Doar timp pierdut...nimic altceva..................
user-61ae8cc9379d3
pe 25 Februarie 2023 21:39
Penibil !!! De neînteles ! poate doar o arta abstracta pe care o intelege doar regizorul si actorii (probabil) - altfel - un film cu o actiune care se petrece intre 2 actori si cam atat :-|
AdriAdrianna98
pe 18 Aprilie 2021 16:27
Ideea e interesantă și inovativă dar puțin credibilă totuși....sau?
Cei 2 actori din rolurile principale au fost un deliciu, o chimie foarte interesantă și o interpretare foarte bună, mai ales din partea lui Radu Iacoban. Pentru Șerban Pavlu e pur și simplu genul de rol care îl prinde cel mai bine.
Și pe mine m-au deranjat cum a menționat cineva cadrele prea lungi de pe autostradă,însă nu mi s-a părut neapărat lungit inutil. Mi-a plăcut scena cu mersul acasă la familia ei :))
Scenele de final foarte reușite, deși parcursul devine la un moment dat ușor monoton, finalul a salvat tot filmul.
eduard_stratan
pe 12 Martie 2020 21:50
Cred ca am facut cancer la plamani doar uitandu-ma la acest film !
777L
pe 12 Februarie 2019 11:13
Plusuri:
- Serban Pavlu
- muzica excelentă (parcă prea nepotrivită pentru genul ăsta de film)
Minusuri:
- hai să adunăm cativa oameni din echipa Umbre si sa facem un film cu ei.
- inceputul e promitator, continuarea cam trasa de par, isi revine inspre final, asta daca ai rabdare pana la final.
- Boguta zici ca acuma joaca prima oara intr-un film, foarte slaba interpretarea.
- mult prea lung, prea multe cadre pe autostrada...
- rolul amantului, creat prost, putin credibil, la fel de putin credibila si asocierea celor doua personaje. Poate daca ritmul filmului ar fi fost altul, ar fi mers.
marsika
pe 04 Ianuarie 2019 23:19
Inutil... Nu pierdeți 2h din viață pentru vizionarea acestui film. Nu merită...
Ghemot
pe 06 Decembrie 2018 22:30
Un film care m-a încântat! Poate că nu merită chiar nota 9, dar văzând trendul ascendent al filmelor românești din ultima perioadă, nu puteam să-i dau mai puțin.
carmen_angelus_romila
pe 03 Decembrie 2018 13:04
Cu un debut regizoral de lung metraj, Andrei Crețulescu, dar si cu o prestatie dura, caracteristica actorului Serban Pavlu, drama romaneasca "Charleston", realizata destul de bine, intr-un stil sarcastic debordant, poate intra in categoria filmelor placute si abordante...!
sabinalin
pe 02 Decembrie 2018 21:45
Inainte de a vedea primul lung al lui Andrei Cretulescu i-am vizionat cele trei scurte din trilogia violenta cu Vasluianu, Pavlu si Boguta, cel mai bun din cele trei mi s-a parut "Kowalski" cu doua mici bijuterii interpretative marca Vasluianu si Pavlu, cel mai sec e "Ramona" chiar daca a fost premiat la Cannes, razbunare si cam atat, ultrafeministele or fi geloase, sa trecem acum la filmul de fata al domnului Cretulescu, fostul critic de film continua cu succes o foarte promitatoare cariera profesionala, un debut foarte bun in lungmetraj , un film tusant cu doua personaje atasante, nu poti trece niciodata singur peste momentele de cumpana ale vietii, trebuie sa te ajute cineva sa depasesti, sa mergi mai departe chiar daca rana nu se va inchide definitiv niciodata, doi barbati cat se poate de diferiti si o femeie care-i "lasa pe amandoi ca niste prosti", Ana Ularu un pic mai mult pe ecran decat in "Ramona", rol foarte solid pentru Serban Pavlu care a ajuns deja la o maturitate interpretativa remarcabila, registru complet,trecere fara efort de la tragic la drama la comic, candidatura puternica la Gopo, poate ca nu-l va castiga pentru ca da senzatia ca nu-i de gasca si-i prea preocupat de meserie, se tine bine Radu Iacoban, nu-i de mirare, l-am vazut pe scena si stiu ce poate, alte aparitii scurte dar memorabile, Victor Rebengiuc si Ana Ciontea, experienta si calitate, fratii Ifrim mesteri " in juma' de ora e gata", cateva scene memorabile, se detaseaza aceea de la mall, am ras cu pofta, ironia functioneaza teribil, formidabila coloana sonora, regizorii romani din valul douamiist evita folosirea muzicii in filmele lor,luati lectii de la domnul Cretulescu, scenariul e previzibil dar se poate trece cu vederea, per total un film important al cinematografiei romane in anul de gratie 2018, obligatoriu de vazut.
