Părerea criticului
Primul lungmetraj de ficțiune al lui Sabin Dorohoi vizează o situație socială larg răspândită în România: povestea părinților plecați la muncă în străinătate, ce își lasă copiii acasă.
Având premiera mondială la Festivalul de Film de la Cottbus, unde a câștigat premiul publicului, filmul Clara a ajuns în acest weekend în cinematografele din România. Această co-producție româno-germană este o dramă emoționantă, cu o regie bună și un joc actoricesc solid, ce se concentrează pe o temă de actualitate în țara noastră: migrația forței de muncă și consecințele negative pe care le trăiesc copiii rămași acasă.
Tema peliculei este una foarte personală pentru regizorul Dorohoi, conform unui interviu din Cineuropa, în care a precizat că el însuși este unul dintre acei copii lăsați în urmă de către părinții plecați de acasă în căutarea unor slujbe mai bune. Dedicat de ani buni acestui subiect, Sabin Dorohoi a realizat în 2017 scurtmetrajul Sărbătoritul, ce ilustrează problemele cu care se confruntă o familie din România în urma unei despărțiri îndelungate dintre o mamă plecată la muncă și copilul lăsat acasă. Clara reprezintă astfel o dezvoltare a problematicii scurtmetrajului, în care accentul este pus mai mult pe conflictul intern al mamei. Mai mult, important de menționat este că atât actrița principală Olga Török, cât și scenarista Ruxandra Ghițescu, producătorul Daniel Burlac și directorul de imagine Lulu de Hillerin au lucrat la ambele proiecte.
Acțiunea filmului o prezintă pe protagonista eponimă Clara (Olga Török), ce are grijă de o fetiță veselă, Johanna (Elina Leitl), în orășelul Ulm din Germania. Nu trece mult timp până când aflăm că băiatul ei rămas în România, Ionuț (Luca Puia), a fugit de acasă cu o barcă cu vâsle pe Dunăre. Clara este forțată să se întoarcă acasă în Dubova, un sat din Vestul României, și să se confrunte cu consecințele plecării sale. Odată ce băiatul este găsit de autorități și refuză iubirea mamei, protagonista se confruntă cu o decizie imposibilă: să rămână acasă într-un mediu fără oportunități de lucru, dar alături de băiatul ei, sau să se întoarcă la jobul stabil din Germania (și la fetița care o așteaptă cu brațele deschise), dar să se despartă din nou de Ionuț?
Scenariul scris de Ruxandra Ghițescu sondează adânc realitatea zilelor noastre, ilustrând o traumă profundă a societății contemporane românești. Povestea Clarei este prezentată într-un mod foarte personal, iar dinamica din familia sa este credibilă și pare desprinsă din realitate. La acest lucru contribuie și regia lui Sabin Dorohoi, dar și jocul actorilor. Olga Török creează un rol complex, cu multe nuanțe, transmițând o gamă largă de emoții în încercarea de a rămâne aproape și de Johanna, dar mai ales de a-l face pe Ionuț să înțeleagă că aceasta îl iubește cu adevărat. Ambii copiii sunt potriviți pentru rolurile lor. Elina Leitl este convingătoare și carismatică în rolul veselei Johanna, pe când Luca Puia abordează cu maturitate un rol deloc ușor: un băiat care simultan tânjește după dragostea mamei sale, dar care este și furios din cauza absenței ei. Într-un rol neobișnuit având în vedere vârsta sa de 54 de ani, Ovidiu Crișan îl joacă cu abilitate pe bunicul lui Ionuț, fiind deopotrivă sever și înțelegător cu Clara, în funcție de situație.
Imaginea semnată de Lulu de Hillerin contribuie semnificativ la atmosfera filmului. Dacă debutul peliculei în Germania este caracterizată de lumini calde și peisaje însorite ce inspiră optimismul, cadrele din România rurală sunt mai întunecate, cu numeroase nuanțe de gri și lumină predominant rece. Astfel, atmosfera de acasă devine mohorâtă și fără de speranță. Cu toate acestea, cadrele cu stâncile ce înconjoară Dunărea au o frumusețe aparte, iar un anumit plan ansamblu evidențiază lipsa de putere a protagonistei în fața destinului: Clara abia se zărește pe o stâncă din dreapta imaginii, fiind complet dominată de grandiosul decor natural ce înfățișează Munții Almăjului și zona de defileu a Dunării. Mai mult, sunetul înregistrat de Claudiu Mărginean și mixat de Alin Zăbrăuțeanu este extrem de clar, iar muzica creată de Eduard Dabrowski punctează momentele emoționante atunci când este cazul.
Clara este un film românesc cu mult suflet, care merită văzut de toată lumea pentru a înțelege atât drama copiilor ce ajung să se simtă abandonați, dar și drama părinților care fac imense sacrificii pentru a le trimite bani familiilor de acasă. Deși se simte drept o peliculă extrem de personală, Clara prezintă o poveste, din păcate, mai degrabă universală în România, iar cartonul de la finalul filmului accentuează aceasta: "Șase milioane de români lucrează în străinătate. Mulți dintre copiii lor au rămas acasă."
