Părerea criticului
Carlos Saldanha a devenit celebru datorită francizelor Ice Age şi Rio, dar brazilianul schimbă (aproape) complet aria de interes cu acest prim proiect live-action din carieră. De ce "aproape"? Pentru că Oraşul invizibil/Invisible City/Cidade Invisível reambalează o temă perenă în filmografia acestui star al animaţiei: tehnologia şi alienarea ne fac orbi la magia naturii, magie într-o continuă manifestare în jurul nostru...
Oraşul invizibil nu reinventează roata şi nu propune cine ştie ce idei originale, dar are un mesaj verde mai mult decât ataşant şi îmbrăţişează câteva perspective ce îl recomandă la o vizionare împreună cu întreaga familie. Serialul a ajuns pe locul patru în lume pe Netflix, dar pare complet ignorat în România, de aceasta îl şi aducem în atenţie. Sigur şi publicul de aici se va lăsa vrăjit de exotismul oraşului Rio de Janeiro şi de povestea poliţistului Eric (Marco Pigossi), care descoperă că creaturi din folclorul brazilian milenar trăiesc în continuare la periferia societăţii, tot mai ameninţate de jungla de astfalt ce o cotropeşte clipă de clipă pe cea naturală...
Totul începe într-o seară de vară, când Gabriela (Julia Konrad), soţia lui Eric şi mama fiicei lor, Luna, are parte de un sfârşit abrupt când pădurea în care se afla la o petrecere este cuprinsă de flăcări. Ajuns într-un suflet la faţa locului, Eric găseşte trupul neînsufleţit al Gabrielei, dar pielea ei este neatinsă de foc, doar ochii îi sunt larg deschişi şi complet albi. O lună mai târziu, când Eric încearcă să fie şi mamă şi tată pentru Luna, poliţistul va descoperi un alt cadavru cu aceeaşi privire alb-lăptoasă, iar obsesia misterului din spatele morţii soţiei i se va reaprinde...
Dincolo de drama personală a lui Eric, povestea propune şi o dramă comunitară, căci pădurea în care a "ars" Gabriela se află în proprietatea unui latifundiar care vrea să o transforme într-un complex de locuinţe. Este o dramă atât de familiară şi reluată în atâtea moduri în atâtea ţări de pe glob: omul sărman, izgonit din casa natală de corporaţia lacomă. Doar că, de această dată, omul sărman are parte de un ajutor redutabil...
Ce ne-a cucerit pe noi la Oraşul invizibil este îndemnul să deschidem ochii şi să privim cu atenţie în jur. Ok, poate nu vom vedea Rio de Janeiro şi creaturi fabuloase din folclorul brazilian, dar cu siguranţă vom vedea altceva decât ecranul tabletei, al laptopului sau al telefonului. Oraşul invizibil este un îndemn la respectul naturii şi un semnal de alarmă că interesele pecuniare (întotdeauna ale altora) nu trebuie să primeze: un petic de natură este infinit mai important decât cine ştie ce complex rezidenţial, chiar dacă acel petic nu e protejat de sirene sau cine alte fiinţe supranaturale. Şi o familie de popândăi să fie acolo şi tot e bine...
La un moment dat lui Eric i se pune întrebarea: "Chiar vrei să ştii?" Este alegerea dintre pilula albastră şi cea roşie din Matrix, alegerea dintre cunoaşterea dureroasă şi ignoranţa reconfortantă. Este o întrebare care permite accesul într-o lume dincolo de a noastră, infinit mai frumoasă şi în cumplit pericol, de care noi, orbiţi de consumerism, nu mai avem habar.
Deschide ochii...
Oraşul invizibil nu reinventează roata şi nu propune cine ştie ce idei originale, dar are un mesaj verde mai mult decât ataşant şi îmbrăţişează câteva perspective ce îl recomandă la o vizionare împreună cu întreaga familie. Serialul a ajuns pe locul patru în lume pe Netflix, dar pare complet ignorat în România, de aceasta îl şi aducem în atenţie. Sigur şi publicul de aici se va lăsa vrăjit de exotismul oraşului Rio de Janeiro şi de povestea poliţistului Eric (Marco Pigossi), care descoperă că creaturi din folclorul brazilian milenar trăiesc în continuare la periferia societăţii, tot mai ameninţate de jungla de astfalt ce o cotropeşte clipă de clipă pe cea naturală...
Totul începe într-o seară de vară, când Gabriela (Julia Konrad), soţia lui Eric şi mama fiicei lor, Luna, are parte de un sfârşit abrupt când pădurea în care se afla la o petrecere este cuprinsă de flăcări. Ajuns într-un suflet la faţa locului, Eric găseşte trupul neînsufleţit al Gabrielei, dar pielea ei este neatinsă de foc, doar ochii îi sunt larg deschişi şi complet albi. O lună mai târziu, când Eric încearcă să fie şi mamă şi tată pentru Luna, poliţistul va descoperi un alt cadavru cu aceeaşi privire alb-lăptoasă, iar obsesia misterului din spatele morţii soţiei i se va reaprinde...
Dincolo de drama personală a lui Eric, povestea propune şi o dramă comunitară, căci pădurea în care a "ars" Gabriela se află în proprietatea unui latifundiar care vrea să o transforme într-un complex de locuinţe. Este o dramă atât de familiară şi reluată în atâtea moduri în atâtea ţări de pe glob: omul sărman, izgonit din casa natală de corporaţia lacomă. Doar că, de această dată, omul sărman are parte de un ajutor redutabil...
Ce ne-a cucerit pe noi la Oraşul invizibil este îndemnul să deschidem ochii şi să privim cu atenţie în jur. Ok, poate nu vom vedea Rio de Janeiro şi creaturi fabuloase din folclorul brazilian, dar cu siguranţă vom vedea altceva decât ecranul tabletei, al laptopului sau al telefonului. Oraşul invizibil este un îndemn la respectul naturii şi un semnal de alarmă că interesele pecuniare (întotdeauna ale altora) nu trebuie să primeze: un petic de natură este infinit mai important decât cine ştie ce complex rezidenţial, chiar dacă acel petic nu e protejat de sirene sau cine alte fiinţe supranaturale. Şi o familie de popândăi să fie acolo şi tot e bine...
La un moment dat lui Eric i se pune întrebarea: "Chiar vrei să ştii?" Este alegerea dintre pilula albastră şi cea roşie din Matrix, alegerea dintre cunoaşterea dureroasă şi ignoranţa reconfortantă. Este o întrebare care permite accesul într-o lume dincolo de a noastră, infinit mai frumoasă şi în cumplit pericol, de care noi, orbiţi de consumerism, nu mai avem habar.
Deschide ochii...