kasmyn
pe 01 Decembrie 2018 21:58
e bun mi-a placut o idee stralucita de film -atunci cand iti moare nevasta si apare amantul!!ALT FILM FACUT DE ROMANI PENTRU PUBLICUL OCCIDENTAL!!FELICITARI HBO PENTRU DIFUZARE PE 1 DECEMBRIE 2018- LA 100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE!!
Tudor-Cristian
pe 17 Iunie 2018 20:43
Nu e neapărat un film "altfel", dar este un film aparte, despre care poți spune că aparține curentului filmului românesc din ultimii ani, ca stil. Scenariul nu e elementul central, de altfel povestea pare neverosimilă, însă ceea ce transmite, substraturile şi simbolistica sunt mult mai importante.
E multă lumină ceţoasă, mister în peliculă şi o muzică pe fundal, la limita dintre interesant şi inedit. Şerban Pavlu face din nou un rol excepțional, şi datorită lui, as zice, filmul se ridică dintr-o zonă ușor statică, din care transmiterea de emoții evoluează încet, dar tot mai alert până la sfârșitul filmului. Între doi bărbați, două persoane, aparent opuse, în care unul apare ca dur, direct, abrupt, hârsit iar altul sensibil, delicat, aproape feminizat, te aștepți să nu existe linie de comunicare profundă, dar totuși comunicarea nu numai că pâlpâie, chiar leagă cele două personalități atât de diferite. Ceea ce apropie cei doi bărbați nu este dragostea pentru aceeași femeie - care acum nu mai este, făcându-i să sufere pe amândoi, ci disperarea lor comună, deznădejdea, lupta pe care o duce fiecare cu depresia, cu hidoșenia numită singurătate.
Scena cu Victor Rebenciuc este una necesară.în economia filmului şi aş categorisi-o ca delicioasă, relevantă pentru adâncirea sentimentului de disperare a personajului interpretat de Pavlu, ce străbate filmul. Discuția finală, confruntarea personajelor interpretate de Radu Iacoban şi Șerban Pavlu este bine dozată, susținuta inteligent de muzica inedită din coloana sonoră, iar atmosfera de încrâncenare, ceaţa şi lacătul la exprimarea emoțiilor se sparg în mii de bucăți, eliberând încet emoția dintr-o colivie pe care Pavlu a ținut-o închisă, o emoţie misterioasă, însă, lăsată să fie văzută numai parţial, urmând ca spectatorul să intuiască celaltă parte a devărului din spatele unei drame.
Foarte bine regizat şi coordonat de Andrei Creţulescu, acest film merită atenția celor ce caută altceva decât comercial, celor ce gustă amestecul de mister, disperare, trăire, împachetate într-o poveste în care unii dintre noi se pot regăsi, într-o dramă ce te face să-ţi pui întrebări şi să vrei să vezi dincolo de aparențe.
ciupercutzavesela
pe 10 Iunie 2018 22:49
De regula, inainte de a merge sa vad un film, caut macar un trailer, vad carui gen ii apartine. Daca intri in sala sperand ca va incepe o comedie usoara cu arme si masini care se rastoarna, ai gresit filmul. Umorul lui nu e pentru orice gust, e totusi o comedie neagra.
Mi-a placut teribil bijuteria asta, actorii sunt prezenti, dialogurile, delicioase, iar coloana sonora de exceptie imi suna pe fundal in timp ce scriu probabil prima parere despre un film.
mirodoni
pe 10 Iunie 2018 12:55
„Charleston” - un film altfel, regizat de Andrei Crețulescu
http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?p=1725699#post1725699
Filmul „Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Crețulescu, începe tare, mă refer la sonor, dar și bine. Tot la coloana sonoră mă refer. O muzică străină de un film românesc, încât nu mă dumiream dacă a început filmul la care mă dusesem, sau era tot spotul de promovare al filmelor viitoare. Titlul a apărut mult mai târziu.
