Părerea criticului
Sunt câteva idei care îi macină pe regizorii şi producătorii români. Mai întâi, că românilor nu le plac filmele româneşti. Apoi, că fără nişte premii importante promovarea şi distribuirea unui film în ţară este sabotată din faşă. Deşi există excepţii care contrazic categoric regula (Două lozuri este una dintre ele), o selecţie la un festival de categorie A pare să aibă o importanţă covârşitoare. Noi credem că lui Charleston, debutul în lungmetraj al Andrei Creţulescu proiectat luni în competiţia festivalului de la Locarno, această selecţie mai mult îi strică decât îi ajută. Iată mai jos atuurile filmului şi de ce ar putea fi el atractiv pentru public.
Şerban Pavlu îl interpretează pe Alexandru, un bărbat care îşi îneacă în alcool şi violenţă durerea provocată de moartea recentă a soţiei, Ioana (Ana Ularu), într-un accident de maşină. Solitar şi taciturn, Alexandru îşi petrece timpul printre sticlele goale de vin în apartamentul în care prezenţa Ioanei este în continuare puternică şi pare hotărât să nu mai revină printre apropiaţi. Până într-o seară când este vizitat de un bărbat mai tânăr, Sebastian (Radu Iacoban), care îi spune că a fost iubitul Ioanei în ultimele ei cinci luni de viaţă. Şocanta dezvăluire este punctul de început al unei interesante, volatile relaţii, dar şi un mijloc de a explora două psihologii diferite şi modul cum fac ele faţă unei traume.
Mai mult decât onorantă, selecţia la Locarno a lui Charleston mai mult îi strică decât îi ajută, pentru că îi aplică discutabila etichetă de film "de festival". Charleston nu este obligatoriu un film de festival şi în niciun caz nu este un film românesc de festival, cu subiectele sale favorite adesea sumbre şi bântuitoare. Charleston explorează altfel de sentimente, altfel de tipologii şi un alt Bucureşti decât cele arătate în alte filme din România şi, cu o provocare inspirată, chiar ar putea dezarma publicul nostru, care refuză să acorde atenţie până şi celor mai populare producţii. Să nu uităm că 6,9 pe scara Richter, un film eminamente de public regizat de Nae Caranfil, a avut sub 30.000 de spectatori primăvara aceasta.
Un mare atu al lui Charleston este versatilitatea. Scenariul emoţionează şi amuză în egală măsură, trecând uneori brusc şi aproape pe neobservate de la o stare la alta. Promovat drept o comedie neagră, filmul nu ezită să se arunce adânc în drama pierderii femeii iubite, dar nici să devină un "bromance cu năbădăi" mult mai ofertant decât pare la prima vedere. Până la urmă, Charleston este povestea a doi bărbaţi care se recuperează după pierderea femeii iubite. Faptul că femeia este una şi aceeaşi şi că cei doi bărbaţi au personalităţi diametral opuse creează o zonă extrem de generoasă atât pentru dramă, cât şi pentru comedie. Astfel, Charleston este acel film care provoacă sentimente diferite în spectatori diferiţi şi unii ar putea ieşi din cinema convinşi că au văzut o comedie, iar alţii o dramă sensibilă. Pe scurt, ceva ce nu vezi des în cinema-ul nostru.
O coloană sonoră ce se sincronizează cu trăirile protagoniştilor, un Bucureşti chic şi viu, culori vibrante şi multă emoţie, iată alte atuuri ale lui Charleston, un film care ar putea fi încă şi mai bun decât este dacă Andrei Creţulescu nu şi-ar fi îngreunat scenariul cu o intrigă secundară incomprehensibilă legată de bizare tertipuri imobiliare. Menţionarea răpirii unui funcţionar de primărie se numără printre momentele crunt de incongruente din film, ca şi un interludiu în care cei doi protagonişti dansează la unison. Acesta e simpatic, dar reaminteşte publicului că Alexandru şi Sebastian sunt doar nişte personaje şi îl scoate din atmosferă. Cu o versiune de montaj mai scurtă şi mai puţin permisivă cu momentele care nu împing povestea mai departe, Charleston cu siguranţă şi-ar găsi un loc mai generos în inima publicului.
Charleston este un film pentru cei care cârtesc împotriva aşa-zisei "drame de bloc". Este o dramă de vilă dintr-un vechi şi pitoresc cartier al Bucureştiului. Charleston este un film pentru cei care cârtesc împotriva minimalismului şi mizerabilismului din filmele noastre: explorează un mediu chic, artistic şi boem, cu un protagonist regizor de film, iar celălalt librar vegetarian pasionat de pescuit sportiv. Charleston este un film pentru fanii lui Şerban Pavlu (mai teatral decât îi şade bine unui actor de film) şi pentru fanii lui Radu Iacoban, care vor descoperi că actorul de teatru face foarte bine trecerea pe marele ecran.
