Sinopsis

Vară caniculară. Într-un sat de la marginea Pământului, o lume arhaică abia scoate capul să simtă mirosul marilor prefaceri. Datinile străvechi mai au încă o putere acaparatoare. Dar cel mai aspru obicei e dangătul mistic al clopotului de la nuntă. Când ies mirii din biserică, musai trebuie să bată clopotul!
În acest univers, la granița dintre civilizații, Ionel o iubește pe Ionela și plănuiesc să facă nuntă. Numai că un alt pețitor al fetei, înciudat că a pierdut-o, sparge clopotul! Și de-aici începe bulibășeala.
Popa concluzioneazã: s-ar putea face nuntă și fără clopot! Ionel nu acceptă! Trebuie să țină datina! Îi trebuie un clopot nou! Flăcăul cere sfatul unchiului său, Ianăș. Ianăș apelează la Botoș. Botoș e cântăreț în strană. Are relații pe la preoți. Toți trei pleacă la Timișoara la Mitropolie de unde trebuie să cerșească binecuvântarea Mitropolitului, că numai așa poți cumpăra un clopot nou. Așa cere rânduiala! Și-abia apoi merg până la capătul lumii, la București, în Plumbuita, unde se fac clopotele bune.
Numai că eterna stare de mahmureală a lui Botoș, damigeana lui de răchie și un turnător surd care le vorbește în parabole, reușesc să complice povestea. După alte aventuri petrecute într-un marfar și negocieri teribile cu Marinică, macaragiul, reușesc să pună clopotul în clopotnița bisericii.
Dar reapare celelalt pețitor al fetei și îl blochează din nou. Noroc cu Ianăș care reușește să descâlcească situația.