În pregeneric, o persoană de sex opus, filmată discret, adică de la distanță, vorbește precipitat la mobil în timp ce achită consumația lăsând o bancnotă sub o ceașcă pe o masă la o „terasă” pe trotuar, lucru nefiresc pentru români. Mă refer la bancnota lăsată sub ceașcă.
Grăbită, dă colțul, la propriu și la figurat, pentru că din direcție perpendiculară vine o mașină care o lovește în plin. Tragem această concluzie văzându-i pantoful zburând în cadru, momentul impactului fiind ratat, pentru că nu intra în raza vizuală a camerei de filmare. Ratat intenționat, ceea ce dă o notă aparte concepției regizorale, în condițiile în care, un alt regizor român ar fi arătat ceva creieri pe caldarâm. Mai mult decât atât, dă „tonul” filmului, privind construcția dramaturgică.
Nu la fel de inspirată a fost și filmarea „discretă” a personajului, pentru că aceasta părea a fi o fătucă, eventual fiica lui Alexandru, interpretat de Șerban Pavlu, nu soția sa, Ioana, interpretată de Ana Ularu, cu 10 ani mai tânără decât Șerban. Așa că efectul scontat de regizorul scenarist Andrei Crețulescu este temporar atenuat, atunci când lui Alexandru i se prezintă la ușă un bâlbâit , Sebastian, interpretat de Radu Iacoban, care spune că a fost iubitul Ioanei în ultimele 5 luni, „mai mult sau mai puțin”. Referirea este ambiguă, sau duală: fie la durată, fie la statutul de „iubit”. Una este ca la ușă să-ți apară iubitul fiicei decedate, și alta al fostei soții! Reacția a fost pe măsura celei de a doua variante, totuși.
De aici începe... filmul, dus pe umeri de cei doi protagoniști două ore fără un minut. De remarcat și prestația lui Victor Rebengiuc, în rolul tatălui Ioanei, care vorbește mult, dar despre moartea câinelui său, nu a fiicei, precum și a actriței Ana Ciontea, care știe să tacă în rolul mamei Ioanei. Cei drept, Andrei Crețulescu le spunea cât și cum să vorbească! Dorian Boguță pare mult prea patetic în rolul prietenului care vrea să-l scoată pe Alexandru din carapacea în care se izolează după moartea soției, dar se pare că așa a fost să fie rolul său.
Cele două personaje, Alexandru și Sebastian sunt total opuse. Unul este bărbatul care nu plânge niciodată, nu-și exteriorizează stările și sentimentele, celălalt este deschis, direct, spune fără să se jeneze că iubește, plânge dacă e cazul, acordă importanță cuvintelor, ba chiar le notează într-un carnețel. De fapt, cele două personaje sunt cele două jumătăți ale unui om normal. Nu știu dacă Andrei Crețulescu a declarat public acest lucru, dar eu cred că este marele merit al filmului. Nu mă avânt să fac similitudini cu alte filme sau piese de teatru, sunt mulțumit că filmul aduce în discuție multe, foarte multe situații din viața reală, sub masca absurdului, care atenuează discret contondența lecțiilor oferite și evită didacticismul acestora.
Rămân multe întrebări la care spectatorul trebuie să răspundă, transferându-și-le sieși. Alexandru și-a iubit soția? Ioana chiar l-a înșelat? De ce? Sebastian chiar a iubit-o, sau i s-a părut? Astfel, filmul are profunzimile sale, pe care spectatorul însuși trebuie să le exploreze, pentru că-l privesc direct, chiar dacă uneori nu recunoaște.
În acest film se vorbește mult, dar vorbele par a fi bine dozate, coerent sincronizate cu starea personajelor sau cu situațiile create, care mereu surprind. Ce-i drept, și actorii sunt suficient de dotați cu talent pentru a le utiliza. Andrei Crețulescu n-ar fi fost regizor român, dacă ar fi evitat vocabularul obscen, dar aici măcar îi folosește la diferențierea celor două personaje antagonice dar complementare, Alexandru și Sebastian.
