Ce altceva poate fi mai simplu decat a-l privi pe Thomas Kinkade insusi, vorbind despre celebrul tablou ce imprumuta numele acestui film, Christmas Cottage (2008), despre elementele biografice ale filmului, amintit fiind in primul rand mentorul sau Glenn Wessels sau despre locurile natale de care se simte atat de atasat. Kinkade, probabil cel mai comercial-cunoscut pictor, (un tablou sub patent poate ajunge in casa oricui doreste sa-l detina pentru sume ce variaza intre 100 si 4000 de dolari, lucrarile sale ajungand sa fie reproduse in cantitati industriale, drepturile pentru aceasta adevarata industrie fiind vandute chiar de catre autor), s-a implicat activ si in realizarea proiectului cinematografic pe care si-l prezinta cu atata mandrie sub titulatura de Thomas Kinkade's Christmas Cottage (2008). Etichetarea "Thomas Kinkade" vine probabil mecanic, din obisnuinta cu care compania infiintata si condusa chiar de artist patenteaza orice replica ce apare la o lucrare originala. Auto-intitulat "pictorul luminii", o eticheta ce ii fusese atribuita cu mult timp inainte si mult mai pe merit lui William Turner, dar pe care afaceristul desenator si-a insusit-o, ba a mai si patentat-o pe deasupra ca fiindu-i proprie, Kinkade si-a extins negotul oferind inclusiv produse de larg consum cu unica conditie ca pe ele sa se poata imprima imaginile ale carui creator e. Astfel, prin glasul oficialilor companiei pe care o conduce, s-a decretat ca una din douazeci de camine americane contin cel putin un produs cu semnatura sa.
Am facut aceasta introducere pentru a putea intelege de unde vine sentimentul asta de comercial, de vandabil al filmului despre care fac vorbire. Produs de la inceput pana la sfarsit sub o nota melodramatica patetica, filmul incepe cu ochi inlacrimati, la propriu. Dezastrul e ca procesul depresiv evolueaza permanent si se ajunge in final la plans in hohote; bocit in toata regula. Un amanunt pe care l-am aflat documentandu-ma despre film si care mi se pare pe cat de reprezentativ pentru ceea ce se intampla pe ecran, pe atat de amuzant, e reactia lui Jared Padalecki, Thomas in film, la acel discrus emotiv din final. Tanarul, efectiv nu se mai putea opri din plans, moment in care veteranul O'Toole l-a altoit nitel, verbal bineinteles, spunandu-i: "Stop that! These are Thomas's tears, not Jared's." In apararea lui Jared o sa spun ca e de inteles aceasta rabufnire, vazand cum intregul film e un plans inabusit continuu.
Sigur ca adepti pentru un asemenea mesaj pe care personal il gasesc patetic, se vor gasi destui. Eu tin insa sa apreciez strict prestatia lui Peter O'Toole. La cei 76 de ani cati avea in momentul realizarii acestui film, venerabilul actor e impecabil. Momentele de ratacire sau cele in care rememoreaza imagini din trecut te fac sa nu respiri pana cand actorul nu isi termina monoloagele. Sa interpretezi ca pe scena unui teatru, cu atata realism, e absolut fantastic.
Erori apar in mai toate compartimentele. Montajul lasa de dorit; iau exemplul suprapunerii felinarului rosu peste chipul lui Gale la transferul intre cadre, tehnica ce-l transforma in felul acesta, pentru o fractiune de secunda, pe simpaticul bunic intr-un demon rosiatic inspaimantator. Detaliile de imagine sufera si ele profund; in timpul ninsorii, un prim plan cu Maryanne, tradeaza pe parul negru al acesteia artificialul fulgilor de nea ce arata in realitate ca niste confeti nereusite - ceea ce ar fi trebuit sa fie bucatica de hartie rotunda, se dovedesc in respectivele prim-planuri ditamai bucatile de coala, taiate pe deasupra si patratoase). Vin apoi timpii atat de prost alesi in care anumite scene ce prezinta interes si pe care am fi fost interesati sa le vedem dezvoltate sunt taie inexplicabil. Ce mai? Intregul film sufera de lipsa de profesionalism. Vina, nici nu mai stiu a cui e. Poate a gresit regizorul, poate a fost o impunere din partea producatorului-patron al acestui film, care apropo, a tinut mortis sa isi bage capul in poza, la sfarsitul filmului, unde apare alaturi de regizorul Michael Campus, lucrand fix la noul lui tablou ce reprezinta coliba natala. E si asta o strategie de marketing.
Concluzie: Un film de plans, in care se boceste mult si la care multi vor varsa lacrimi, atat de bucurie cat si de tristete. Aidoma tuturor lucrarilor pictorului a carui viata o surprinde in scenariul sau, filmul pare a fi cliseul suprem in materie de povesti cu si despre Craciun. Recomand doar celor care vor sa le dea o pilda educativa micutilor lor, acestia dovedindu-se singurii telespectatori ce vor putea scoate vreun folos din intregul material. Nota 6,06! Pentru pretentiosi, sunt multe alte filme de sezon care sa merite vizionate.
