Sinopsis

La început de secol al III-lea, ținutul Wu este invadat de tiranul Cao Cao cu armata lui de 1 milion de soldați. Conducătorul zonei atacate, Sun Qual, este nevoit să ceară ajutor rivalului Liu Bei, dar, chiar și așa, armatele celor doi nu sunt nici pe departe la fel de numeroase. Strategul Zhou Yu observă totuși că oastea lui Cao Cao nu poate fi folosită pe mare, ceea ce ar putea reprezenta singura speranță de a ține piept zdrobitoarei armate.

John Woo, legendarul specialist în "action" și starul internațional Tony Leung se reunesc pentru primul lor film împreună de la clasicul Hard Boiled din 1992. Această dramă istorică este amplasată în decisiviul an 208 ÎC, când o bătălie faimoasă a pus capăt dinastiei Han. Adaptat în parte din îndrăgitul roman chinezesc Romance of the Three Kingdoms, Red Cliff începe exact în momentul în care Cao Cao (Zhang Fengyi), prim ministrul ajuns general, cere permisiunea de la împăratul Xian (Wang Ning) să organizeze o misiune destinată să-i liniștească pe războnicii Liu Bei (You Yong) și Sun Quan (Chang Chen). În timp ce expediția se pune în mișcare, trupele lui Cao Cao provoacă distrugeri masive armatei lui Liu Bei, forțându-l pe acesta să se retragă și convingându-l pe strategul militar Zhuge Liang (Takeshi Kaneshiro) că singura lor speranță de victorie e să formeze o alianță cu Sun Quan. Din ce în ce mai conștient de monumentala luptă ce-i așteaptă, ambele părți se pregătesc pentru o confruntare care va modela viitorul unei națiuni întregi.