Dar Andrei Crețulescu dă importanță și momentelor nonverbale. După ce se aruncă și ultima lopată de pământ pe mormântul fostei soții, îl vedem pe Alexandru fumând „liniștit”, sprijinit cu fundul de o placă funerară vecină. Ba chiar ascultă muzică în căști. Asta nu înseamnă că știm și ce se întâmplă în sufletul lui.
Mai trebuie spus, totuși, că într-o bună parte din începutul filmului timpul pare dilatat, lipsind o miză mai clară. La acest lucru contribuie faptul că personajul Ioana, care vorbește precipitat la mobil și se grăbește să traverseze, este practic scos din ecuație. Acea conversație este foarte importantă, dar nu i se dă greutatea cuvenită în acel moment. De aceea, spectatorul uită de ea, și implicit de personaj. Crețulescu a preferat „suspansul”, dar era bine de știut că este vorba de soția lui Alexandru. Soluții scenaristice s-ar fi găsit. Filmul intră pe făgașul stabil abia când spectatorul acceptă convențiile propuse, respectiv absurdul situațiilor, umorul negru, cinismul sau sarcasmul.
Se mai întâmplă un ricoșeu și spre final, când Sebastian, pe litoral, pierde urma lui Alexandru și întreabă o cameristă dacă nu a văzut un bărbat înalt cu barbă. Aceasta își dă seama imediat că este vorba de Alexandru și-i indică unde l-ar putea găsi, deși sezonul respectiv nu-l văzuse venind. Personajul avea rolul să-i transmită lui Sebastian niște informații pe care Alexandru i le ascunsese, dar se putea găsi o soluție scenaristică mai puțin... absurdă.
„Charleston” nu numai că este un film românesc altfel, dar chiar ne privește pe foarte mulți dintre noi!
mihai_papuzu
pe 03 Iunie 2018 08:45
Altă mizerie românească, cu actori luați din reclamele la Olx, care te lasă cu un gust amar după ce vezi filmul. Momente fără rost, fără logică, un subiect foarte puțin credibil si 2 pămpălăi pe post de actori. De asta nu se duce nimeni la cinema să mai vadă filme românești. Pentru că,așa cum ar spune americanii" They suck".
EUGEN.VIDEO
pe 28 Noiembrie 2017 10:14
Titlul este deja folosit. Film romanesc 2017...deja plecat cu stangu'....Eu nu inteleg de unde vin '' regizorii'' astia! Dupa ce ca este un film de 2 lei ca scenariu...este filmat si aiurea ...de multe ori cu o sigura camera ( sa ne lase cu trend-ul asta ieftin!) ...parca era filmat de mine... si nu intelegeam mai nimic din ce spuneau!! Coloana sonora varza! Pacat de actori. Toti buni!
Cei 2 actori din rolurile principale au fost un deliciu, o chimie foarte interesantă și o interpretare foarte bună, mai ales din partea lui Radu Iacoban. Pentru Șerban Pavlu e pur și simplu genul de rol care îl prinde cel mai bine.
Și pe mine m-au deranjat cum a menționat cineva cadrele prea lungi de pe autostradă,însă nu mi s-a părut neapărat lungit inutil. Mi-a plăcut scena cu mersul acasă la familia ei :))
Scenele de final foarte reușite, deși parcursul devine la un moment dat ușor monoton, finalul a salvat tot filmul.
- Serban Pavlu
- muzica excelentă (parcă prea nepotrivită pentru genul ăsta de film)
Minusuri:
- hai să adunăm cativa oameni din echipa Umbre si sa facem un film cu ei.
- inceputul e promitator, continuarea cam trasa de par, isi revine inspre final, asta daca ai rabdare pana la final.
- Boguta zici ca acuma joaca prima oara intr-un film, foarte slaba interpretarea.
- mult prea lung, prea multe cadre pe autostrada...
- rolul amantului, creat prost, putin credibil, la fel de putin credibila si asocierea celor doua personaje. Poate daca ritmul filmului ar fi fost altul, ar fi mers.
