Sinopsis

După ce l-a cunoscut într-o galerie, Sam își face curaj și-l contactează pe fotograful Heath Madsen prin intermediul website-ului său. Conversațiile decurg în mod plăcut și, după un timp, tânăra acceptă o invitație acasă la Heath. Aici, însă, o așteaptă o surpriză: cel cu care comunicase până atunci era fiul precoce al lui Heath, Donny. Cei doi adulți încearcă să rezolve stânjenitoarea încurcătură și adevărata conversație abia acum începe.