Intrucat am terminat de urmarit "cel mai lung film din viata mea de cinefil", o sa incadrez acest lucru la capitolul 'realizari'. In fond, sa vizionezi un material cinematografic al artistului Warhol, (si nu sunt deloc sarcastic atunci cand spun ca Worhol este un artist deplin, doar ca ma gandesc la un cu totul alt domeniu de manifestare a taentului si nu la cinema), este o mare reusita prin insusi faptul in sine. De ce e "cel mai lung film..."? Din acelasi motiv pentru care si privitul la acest montaj este o performanta; cele 3 ore si 15 minute vor traumatiza, cu siguranta, orice temerar. O alta productie, oricat de proasta ar fi ea, oricat de gresita si de neprofesionist realizata s-ar dovedi, va termina prin a te dezamagi; doar atat risti. Aceasta opera a lui Warhol in schimb, depaseste granitele rabdarii umane, ale rezistentei mentale sau ale tariei psihice. Dupa fiecare calup de 4-5 minute o sa simti nevoia sa evadezi si sa te refugiezi in propria minte, unde dupa ce ai verificat daca nu au aparut leziuni permanente, o sa incerci sa te odihnesti putin, propunandu-ti tot felul de exercitii simple, plictisitoare in alte ocazii, cum ar fi: planificari de cumparaturi, agenda pe ziua in curs ori alte corvoade insuportabile cu alta ocazie, doar sa nu iti reaminteasca de "filmul" pe care tocmai il urmaresti.
Sa nu imi spuna cineva ca a reusit sa urmareasca aceasta pelicula cu atentie si interes, de la un cap la altul al ei, ca nu il cred. Iar daca continua sa afirme asa ceva si nu poate sa imi prezinte si un certificat psihiatric cum ca totul ar fi in ordine cu el, voi stii cu siguranta ca aceasta adeverinta probatorie nu a fost eliberata din motive justificate, ceva suspicios gasindu-i-se cu siguranta.
Despre stil de filmare, maniera de exprimare, montaj sau editare, sunt prea putine ce ar putea sa fie spuse. De bine,.. ca de rau s-ar umple cu usurinta pagini intregi. Cameramanul, masinistul sau cine o fi manevrat camera de filmat, obtine o degringolada in imagine, ca nici unui neprofesionist nu i-ar reusi asa performanta, nici macar atunci cand isi calibreaza obiectivul, jucandu-se cu focusul sau cu zoom-ul, inainte de a incepe fimarea propriu-zisa. Ca exemplu sa luam secventa de inceput in care o duduie vorbeste la telefon si se protapeste in capul patului, alaturi de ea mai fiind o alta persoana. Camera, surprinsa de miscarea asta atat de brusca, se scurge usor spre dreapta si intr-un final ajunge sa le cuprinda in acelasi plan pe cele doua. Dar capetele nu le intra in cadru, orice ar face profesionistul tehnician. Atunci, prin acelasi procedeu lent, incadrarea se ridica pana cand, ce sa vezi, ambele femei isi fac loc in imagine, aparand intr-o maniera normala. Bijuteria operatorului obiectivului de filmat acum urmeaza: o focalizare rapida gen marire prin apropriere ce rezulta intr-un gros-plan splendid .... ghici unde?; fix intre cele doua personaje, pe un perete alb din spatele lor. Arta, fara indoiala. Simultan cu scena descrisa, in fereastra paralela sunt doi tipi ce par a fi in patul conjugal, iar peste ei intra 2 puicute ce par ca i-au pus gand rau individului in chiloti. Posibil sa fi fost bisexual tipul, cert e ca el ajunge legat fedeles cu mainile la spate. Dupa ce e intors cu fata in sus, ca o clatita, camera face iarasi o ghidusie cu o focalizare, ... ia sa vedem, macar de data asta ghiciti unde? Fix pe chilot, in dreptul organului genital. Surpriza e ca dupa tot acest exercitiu de dominare si posedare la care tocmai am asistat si pe care am tinut sa vi-l relatez si dvs, mumbrul e la fel de inert ca si o carpa; organul e imun. Nu o fi fost interesat personajul si de partea femeiasca, alta explicatie si alta semnificatie a acestor focalizari, ca un profan in ale artei ce sunt, nu gasesc.