E multă lumină ceţoasă, mister în peliculă şi o muzică pe fundal, la limita dintre interesant şi inedit. Şerban Pavlu face din nou un rol excepțional, şi datorită lui, as zice, filmul se ridică dintr-o zonă ușor statică, din care transmiterea de emoții evoluează încet, dar tot mai alert până la sfârșitul filmului. Între doi bărbați, două persoane, aparent opuse, în care unul apare ca dur, direct, abrupt, hârsit iar altul sensibil, delicat, aproape feminizat, te aștepți să nu existe linie de comunicare profundă, dar totuși comunicarea nu numai că pâlpâie, chiar leagă cele două personalități atât de diferite. Ceea ce apropie cei doi bărbați nu este dragostea pentru aceeași femeie - care acum nu mai este, făcându-i să sufere pe amândoi, ci disperarea lor comună, deznădejdea, lupta pe care o duce fiecare cu depresia, cu hidoșenia numită singurătate.
Scena cu Victor Rebenciuc este una necesară.în economia filmului şi aş categorisi-o ca delicioasă, relevantă pentru adâncirea sentimentului de disperare a personajului interpretat de Pavlu, ce străbate filmul. Discuția finală, confruntarea personajelor interpretate de Radu Iacoban şi Șerban Pavlu este bine dozată, susținuta inteligent de muzica inedită din coloana sonoră, iar atmosfera de încrâncenare, ceaţa şi lacătul la exprimarea emoțiilor se sparg în mii de bucăți, eliberând încet emoția dintr-o colivie pe care Pavlu a ținut-o închisă, o emoţie misterioasă, însă, lăsată să fie văzută numai parţial, urmând ca spectatorul să intuiască celaltă parte a devărului din spatele unei drame.
Foarte bine regizat şi coordonat de Andrei Creţulescu, acest film merită atenția celor ce caută altceva decât comercial, celor ce gustă amestecul de mister, disperare, trăire, împachetate într-o poveste în care unii dintre noi se pot regăsi, într-o dramă ce te face să-ţi pui întrebări şi să vrei să vezi dincolo de aparențe.
Mi-a placut teribil bijuteria asta, actorii sunt prezenti, dialogurile, delicioase, iar coloana sonora de exceptie imi suna pe fundal in timp ce scriu probabil prima parere despre un film.
http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?p=1725699#post1725699
Filmul „Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Crețulescu, începe tare, mă refer la sonor, dar și bine. Tot la coloana sonoră mă refer. O muzică străină de un film românesc, încât nu mă dumiream dacă a început filmul la care mă dusesem, sau era tot spotul de promovare al filmelor viitoare. Titlul a apărut mult mai târziu.
În pregeneric, o persoană de sex opus, filmată discret, adică de la distanță, vorbește precipitat la mobil în timp ce achită consumația lăsând o bancnotă sub o ceașcă pe o masă la o „terasă” pe trotuar, lucru nefiresc pentru români. Mă refer la bancnota lăsată sub ceașcă.
Grăbită, dă colțul, la propriu și la figurat, pentru că din direcție perpendiculară vine o mașină care o lovește în plin. Tragem această concluzie văzându-i pantoful zburând în cadru, momentul impactului fiind ratat, pentru că nu intra în raza vizuală a camerei de filmare. Ratat intenționat, ceea ce dă o notă aparte concepției regizorale, în condițiile în care, un alt regizor român ar fi arătat ceva creieri pe caldarâm. Mai mult decât atât, dă „tonul” filmului, privind construcția dramaturgică.
Nu la fel de inspirată a fost și filmarea „discretă” a personajului, pentru că aceasta părea a fi o fătucă, eventual fiica lui Alexandru, interpretat de Șerban Pavlu, nu soția sa, Ioana, interpretată de Ana Ularu, cu 10 ani mai tânără decât Șerban. Așa că efectul scontat de regizorul scenarist Andrei Crețulescu este temporar atenuat, atunci când lui Alexandru i se prezintă la ușă un bâlbâit , Sebastian, interpretat de Radu Iacoban, care spune că a fost iubitul Ioanei în ultimele 5 luni, „mai mult sau mai puțin”. Referirea este ambiguă, sau duală: fie la durată, fie la statutul de „iubit”. Una este ca la ușă să-ți apară iubitul fiicei decedate, și alta al fostei soții! Reacția a fost pe măsura celei de a doua variante, totuși.
