Părerea criticului
Che: Guerilla, a doua parte dedicate lui Che Guevara, este la fel de tezistă ca prima si la fel de spectaculoasă prin amploare. Debutează imediat după Revoluţie cu discursurile lui Che către Naţiunile Unite şi denunţarea Statelor Unite şi Uniunii Sovietice. După care Che dispare şi întreaga lume porneşte în căutarea sa.
Spectaculosul vine şi de la tehnologia inovatoare folosită (RED), o cameră digitală din noua generaţie redând imagini similare peliculei de 35 mm. Imaginea, locaţiile luxuriante, secvenţele de luptă de la Santa Clara, când trupele lui Che înving, sunt captivante. Partea aceasta a filmului e spusă folosindu-se imaginile color, cu flashback-uri alb-negru de material documentar(discursul lui Guevara din decembrie 1965 în faţa reprezentanţilor Naţiunilor Unite).
Pe lângă acestea, mai este un element gândit să ne facă să cădem în extaz: perspectiva din care ne este prezentat revoluţionarul Che Guevara (jucat de Benicio Del Toro, premiat în 2008 la Cannes pentru interpretare). Cubanezul e portretizat de parcă ar fi eroul personal al lui Steven Soderbergh.
Tonul neutru a fost scos din schemă şi ajungem să-i bănuim pe realizatori ca având vederi de stânga. Partea bună din această fascinaţie a regizorului pentru personaj este că Soderbergh şi-a dat toată silinţa să iasă un film bun. Şi a ieşit. Un film părtinitor.
Soderberg mai greşeşte şi pentru că, divinizându-şi eroul, nu pătrunde în mintea lui.
Per ansamblu, o producţie cu aspect de film hollywoodian de război, în care eroul îşi păstrează aura pe care cubanezii i-au creat-o.
Spectaculosul vine şi de la tehnologia inovatoare folosită (RED), o cameră digitală din noua generaţie redând imagini similare peliculei de 35 mm. Imaginea, locaţiile luxuriante, secvenţele de luptă de la Santa Clara, când trupele lui Che înving, sunt captivante. Partea aceasta a filmului e spusă folosindu-se imaginile color, cu flashback-uri alb-negru de material documentar(discursul lui Guevara din decembrie 1965 în faţa reprezentanţilor Naţiunilor Unite).
Pe lângă acestea, mai este un element gândit să ne facă să cădem în extaz: perspectiva din care ne este prezentat revoluţionarul Che Guevara (jucat de Benicio Del Toro, premiat în 2008 la Cannes pentru interpretare). Cubanezul e portretizat de parcă ar fi eroul personal al lui Steven Soderbergh.
Tonul neutru a fost scos din schemă şi ajungem să-i bănuim pe realizatori ca având vederi de stânga. Partea bună din această fascinaţie a regizorului pentru personaj este că Soderbergh şi-a dat toată silinţa să iasă un film bun. Şi a ieşit. Un film părtinitor.
Soderberg mai greşeşte şi pentru că, divinizându-şi eroul, nu pătrunde în mintea lui.
Per ansamblu, o producţie cu aspect de film hollywoodian de război, în care eroul îşi păstrează aura pe care cubanezii i-au creat-o.