Ps. Alaturi de prezenta lui O'Toole, sa mai retinem si cadrul excelent in care cetateni se perinda prin fata giganticei picturi. E o imagine de tip vedere ce merita privita in aceasta perioada si care incorporeaza mai mult mesaj decat intreaga melodrama.
flysea
pe 15 Ianuarie 2013 21:25
foarte,foarte,foarte,foarte,foarte,foarte,foarte,foarte,foarte,foarte,foarte,plictisitor si dramatic aproape am adormit.............................................
adelina1988
pe 07 Decembrie 2011 23:07
Acest film m-a facut sa iubesc si mai mult perioada Craciunului aratand ceea ce reprezinta cu adevarat spiritul acestuia- iubire si daruire!
clau_ditza091
pe 22 Decembrie 2010 00:07
Un film de vazut in perioada Craciunului. Peter O'Toole interpreteaza bine ca de obicei.
Hortax
pe 22 Octombrie 2010 15:26
mertita vazut si mai ales ca joaca Jared Padalecki il face si mai tare:X:X
Am facut aceasta introducere pentru a putea intelege de unde vine sentimentul asta de comercial, de vandabil al filmului despre care fac vorbire. Produs de la inceput pana la sfarsit sub o nota melodramatica patetica, filmul incepe cu ochi inlacrimati, la propriu. Dezastrul e ca procesul depresiv evolueaza permanent si se ajunge in final la plans in hohote; bocit in toata regula. Un amanunt pe care l-am aflat documentandu-ma despre film si care mi se pare pe cat de reprezentativ pentru ceea ce se intampla pe ecran, pe atat de amuzant, e reactia lui Jared Padalecki, Thomas in film, la acel discrus emotiv din final. Tanarul, efectiv nu se mai putea opri din plans, moment in care veteranul O'Toole l-a altoit nitel, verbal bineinteles, spunandu-i: "Stop that! These are Thomas's tears, not Jared's." In apararea lui Jared o sa spun ca e de inteles aceasta rabufnire, vazand cum intregul film e un plans inabusit continuu.
Sigur ca adepti pentru un asemenea mesaj pe care personal il gasesc patetic, se vor gasi destui. Eu tin insa sa apreciez strict prestatia lui Peter O'Toole. La cei 76 de ani cati avea in momentul realizarii acestui film, venerabilul actor e impecabil. Momentele de ratacire sau cele in care rememoreaza imagini din trecut te fac sa nu respiri pana cand actorul nu isi termina monoloagele. Sa interpretezi ca pe scena unui teatru, cu atata realism, e absolut fantastic.
Erori apar in mai toate compartimentele. Montajul lasa de dorit; iau exemplul suprapunerii felinarului rosu peste chipul lui Gale la transferul intre cadre, tehnica ce-l transforma in felul acesta, pentru o fractiune de secunda, pe simpaticul bunic intr-un demon rosiatic inspaimantator. Detaliile de imagine sufera si ele profund; in timpul ninsorii, un prim plan cu Maryanne, tradeaza pe parul negru al acesteia artificialul fulgilor de nea ce arata in realitate ca niste confeti nereusite - ceea ce ar fi trebuit sa fie bucatica de hartie rotunda, se dovedesc in respectivele prim-planuri ditamai bucatile de coala, taiate pe deasupra si patratoase). Vin apoi timpii atat de prost alesi in care anumite scene ce prezinta interes si pe care am fi fost interesati sa le vedem dezvoltate sunt taie inexplicabil. Ce mai? Intregul film sufera de lipsa de profesionalism. Vina, nici nu mai stiu a cui e. Poate a gresit regizorul, poate a fost o impunere din partea producatorului-patron al acestui film, care apropo, a tinut mortis sa isi bage capul in poza, la sfarsitul filmului, unde apare alaturi de regizorul Michael Campus, lucrand fix la noul lui tablou ce reprezinta coliba natala. E si asta o strategie de marketing.
Concluzie: Un film de plans, in care se boceste mult si la care multi vor varsa lacrimi, atat de bucurie cat si de tristete. Aidoma tuturor lucrarilor pictorului a carui viata o surprinde in scenariul sau, filmul pare a fi cliseul suprem in materie de povesti cu si despre Craciun. Recomand doar celor care vor sa le dea o pilda educativa micutilor lor, acestia dovedindu-se singurii telespectatori ce vor putea scoate vreun folos din intregul material. Nota 6,06! Pentru pretentiosi, sunt multe alte filme de sezon care sa merite vizionate.
Ps. Alaturi de prezenta lui O'Toole, sa mai retinem si cadrul excelent in care cetateni se perinda prin fata giganticei picturi. E o imagine de tip vedere ce merita privita in aceasta perioada si care incorporeaza mai mult mesaj decat intreaga melodrama.