiera de vineri. Dacă ţi-au plăcut filmele Un poliţist şi jumătate, care l-au transformat pe Kevin Hart într-o adevărată celebritate la Hollywood, cu Agenţi aproape secreţi mergi la sigur: mai mult umor, personaje mai ataşante şi câteva glume meta cu totul simpatice, care arată că scenariştii au urmărit parcursul actorilor şi au inclus în poveste aspecte amuzante din cariera şi viaţa lor personală.
Ca premisă, Central Intelligence este puţin forţat: doi colegi de liceu se reîntâlnesc la 20 de ani de absolvire, doar că sunt foarte schimbaţi. Hart e Calvin, un contabil cu atât mai nemulţumit de cariera sa în impas cu cât în liceu i se prevedea un viitor strălucit. Cu totul altfel stau lucrurile cu Bob (Johnson): supraponderal şi nepopular în liceu (şi victimă a celor mai crude farse), Bob este acum un munte de om şi agent CIA pe deasupra. Când Bob îi cere ajutorul lui Calvin, mititelul contabil habar nu are că se aruncă în aventura vieţii, pe urmele unor răufăcători care vor să vândă codurile de acces la reţeaua americană de sateliţi.
Dacă în cele două filme Ride Along contrastul dintre cei doi protagonişti era mai degrabă la nivelul personalităţii şi al experienţei, Agenţi aproape secreţi se joacă foarte inspirat cu diferenţa de dimensiune a lui Hart şi Johnson: primul are 1,63 metri înălţime, iar al doilea aproape doi metri. Este un teren fertil pentru o mulţime de gaguri fizice amuzante. Chiar dacă această comedie de Rawson Marshall Thurber (We're the Millers) nu revoluţionează nimic în gen şi adesea este pe pilot automat, câteva cameo-uri amuzante şi multe energie fac filmul o experienţă plăcută la cinema.
O sursă inepuizabilă de umor nu este doar aspectul personajelor, ci şi viziunea lor despre viaţă. Fost erou al liceului, campion la învăţătură, dar şi pe terenul de sport, Calvin suferă că prezentul său nu se ridică la înălţimea aşteptărilor din trecut. În acelaşi timp, în ciuda experienţelor sale extreme ca agent CIA, Bob are un blocaj: poate să înfrângă zeci de inamici în luptă, dar cumva aşteptările şi dorinţele sale sunt legate tot de un anumit moment din liceu. Oricât de neverosimil din punct de vedere psihologic este acest aspect al personajului, el se transformă într-o forţă care îi împinge adesea pe eroi în afara zonei de confort.
Un mare atu al Agenţilor este modul cum scenariul foloseşte controverse sau roluri anterioare ale actorilor pentru a amuza. De exemplu personajul lui Dwayne Johnson are o borsetă, trimitere directă la o fotografie din anii '90 a fostului wrestler, fotografie care a provocat isterie în 2014, când şi-a făcut apariţia online (caută pe google "Dwayne Johnson fanny pack" ca să vezi despre ce e vorba). Borseta e folosită inspirat în film, ca şi o replică a lui Aaron Paul cu trimitere directă la personajul din Breaking Bad, unul dintre cele mai celebre şi apreciate seriale din toate timpurile. Melissa McCarthy are un rol de doar câteva minute, dar întâlnirea ei cu pectoralii lui The Rock este isterie curată.
În ceea ce priveşte secvenţele de acţiune, coboară-ţi aşteptările: Agenţi aproape secreţi nu oferă nimic nemaivăzut. Genericul de final are în schimb câteva gafe de la filmări cu totul amuzante...
Ca premisă, Central Intelligence este puţin forţat: doi colegi de liceu se reîntâlnesc la 20 de ani de absolvire, doar că sunt foarte schimbaţi. Hart e Calvin, un contabil cu atât mai nemulţumit de cariera sa în impas cu cât în liceu i se prevedea un viitor strălucit. Cu totul altfel stau lucrurile cu Bob (Johnson): supraponderal şi nepopular în liceu (şi victimă a celor mai crude farse), Bob este acum un munte de om şi agent CIA pe deasupra. Când Bob îi cere ajutorul lui Calvin, mititelul contabil habar nu are că se aruncă în aventura vieţii, pe urmele unor răufăcători care vor să vândă codurile de acces la reţeaua americană de sateliţi.
Dacă în cele două filme Ride Along contrastul dintre cei doi protagonişti era mai degrabă la nivelul personalităţii şi al experienţei, Agenţi aproape secreţi se joacă foarte inspirat cu diferenţa de dimensiune a lui Hart şi Johnson: primul are 1,63 metri înălţime, iar al doilea aproape doi metri. Este un teren fertil pentru o mulţime de gaguri fizice amuzante. Chiar dacă această comedie de Rawson Marshall Thurber (We're the Millers) nu revoluţionează nimic în gen şi adesea este pe pilot automat, câteva cameo-uri amuzante şi multe energie fac filmul o experienţă plăcută la cinema.
O sursă inepuizabilă de umor nu este doar aspectul personajelor, ci şi viziunea lor despre viaţă. Fost erou al liceului, campion la învăţătură, dar şi pe terenul de sport, Calvin suferă că prezentul său nu se ridică la înălţimea aşteptărilor din trecut. În acelaşi timp, în ciuda experienţelor sale extreme ca agent CIA, Bob are un blocaj: poate să înfrângă zeci de inamici în luptă, dar cumva aşteptările şi dorinţele sale sunt legate tot de un anumit moment din liceu. Oricât de neverosimil din punct de vedere psihologic este acest aspect al personajului, el se transformă într-o forţă care îi împinge adesea pe eroi în afara zonei de confort.
Un mare atu al Agenţilor este modul cum scenariul foloseşte controverse sau roluri anterioare ale actorilor pentru a amuza. De exemplu personajul lui Dwayne Johnson are o borsetă, trimitere directă la o fotografie din anii '90 a fostului wrestler, fotografie care a provocat isterie în 2014, când şi-a făcut apariţia online (caută pe google "Dwayne Johnson fanny pack" ca să vezi despre ce e vorba). Borseta e folosită inspirat în film, ca şi o replică a lui Aaron Paul cu trimitere directă la personajul din Breaking Bad, unul dintre cele mai celebre şi apreciate seriale din toate timpurile. Melissa McCarthy are un rol de doar câteva minute, dar întâlnirea ei cu pectoralii lui The Rock este isterie curată.
În ceea ce priveşte secvenţele de acţiune, coboară-ţi aşteptările: Agenţi aproape secreţi nu oferă nimic nemaivăzut. Genericul de final are în schimb câteva gafe de la filmări cu totul amuzante...