Inca o scena o sa mai descriu si gata, ca va rapesc pe urma din placerea vizionatului. E o secventa pe care am gasit-o tulburatoare, reprezentata de acea introducere in tot acest montaj, a imaginilor cu minorul. O scumpete de copil vine intr-o bucatarie si petrece putin timp cu o femeie si cu un barbat. Cine sunt?; Sunt parintii copilului?, nu ni se spune. Nu avem sunet din acea jumatate de fereastra. Apoi vedem ca puiul de om este mangaiat pe barbie, moment in care, din joaca, (SPER), i se introduce un deget in gura. In toata aceasta atmosfera psihedelica si in tot acest ambient dubios si mizer, aceste imagini care includ un minor, suprapuse pe dialogul tipic centurii cinematografice, in contextul general, specific "castelului burghez al lui Warhol"- asa cum pretentios l-am gasit intitulat, sunt socante si inspaimantatoare.
Tot la categoria imagine, faptul ca jumatate de film e alb-negru si jumatate color nu pare sa aiba vreo semnificatie anume. In fond, sa cauti semnificatii si intelesuri ascunse in non-filmele lui Warhol, trebuie sa fii putin deranjat.
Personajele sau "castul" cum e numit in film, nu pare apt 100% pentru a roda imagini cu si despre ei. Probabil ca fumul etnobotanicelor ce s-a acumulat in acele spatii inchise le-a afectat sistemul cognitiv. Un lucru e clar, ala nu e fum de tigara, indiferent de ce ni se va spune ulterior in vreun interviu oferit de cine stie ce participant la dezmatul cinematografic.
Concluzie: Hotelul Chelsea din New York este gazda unuia dintre cele mai ciudate experimente realizate vreodata sub forma unui lungmetraj. Un sofism al gandirii cineastice, montajul realizat de Warhol poate fi prezentat sub orice forma, mai putin cea de film (movie). Nota 4.00 pentru o idee ce nu a beneficial de minimele mijloace necesare pentru a putea fi transpusa in imagine.
yigru_zeltil
pe 27 Octombrie 2015 14:38
Singurul film al lui Warhol (dintre cele „importante”) la care te poți uita cu interes - atâta timp cât accepți premisele și nu ești complet nefamiliar cu stilul lui Warhol. Filmele anterioare ale lui Warhol (ca Eat, Sleep sau Empire) erau foarte lungi sau doar plicticoase, pe când Chelsea Girls este ceva mai scurt și - spre norocul nostru - are foarte multe dialog.
Pe scurt: Chelsea Girls nu are o „poveste”, ci urmărește pur și simplu interacțiunile care există între membrii unui grup de nonconformiști (consumatori de droguri, travestiți etc.) cazați la un hotel numit - ghici - Chelsea (mai toți au frecventat „Fabrica” lui Warhol, unii sunt prezenți și în alte filme de-ale lui). Discuții aparent banale până la un punct, dar cei care urmăresc cu atenție își pot face o idee despre spiritul unei anumite generații - un spirit libertin, narcisist până la nihilism.
„Filmul” este alcătuit din 12 segmente alb-negru și color (nu toate improvizate) care sunt proiectate câte două în același timp. Ordinea segmentelor era menită să fie aleatorie (ca experiența filmului să fie de fiecare dată altfel), dar în timp s-a păstrat o anumită ordine ideală care este reprodusă în acest DVD italian (singura variantă pe care o poți vedea dacă nu prinzi vreo proiecție la MoMA sau în altă parte). Coerența segmentelor trebuie căutată - evident - la nivel de atmosferă și de idei vehiculate. În rest, e de urmărit cu răbdare și - preferabil - în mai multe reprize.
MrJuVe
pe 09 Septembrie 2013 19:34
Nu pot să zic că mi-a plăcut, dar nici rău nu e. Ideea are potenţial, dar incoerenţa trece chiar şi de limitele experimentalului.
Sa nu imi spuna cineva ca a reusit sa urmareasca aceasta pelicula cu atentie si interes, de la un cap la altul al ei, ca nu il cred. Iar daca continua sa afirme asa ceva si nu poate sa imi prezinte si un certificat psihiatric cum ca totul ar fi in ordine cu el, voi stii cu siguranta ca aceasta adeverinta probatorie nu a fost eliberata din motive justificate, ceva suspicios gasindu-i-se cu siguranta.