În sfârşit, Charleston este pentru cei care au suferit şi au găsit o metodă de a merge mai departe. Pe scurt, pentru fiecare dintre noi.
Şerban Pavlu îl interpretează pe Alexandru, un bărbat care îşi îneacă în alcool şi violenţă durerea provocată de moartea recentă a soţiei, Ioana (Ana Ularu), într-un accident de maşină. Solitar şi taciturn, Alexandru îşi petrece timpul printre sticlele goale de vin în apartamentul în care prezenţa Ioanei este în continuare puternică şi pare hotărât să nu mai revină printre apropiaţi. Până într-o seară când este vizitat de un bărbat mai tânăr, Sebastian (Radu Iacoban), care îi spune că a fost iubitul Ioanei în ultimele ei cinci luni de viaţă. Şocanta dezvăluire este punctul de început al unei interesante, volatile relaţii, dar şi un mijloc de a explora două psihologii diferite şi modul cum fac ele faţă unei traume.
Mai mult decât onorantă, selecţia la Locarno a lui Charleston mai mult îi strică decât îi ajută, pentru că îi aplică discutabila etichetă de film "de festival". Charleston nu este obligatoriu un film de festival şi în niciun caz nu este un film românesc de festival, cu subiectele sale favorite adesea sumbre şi bântuitoare. Charleston explorează altfel de sentimente, altfel de tipologii şi un alt Bucureşti decât cele arătate în alte filme din România şi, cu o provocare inspirată, chiar ar putea dezarma publicul nostru, care refuză să acorde atenţie până şi celor mai populare producţii. Să nu uităm că 6,9 pe scara Richter, un film eminamente de public regizat de Nae Caranfil, a avut sub 30.000 de spectatori primăvara aceasta.
Un mare atu al lui Charleston este versatilitatea. Scenariul emoţionează şi amuză în egală măsură, trecând uneori brusc şi aproape pe neobservate de la o stare la alta. Promovat drept o comedie neagră, filmul nu ezită să se arunce adânc în drama pierderii femeii iubite, dar nici să devină un "bromance cu năbădăi" mult mai ofertant decât pare la prima vedere. Până la urmă, Charleston este povestea a doi bărbaţi care se recuperează după pierderea femeii iubite. Faptul că femeia este una şi aceeaşi şi că cei doi bărbaţi au personalităţi diametral opuse creează o zonă extrem de generoasă atât pentru dramă, cât şi pentru comedie. Astfel, Charleston este acel film care provoacă sentimente diferite în spectatori diferiţi şi unii ar putea ieşi din cinema convinşi că au văzut o comedie, iar alţii o dramă sensibilă. Pe scurt, ceva ce nu vezi des în cinema-ul nostru.
O coloană sonoră ce se sincronizează cu trăirile protagoniştilor, un Bucureşti chic şi viu, culori vibrante şi multă emoţie, iată alte atuuri ale lui Charleston, un film care ar putea fi încă şi mai bun decât este dacă Andrei Creţulescu nu şi-ar fi îngreunat scenariul cu o intrigă secundară incomprehensibilă legată de bizare tertipuri imobiliare. Menţionarea răpirii unui funcţionar de primărie se numără printre momentele crunt de incongruente din film, ca şi un interludiu în care cei doi protagonişti dansează la unison. Acesta e simpatic, dar reaminteşte publicului că Alexandru şi Sebastian sunt doar nişte personaje şi îl scoate din atmosferă. Cu o versiune de montaj mai scurtă şi mai puţin permisivă cu momentele care nu împing povestea mai departe, Charleston cu siguranţă şi-ar găsi un loc mai generos în inima publicului.
Charleston este un film pentru cei care cârtesc împotriva aşa-zisei "drame de bloc". Este o dramă de vilă dintr-un vechi şi pitoresc cartier al Bucureştiului. Charleston este un film pentru cei care cârtesc împotriva minimalismului şi mizerabilismului din filmele noastre: explorează un mediu chic, artistic şi boem, cu un protagonist regizor de film, iar celălalt librar vegetarian pasionat de pescuit sportiv. Charleston este un film pentru fanii lui Şerban Pavlu (mai teatral decât îi şade bine unui actor de film) şi pentru fanii lui Radu Iacoban, care vor descoperi că actorul de teatru face foarte bine trecerea pe marele ecran.
În sfârşit, Charleston este pentru cei care au suferit şi au găsit o metodă de a merge mai departe. Pe scurt, pentru fiecare dintre noi.
