Părerea criticului
Relativ noul sub-gen de „material găsit" sau POV (point-of-view) şi-a făcut incredibil de bine treaba cu filme precum The Blair Witch Project (unul dintre cele mai rentabile filme ale tuturor timpurilor) şi - înainte de el - cu Cannibal Holocaust (atât de "real" încât regizorul a fost cercetat pentru crimă, ulterior achitat), C'est arrivé près de chez vous, Cloverfield, seria Paranormal Activity, Troll Hunter, şi continuă să tenteze regizorii - care încearcă să dezvolte sub-genul cu filmări inovatoare şi efecte vizuale, păstrându-l totodată ancorat în realitate.
Publicul, de asemenea, este captivat de acest sub-gen (să luam doar exemplul seriei Paranormal Activity; primul film aducea încasări totale de peste 107 milioane de dolari, iar încasările din weekendul lansării au crescut progresiv la cele trei filme, PA 4 pregătindu-se de lansare în octombrie anul acesta).
Chiar dacă ipoteza veridicităţii e anulată (publicul nu-şi mai pune problema dacă a fost sau nu real ce vede filmat, aparent, amatoriceşte - să ne amintim că succesul horror-ului Proiect: Vrăjitoarea s-a datorat promovării filmului ca "found footage"), sub-genul încă are mare potenţial.
Aşa că regizorul Josh Trank aduce în cinematografele noastre filmul Cronici, interesant ca premisă, cu filmări elaborate, inventive, cascadorii şi efecte speciale ce vor satisface iubitorii de acţiune, dar cu personaje schematice, multe elipse pe care trebuie să le completeze spectatorul şi o morală forţată la final.
Premisa lui Chronicle e cât se poate de ofertantă - ce ai face dacă te-ai trezi, într-o zi, cu puteri paranormale? Cei care au urmărit serialul TV Heroes ar fi cu lecţia învăţată... Însă adolescenţii Andrew, Matt şi Steve nu au văzut seria, iar când dobândesc puteri telekinetice viaţa lor se schimbă definitiv. Personajul Andrew din Cronici e creat stereotipic pe calapodul victimei - adolescent traumatizat de tatăl alcoolic, cu mama pe patul de moarte, fără prieteni la şcoală..., inclusiv cu fetele o dă în bară deşi e frumuşel foc, ce mai, un chinuit al sorţii. Singura prietenă e o cameră video cu care filmează mai tot timpul... Matt, al doilea personaj principal, la fel de schematic, filozofează şi are principii: odată ce capătă puteri, vrea să respecte nişte reguli. Steve se pierde repede în peisaj. Cam asta e cu personajele. Schematisul întâmplărilor din film, elipsele din desfăşurarea acţiunii, schematismul personajelor şi al relaţiilor dintre ele, plus lipsa unei mize (ni se promite una la final, odată cu sugestia unui sequel) fac din Chronicle un fel de teaser extins pentru un viitor film.
Filmările fac atractiv unghiul destul de dificil de urmărit al camerei video şi mişcările pe care camera în mână le dau. Spectatorii nu vor ameţi ca la Cloverfield, ci vor fi surprinşi plăcut de scenele cu cei trei băieţi telekinetici în zbor, scenele de luptă dinspre finalul filmului şi de cadrele rezultate din acţionarea telekinetică a camerei, de către Andrew.
Dar concluzia spectatorilor va fi că un eventual sequel ar avea mari şanse să-i capteze, dacă promisiunea din final se concretizează creativ într-o continuare.
Publicul, de asemenea, este captivat de acest sub-gen (să luam doar exemplul seriei Paranormal Activity; primul film aducea încasări totale de peste 107 milioane de dolari, iar încasările din weekendul lansării au crescut progresiv la cele trei filme, PA 4 pregătindu-se de lansare în octombrie anul acesta).
Chiar dacă ipoteza veridicităţii e anulată (publicul nu-şi mai pune problema dacă a fost sau nu real ce vede filmat, aparent, amatoriceşte - să ne amintim că succesul horror-ului Proiect: Vrăjitoarea s-a datorat promovării filmului ca "found footage"), sub-genul încă are mare potenţial.
Aşa că regizorul Josh Trank aduce în cinematografele noastre filmul Cronici, interesant ca premisă, cu filmări elaborate, inventive, cascadorii şi efecte speciale ce vor satisface iubitorii de acţiune, dar cu personaje schematice, multe elipse pe care trebuie să le completeze spectatorul şi o morală forţată la final.
Premisa lui Chronicle e cât se poate de ofertantă - ce ai face dacă te-ai trezi, într-o zi, cu puteri paranormale? Cei care au urmărit serialul TV Heroes ar fi cu lecţia învăţată... Însă adolescenţii Andrew, Matt şi Steve nu au văzut seria, iar când dobândesc puteri telekinetice viaţa lor se schimbă definitiv. Personajul Andrew din Cronici e creat stereotipic pe calapodul victimei - adolescent traumatizat de tatăl alcoolic, cu mama pe patul de moarte, fără prieteni la şcoală..., inclusiv cu fetele o dă în bară deşi e frumuşel foc, ce mai, un chinuit al sorţii. Singura prietenă e o cameră video cu care filmează mai tot timpul... Matt, al doilea personaj principal, la fel de schematic, filozofează şi are principii: odată ce capătă puteri, vrea să respecte nişte reguli. Steve se pierde repede în peisaj. Cam asta e cu personajele. Schematisul întâmplărilor din film, elipsele din desfăşurarea acţiunii, schematismul personajelor şi al relaţiilor dintre ele, plus lipsa unei mize (ni se promite una la final, odată cu sugestia unui sequel) fac din Chronicle un fel de teaser extins pentru un viitor film.
Filmările fac atractiv unghiul destul de dificil de urmărit al camerei video şi mişcările pe care camera în mână le dau. Spectatorii nu vor ameţi ca la Cloverfield, ci vor fi surprinşi plăcut de scenele cu cei trei băieţi telekinetici în zbor, scenele de luptă dinspre finalul filmului şi de cadrele rezultate din acţionarea telekinetică a camerei, de către Andrew.
Dar concluzia spectatorilor va fi că un eventual sequel ar avea mari şanse să-i capteze, dacă promisiunea din final se concretizează creativ într-o continuare.