Despre stil de filmare, maniera de exprimare, montaj sau editare, sunt prea putine ce ar putea sa fie spuse. De bine,.. ca de rau s-ar umple cu usurinta pagini intregi. Cameramanul, masinistul sau cine o fi manevrat camera de filmat, obtine o degringolada in imagine, ca nici unui neprofesionist nu i-ar reusi asa performanta, nici macar atunci cand isi calibreaza obiectivul, jucandu-se cu focusul sau cu zoom-ul, inainte de a incepe fimarea propriu-zisa. Ca exemplu sa luam secventa de inceput in care o duduie vorbeste la telefon si se protapeste in capul patului, alaturi de ea mai fiind o alta persoana. Camera, surprinsa de miscarea asta atat de brusca, se scurge usor spre dreapta si intr-un final ajunge sa le cuprinda in acelasi plan pe cele doua. Dar capetele nu le intra in cadru, orice ar face profesionistul tehnician. Atunci, prin acelasi procedeu lent, incadrarea se ridica pana cand, ce sa vezi, ambele femei isi fac loc in imagine, aparand intr-o maniera normala. Bijuteria operatorului obiectivului de filmat acum urmeaza: o focalizare rapida gen marire prin apropriere ce rezulta intr-un gros-plan splendid .... ghici unde?; fix intre cele doua personaje, pe un perete alb din spatele lor. Arta, fara indoiala. Simultan cu scena descrisa, in fereastra paralela sunt doi tipi ce par a fi in patul conjugal, iar peste ei intra 2 puicute ce par ca i-au pus gand rau individului in chiloti. Posibil sa fi fost bisexual tipul, cert e ca el ajunge legat fedeles cu mainile la spate. Dupa ce e intors cu fata in sus, ca o clatita, camera face iarasi o ghidusie cu o focalizare, ... ia sa vedem, macar de data asta ghiciti unde? Fix pe chilot, in dreptul organului genital. Surpriza e ca dupa tot acest exercitiu de dominare si posedare la care tocmai am asistat si pe care am tinut sa vi-l relatez si dvs, mumbrul e la fel de inert ca si o carpa; organul e imun. Nu o fi fost interesat personajul si de partea femeiasca, alta explicatie si alta semnificatie a acestor focalizari, ca un profan in ale artei ce sunt, nu gasesc.
Inca o scena o sa mai descriu si gata, ca va rapesc pe urma din placerea vizionatului. E o secventa pe care am gasit-o tulburatoare, reprezentata de acea introducere in tot acest montaj, a imaginilor cu minorul. O scumpete de copil vine intr-o bucatarie si petrece putin timp cu o femeie si cu un barbat. Cine sunt?; Sunt parintii copilului?, nu ni se spune. Nu avem sunet din acea jumatate de fereastra. Apoi vedem ca puiul de om este mangaiat pe barbie, moment in care, din joaca, (SPER), i se introduce un deget in gura. In toata aceasta atmosfera psihedelica si in tot acest ambient dubios si mizer, aceste imagini care includ un minor, suprapuse pe dialogul tipic centurii cinematografice, in contextul general, specific "castelului burghez al lui Warhol"- asa cum pretentios l-am gasit intitulat, sunt socante si inspaimantatoare.
Tot la categoria imagine, faptul ca jumatate de film e alb-negru si jumatate color nu pare sa aiba vreo semnificatie anume. In fond, sa cauti semnificatii si intelesuri ascunse in non-filmele lui Warhol, trebuie sa fii putin deranjat.
Personajele sau "castul" cum e numit in film, nu pare apt 100% pentru a roda imagini cu si despre ei. Probabil ca fumul etnobotanicelor ce s-a acumulat in acele spatii inchise le-a afectat sistemul cognitiv. Un lucru e clar, ala nu e fum de tigara, indiferent de ce ni se va spune ulterior in vreun interviu oferit de cine stie ce participant la dezmatul cinematografic.
Concluzie: Hotelul Chelsea din New York este gazda unuia dintre cele mai ciudate experimente realizate vreodata sub forma unui lungmetraj. Un sofism al gandirii cineastice, montajul realizat de Warhol poate fi prezentat sub orice forma, mai putin cea de film (movie). Nota 4.00 pentru o idee ce nu a beneficial de minimele mijloace necesare pentru a putea fi transpusa in imagine.
Pe scurt: Chelsea Girls nu are o „poveste”, ci urmărește pur și simplu interacțiunile care există între membrii unui grup de nonconformiști (consumatori de droguri, travestiți etc.) cazați la un hotel numit - ghici - Chelsea (mai toți au frecventat „Fabrica” lui Warhol, unii sunt prezenți și în alte filme de-ale lui). Discuții aparent banale până la un punct, dar cei care urmăresc cu atenție își pot face o idee despre spiritul unei anumite generații - un spirit libertin, narcisist până la nihilism.
„Filmul” este alcătuit din 12 segmente alb-negru și color (nu toate improvizate) care sunt proiectate câte două în același timp. Ordinea segmentelor era menită să fie aleatorie (ca experiența filmului să fie de fiecare dată altfel), dar în timp s-a păstrat o anumită ordine ideală care este reprodusă în acest DVD italian (singura variantă pe care o poți vedea dacă nu prinzi vreo proiecție la MoMA sau în altă parte). Coerența segmentelor trebuie căutată - evident - la nivel de atmosferă și de idei vehiculate. În rest, e de urmărit cu răbdare și - preferabil - în mai multe reprize.