Având premiera mondială la Festivalul de Film de la Cottbus, unde a câștigat premiul publicului, filmul Clara a ajuns în acest weekend în cinematografele din România. Această co-producție româno-germană este o dramă emoționantă, cu o regie bună și un joc actoricesc solid, ce se concentrează pe o temă de actualitate în țara noastră: migrația forței de muncă și consecințele negative pe care le trăiesc copiii rămași acasă.
Tema peliculei este una foarte personală pentru regizorul Dorohoi, conform unui interviu din Cineuropa, în care a precizat că el însuși este unul dintre acei copii lăsați în urmă de către părinții plecați de acasă în căutarea unor slujbe mai bune. Dedicat de ani buni acestui subiect, Sabin Dorohoi a realizat în 2017 scurtmetrajul Sărbătoritul, ce ilustrează problemele cu care se confruntă o familie din România în urma unei despărțiri îndelungate dintre o mamă plecată la muncă și copilul lăsat acasă. Clara reprezintă astfel o dezvoltare a problematicii scurtmetrajului, în care accentul este pus mai mult pe conflictul intern al mamei. Mai mult, important de menționat este că atât actrița principală Olga Török, cât și scenarista Ruxandra Ghițescu, producătorul Daniel Burlac și directorul de imagine Lulu de Hillerin au lucrat la ambele proiecte.
Acțiunea filmului o prezintă pe protagonista eponimă Clara (Olga Török), ce are grijă de o fetiță veselă, Johanna (Elina Leitl), în orășelul Ulm din Germania. Nu trece mult timp până când aflăm că băiatul ei rămas în România, Ionuț (Luca Puia), a fugit de acasă cu o barcă cu vâsle pe Dunăre. Clara este forțată să se întoarcă acasă în Dubova, un sat din Vestul României, și să se confrunte cu consecințele plecării sale. Odată ce băiatul este găsit de autorități și refuză iubirea mamei, protagonista se confruntă cu o decizie imposibilă: să rămână acasă într-un mediu fără oportunități de lucru, dar alături de băiatul ei, sau să se întoarcă la jobul stabil din Germania (și la fetița care o așteaptă cu brațele deschise), dar să se despartă din nou de Ionuț?
Scenariul scris de Ruxandra Ghițescu sondează adânc realitatea zilelor noastre, ilustrând o traumă profundă a societății contemporane românești. Povestea Clarei este prezentată într-un mod foarte personal, iar dinamica din familia sa este credibilă și pare desprinsă din realitate. La acest lucru contribuie și regia lui Sabin Dorohoi, dar și jocul actorilor. Olga Török creează un rol complex, cu multe nuanțe, transmițând o gamă largă de emoții în încercarea de a rămâne aproape și de Johanna, dar mai ales de a-l face pe Ionuț să înțeleagă că aceasta îl iubește cu adevărat. Ambii copiii sunt potriviți pentru rolurile lor. Elina Leitl este convingătoare și carismatică în rolul veselei Johanna, pe când Luca Puia abordează cu maturitate un rol deloc ușor: un băiat care simultan tânjește după dragostea mamei sale, dar care este și furios din cauza absenței ei. Într-un rol neobișnuit având în vedere vârsta sa de 54 de ani, Ovidiu Crișan îl joacă cu abilitate pe bunicul lui Ionuț, fiind deopotrivă sever și înțelegător cu Clara, în funcție de situație.
Imaginea semnată de Lulu de Hillerin contribuie semnificativ la atmosfera filmului. Dacă debutul peliculei în Germania este caracterizată de lumini calde și peisaje însorite ce inspiră optimismul, cadrele din România rurală sunt mai întunecate, cu numeroase nuanțe de gri și lumină predominant rece. Astfel, atmosfera de acasă devine mohorâtă și fără de speranță. Cu toate acestea, cadrele cu stâncile ce înconjoară Dunărea au o frumusețe aparte, iar un anumit plan ansamblu evidențiază lipsa de putere a protagonistei în fața destinului: Clara abia se zărește pe o stâncă din dreapta imaginii, fiind complet dominată de grandiosul decor natural ce înfățișează Munții Almăjului și zona de defileu a Dunării. Mai mult, sunetul înregistrat de Claudiu Mărginean și mixat de Alin Zăbrăuțeanu este extrem de clar, iar muzica creată de Eduard Dabrowski punctează momentele emoționante atunci când este cazul.
Clara este un film românesc cu mult suflet, care merită văzut de toată lumea pentru a înțelege atât drama copiilor ce ajung să se simtă abandonați, dar și drama părinților care fac imense sacrificii pentru a le trimite bani familiilor de acasă. Deși se simte drept o peliculă extrem de personală, Clara prezintă o poveste, din păcate, mai degrabă universală în România, iar cartonul de la finalul filmului accentuează aceasta: "Șase milioane de români lucrează în străinătate. Mulți dintre copiii lor au rămas acasă."
