C'eravamo tanto amati (1974)

Chiar mă așteptam la altceva, având în vedere scenariul..Mi s-a părut mult prea plictisitor chiar dacă actorii și-au făcut foarte bine treaba..E lung și multe vorbe aiurea, jumătate e în stil teatral alb-negru iar cealaltă, în stilul color, semn că vremea trece în ciuda amintirilor de odinioară, însă per total e slăbuț.

C'eravamo tanto amati, (We All Loved Each Other So Much 1974, r Ettore Scola) este un film care își depășește cu mult titlul ușor melodramatic. O comedie spumoasă, incredibil de vie, o comedie care însă nu face apel la gaguri sau replici cu diverse tente. Râsul este stârnit de acele momente dintr-o discuție care, în acel cadru, este extrem de amuzantă, dar repovestită își pierde total din impact. Regizorul jonglează cu trei caractere pe terenul minat al anilor de după 1945 (Antonio, Gianni și Nicola): un infirmier, reprezentant al clasei de jos, un avocat care nu se dă în lături la a face afaceri profitabile, reprezentant al burgheziei aspru înfierate în acea perioadă postbelică și un intelectual rafinat, reprezentant al clasei de mijloc. Cei trei sunt niște idealiști în societate, în gândire politică și în iubire. Proaspeți ieșiți din cel de-al doilea război mondial, dorind să schimbe lumea care aștepta parcă să fie modelată de noua societate, își păstrează spiritul tânăr și entuziasmul care devin însă cu anii (sunt urmăriți pe parcursul a peste 25 de ani) tot mai amare. Magia care îi înlănțuie este Luciana de care pe rând (Antonio, Gianni și Nicola) se vor îndrăgosti, născându-se un joc aparent inofensiv (deși era să se termine tragic) dar care îi va colora pe tot parcursul vieții. Un film cu multe trimiteri la cinematografia italiană (referirea de bază este filmul Ladri di biciclette - The Bicycle Thief 1948, r Vittorio De Sica căruia îi este dedicată pelicula), cu un dialog în vervă, cum șade bine italienilor (de câteva ori m-a depășit subtitrarea), o satiră socială îndesată printre întorsăturile vieții pe care cei patru le parcurg. Pe rând protagoniști sunt povestitori, ca niște atleți la un concurs de ștafetă, preluând fiecare frâiele intrigii timp de 2 ore. Sfârșitul filmului face o trimitere la ‘’o vorbă de duh’’ spusă de imensul baron aspru caricaturizat: Cea mai singură creatură nu este săracul, ci bogatul... Îl vom vedea pe Gianni sărind în piscina din curtea reședinței unde rămăsese singur (deși era cândva plină de rude), ba chiar părăsit de Antonio, Nicola și Luciana fără drept de apel (când îi văd reședința îi întorc spatele, reîntorcându-se la spiritul lor nealterat de trecerea anilor). Un film cu multe alte surprize (Vittorio De Sica, Marcello Mastroianni sau Federico Fellini apar în film) care fac să nu simți trecerea orelor.

Sa fiu sincera...dintre filmele lui Ettore Scola acesta e cel mai plictisitor.Actorii nu au stralucire....

Un film italian excelent despre 3 amici care s-au imprietenit in timpul razboi apoi s-au asezat fiecare pe la casele lor