Părerea criticului
Este o bucurie că gama de experienţe posibile în faţa marelui ecran se extinde. Reprezentaţiilor de operă şi concertelor cu care poate te-ai obişnuit li se alătură acum show-urile Cirque du Soleil, legendara trupă de circ canadiană, ale cărei spectacole sunt cunoscute în întreaga lume. Atenţie, producţia Worlds Away este regizată de Andrew Adamson (răspunzător, printre altele, de prima animaţie Shrek şi primul film Cronicile din Narnia), iar producător este James Cameron, care foloseşte tehnologia 3D pusă la punct pentru Avatar pentru a te purta în colorata lume a circului.
Show-ul este creat special pentru marele ecran, iar producătorii au încercat să însăileze un vag fir narativ cinematografic. Faci cunoştinţă cu Mia (Erica Linz), o tânără care intră la o reprezentaţie de circ, atrasă fiind de un acrobat (Igor Zaripov), starul show-ului. O greşeală a acestuia şi încercarea Miei de a-l salva îi aruncă pe amândoi într-o lume fantastică, unde acrobaţii, jongleurii, pirotehniştii, înotătorii şi contorsioniştii Cirque du Soleil de-abia aşteaptă să arate ce pot, în tablouri de sine stătătoare împrumutate dintr-o serie de spectacole puse în scenă de trupă în Las Vegas acum doi ani.
Dacă nu ai fost la spectacolul Cirque du Soleil din 2011 şi eziţi să-ţi iei un bilet (de câteva sute de lei) la reprentaţia cu Alegria, aşteptată la Bucureşti în septembrie, este o idee foarte bună să mergi la Departe, în alte lumi, pentru că aşa vei trăi experienţa în condiţii mult mai bune decât la un spectacol clasic şi la un preţ mai mult decât convenabil. Marele avantaj al producţiei pentru marele ecran este şi tehnologia 3D foarte atent folosită şi faptul că echipa a avut grijă să nu lase să se vadă multitudinea de cabluri, scripeţi şi alte aparate necesare pentru buna desfăşurare a reprezentaţiilor, garantând o scufundare mai lină în magia circului.
Cirque du Soleil: Worlds Away va fi fără îndoială una dintre cele mai vizuale vizite făcute anul acesta la cinema. Îmbrăcaţi în costume strălucitoare, acrobaţii se luptă cu focul, apa şi aerul, într-o adevărată înfruntare a elementelor. Gravitaţia este învinsă, iar tu, ca spectator, vei pluti învăluit de culoare şi ritm printre cei mai bine antrenaţi acrobaţi ai lumii. Poate că rezultatul este departe de a fi cinematografic, dar este cât se poate de vizual şi captivant. Noi am apreciat şi posibilitatea de a "gusta" elaborata lume imaginată de cei doi fondatori ai trupei, Guy Laliberté şi Gilles Ste-Croix, la preţul unui simplu bilet de cinema.
Ce nu mi-a plăcut la premiera de vineri este sunetul: în general cinematografele păstrează specificaţiile producătorului, dar există un aspect care în această situaţie nu a fost luat în vedere şi anume dublajul. Pentru că subtitrarea 3D este costisitoare, iar dialogul aproape inexistent, distribuitorul român a preferat să dubleze cele câteva replici, numai că acestea sunt pur şi simplu asurzitoare, funcţionând ca nişte adevărate bobârnace în stare să te scoată din magia giumbuşlucurilor de pe ecran. Din fericire, se întâmplă rar.