De aici începe... filmul, dus pe umeri de cei doi protagoniști două ore fără un minut. De remarcat și prestația lui Victor Rebengiuc, în rolul tatălui Ioanei, care vorbește mult, dar despre moartea câinelui său, nu a fiicei, precum și a actriței Ana Ciontea, care știe să tacă în rolul mamei Ioanei. Cei drept, Andrei Crețulescu le spunea cât și cum să vorbească! Dorian Boguță pare mult prea patetic în rolul prietenului care vrea să-l scoată pe Alexandru din carapacea în care se izolează după moartea soției, dar se pare că așa a fost să fie rolul său.
Cele două personaje, Alexandru și Sebastian sunt total opuse. Unul este bărbatul care nu plânge niciodată, nu-și exteriorizează stările și sentimentele, celălalt este deschis, direct, spune fără să se jeneze că iubește, plânge dacă e cazul, acordă importanță cuvintelor, ba chiar le notează într-un carnețel. De fapt, cele două personaje sunt cele două jumătăți ale unui om normal. Nu știu dacă Andrei Crețulescu a declarat public acest lucru, dar eu cred că este marele merit al filmului. Nu mă avânt să fac similitudini cu alte filme sau piese de teatru, sunt mulțumit că filmul aduce în discuție multe, foarte multe situații din viața reală, sub masca absurdului, care atenuează discret contondența lecțiilor oferite și evită didacticismul acestora.
Rămân multe întrebări la care spectatorul trebuie să răspundă, transferându-și-le sieși. Alexandru și-a iubit soția? Ioana chiar l-a înșelat? De ce? Sebastian chiar a iubit-o, sau i s-a părut? Astfel, filmul are profunzimile sale, pe care spectatorul însuși trebuie să le exploreze, pentru că-l privesc direct, chiar dacă uneori nu recunoaște.
În acest film se vorbește mult, dar vorbele par a fi bine dozate, coerent sincronizate cu starea personajelor sau cu situațiile create, care mereu surprind. Ce-i drept, și actorii sunt suficient de dotați cu talent pentru a le utiliza. Andrei Crețulescu n-ar fi fost regizor român, dacă ar fi evitat vocabularul obscen, dar aici măcar îi folosește la diferențierea celor două personaje antagonice dar complementare, Alexandru și Sebastian.
Dar Andrei Crețulescu dă importanță și momentelor nonverbale. După ce se aruncă și ultima lopată de pământ pe mormântul fostei soții, îl vedem pe Alexandru fumând „liniștit”, sprijinit cu fundul de o placă funerară vecină. Ba chiar ascultă muzică în căști. Asta nu înseamnă că știm și ce se întâmplă în sufletul lui.
Mai trebuie spus, totuși, că într-o bună parte din începutul filmului timpul pare dilatat, lipsind o miză mai clară. La acest lucru contribuie faptul că personajul Ioana, care vorbește precipitat la mobil și se grăbește să traverseze, este practic scos din ecuație. Acea conversație este foarte importantă, dar nu i se dă greutatea cuvenită în acel moment. De aceea, spectatorul uită de ea, și implicit de personaj. Crețulescu a preferat „suspansul”, dar era bine de știut că este vorba de soția lui Alexandru. Soluții scenaristice s-ar fi găsit. Filmul intră pe făgașul stabil abia când spectatorul acceptă convențiile propuse, respectiv absurdul situațiilor, umorul negru, cinismul sau sarcasmul.
Se mai întâmplă un ricoșeu și spre final, când Sebastian, pe litoral, pierde urma lui Alexandru și întreabă o cameristă dacă nu a văzut un bărbat înalt cu barbă. Aceasta își dă seama imediat că este vorba de Alexandru și-i indică unde l-ar putea găsi, deși sezonul respectiv nu-l văzuse venind. Personajul avea rolul să-i transmită lui Sebastian niște informații pe care Alexandru i le ascunsese, dar se putea găsi o soluție scenaristică mai puțin... absurdă.
„Charleston” nu numai că este un film românesc altfel, dar chiar ne privește pe foarte mulți dintre noi!