Părerea criticului
După ce anul trecut a fost lansat Runaways, iată că a venit vremrea lui Cloak & Dagger, o nouă producţie Marvel destinată adolescenţilor. Difuzat în SUA pe canalul TV Freeform (fostul ABC Family), serialul se bazează pe escapadele ieşite din comun a doi supereroi mai puţin cunoscuţi, dar cu o lungă carieră în benzile desenate, după ce au debutat în 1982 într-o aventură a lui Spider-Man. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la această producţie lansată pe 7 iunie şi ajunsă deja la al treilea episod.
În centrul atenţiei sunt Tandy Bowen (Olivia Holt) şi Tyrone Johnson (Aubrey Joseph), doi adolescenţi din clase sociale diferite din New Orleans. După ce supravieţuiesc în copilărie unei catastrofe ecologice provocate de corporaţia Roxxon, cei doi îşi continuă vieţile separat şi se reîntâlnesc accidental în adolescenţă. În urma unor evenimente traumatice, Tandy descoperă că poate crea pumnale de lumină, iar Tyrone că, învăluit într-o mantie întunecată, se poate teleporta. Mai mult, că cele două puteri sunt mai eficiente când cei doi eroi se află unul lângă celălalt.
Serialul poate fi lăudat pentru modul cum explorează problemele celor doi adolescenţi, lăsând superputerile lor undeva în fundal. Categoric scopul serialului nu este să ne ia ochii cu efectele speciale, ci mai degrabă să creeze portrete convingătoare pentru doi adolescenţi cum nu se poate mai diferiţi. Fiică a unui fost director Roxxon şi membră a unei clase sociale privilegiate, Tandy ajunge să fugă de acasă şi să-şi ducă viaţa seducând şi jefuind apoi tineri înstăriţi. Tyrone se dedică şcolii, sportului şi bisericii din cartierul său afroamerican, dar curând circumstanţele morţii fratelui său şi identificarea poliţistului corupt care l-a ucis îl vor face pe erou să iasă din zona de confort.
Cu doi actori foarte bine aleşi în rolurile principale şi două personaje cu itinerarii mai mult decât interesante, Cloak & Dagger chiar are cu ce să-ţi menţină atenţia trează, deşi unele probleme de ritm şi lentoarea cu care oferă publicului noi informaţii îl fac să pară că trenează. Cu toate acestea, serialul este o alegere mai bună pentru publicul matur decât Runways, care deranjează uneori cu tonul mult prea copilăresc şi discuţiile în contradictoriu dintre personajele sale adolescente. Cloak & Dagger este mai sumbru, beneficiază de exotismului oraşului New Orleans şi îşi aruncă eroii în situaţii imposibile, dar până la urmă veridice, arătând cum deciziile dificile le şlefuiesc personalitatea.
Chiar dacă scenariul este îngreunat de elemente prea familiare şi îndelung explorate în producţii de gen (corporaţia malefică, de exemplu), puterile complementare ale celor doi protagonişti şi modul cum aceştia şi le folosesc pot satisface publicul. Evident, cum Cloak & Dagger este o poveste a originilor, eroii au mult timp la dispoziţie ca să priceapă ce anume li se întâmplă, iar asta ar putea provoca nerăbdare pentru publicul mai obişnuit cu ritmul alert al altor producţii similare. Ce putem spune este că ritmul rămâne constant, prin umare dacă serialul nu te prinde de la primul episod, sunt slabe şanse să o facă ulterior.
Dar Cloak & Dagger beneficiază de câteva alegeri neaşteptate pentru canal TV precum ABC Family, ale cărui producţii proprii promovează adesea perfecţiunea suburbană a familiei americane. O tentativă de viol, consumul de droguri, corupţie corporatistă şi instituţională, uciderea unui tânăr de culoare de către un poliţist caucazian şi muşamalizarea acestei execuţii sumare, iată câteva direcţii pline de potenţial şi dătătoare de speranţă că Cloak & Dagger insistă să fie mai mult decât un banal "te-am văzut, mi-ai plăcut" supereroic şi adolescentin.
Primul sezon are zece episoade. Un al doilea sezon nu a fost confirmat încă.