Cel mai bun film care abordeaza tema pierderii vazut de mine in ultima perioada. Din momentul tragediei de pe la jumatatea filmului mi s-a părut ca Lukas Dhont ne-a indrumat să trăim impreuna cu Leo, progresiv, prin toate cele 5 stagii ale durerii prin pierderea unei persoane dragi si practic din acest moment a fost pus un disc nou:
- Negarea se petrece chiar în autobuzul care se întoarce subit din excursie, mama sa îi dă cu greu vestea șocantă (moment construit sublim apropo), iar Leo neputând să perceapă cele intamplate, alearga până la casa prietenului său pentru a vedea cu proprii ochi. De asemenea, putem observa cum in multiple scene dupa aceasta Leo simte stări de confuzie, entuziasm sau evitare.
- Furia se petrece de asemenea in mai multe planuri (ex: refuzul violent al îmbrățișării din partea mamei, antrenamentele și chiar meciul de hochei prin care îi e totuna dacă se autorănește sau este rănit);
- Negocierea: un capitol prompt tratat dar deosebit de eficace pus in scena in care isi întreabă colegul cum este așa sigur ca Rémi era intotdeauna fericit + toate episoadele in care o cauta pe mama camaradului său fie acasă ori la locul de muncă, nevrând altceva decât sa afle un sens al celor intamplate sau pur si simplu alinarea venita din partea cuiva care trece prin aceeasi experienta;
- Depresia poate fi recunoscută în scenele in care Leo are un blank-face deși in jurul său se petrec experiențe pline de vivacitate sau la fel poate fi pusa aici cautarea compatimirii din partea fratelui și in final scena în care protagonistului nostru i se pune mana in ghips, moment in care cedează varsand lacrimi amare și pline de tristețe, dar totodată oarecum revelatoare pentru a ne plasa in ultimul stadiu-capitol și anume:
- Acceptarea. Fie că treci printr-un deces al persoanei pe care ai fi vrut-o mereu alături, divorț de cel/cea pentru care ai fi fost in stare sa descoperi noi galaxii in urma cu cativa ani, printr-o pierdere a legăturii cu un prieten drag care s-a mutat in alta parte a lumii, eventual viața te va aduce in aceasta ultimă etapă a acceptării. E un drum lung și anevoios si capătul său pare atat de îndepărtat încât te simți adesea fara resursele de rezistență necesare pentru a crede măcar ca mai există un astfel de capăt. Dar e acolo. Și vei învăța să te adaptezi și sa trăiești de acum in continuare cu acest nou tu. La fel a făcut și Leo in ultima scenă absolut remarcabilă (și simetrică!) din film, lăsând in urmă trecutul cu experiențele sale nefaste si continuându-și călătoria mai departe pentru că, si apelez acum la un clișeu, asta e viața.
* nu ma leg si de ideea sentimentelor barbatilor alterate inca din copilărie de catre o societate dominata de patriarhat (a fost totalmente binevenita!)
evdokiaa
pe 05 Martie 2023 12:32
Being a film of the drama genre, Close is an x-ray of a fragile friendship between two boys, Léo and Rémi, around the age of 13 (Eden Dambrine plays the leading part as Léo, while Gustav de Waele plays his friend, Rémi). Lukas Dhont, the director of the film, focuses on the main idea of how men’s feelings get deteriorated while growing up, because of certain stereotypes that are put on them (as an example, two boy that have a strong friendship and strong feelings for each other may eventually be called ‘homosexuals’, because men are suppose to not show any kind of feelings or have empathy especially towards other men). Dhont started from the social study written by Niobe Way, Deep Secrets: Boys’ Friendships and the Crisis of Connection – which follows the friendships of 150 boys from 13 years old to 18 years old and reveals the strong emotions that these young men feel for each other, not in a sexual way at all, but more in a pure and absolute manner – which is highlighting his praiseworthy achievement by showing the way in which the social pressure changes the behaviour of men.
Therefore, the film has a simple plot, it follows Léo and Rémi who spend most of their free time together, Léo being a part of Rémi’s family also, but once they go back to school, their friendship is put to the test – Leo starts taking hockey classes and he starts spending time with different boys, while Rémi is still singing in the school opera and he has a new friend group too. The one who is slowly starting to evade the friendship is Léo; Rémi, who obviously feels rejected, makes an extremely tragic and spine-chilling decision that will also alter Léo’s life.
With reference to the film’s narrative, the ending is mirroring the beginning: while the film opens with Léo and Rémi running barefoot through a field full of flowers, the ending marks the end of the friendship between the two of them, a year later, with only Léo running through the flowers and looking back into the camera, so in our eyes. The connection that exists between characters is not only between Léo and Rémi, but also between Eden and Gustav, who have built a real friendship themselves during the filming period, which can be felt by the spectators, and helps the message reach people more easily, as the more authentic and more real a relationship is, the more believable it will be even if it is made into a film – pure emotions cannot be faked.
On the whole, Close is a film that deals with different subjects that should be categorised as hot topics (specifically, men’s feelings and closure, masculinity, the barriers and forms of sexuality, childhood, family, depression that leads to suicide, fragility of humans, societal stereotypes, etc.), but because not enough people are aware of these problems that are silenced, and because they are afraid to talk about them, Lukas Dhont’s perspective takes over and creates this thought-provoking cinematic masterpiece.
sabinalin
pe 18 Februarie 2023 22:31
,,Sa fim copii/ Pentru inca-o zi/ Pe cai de lemn/ Iar sa ne rotim,,. Mihaela Runceanu. Pe vremea cand si la noi se facea muzica. Sunt versuri care mi-au venit in minte in primele minute ale filmului. Pentru ca e imposibil sa nu-ti aduci aminte de vremuri frumoase cand era bine chiar daca in jur era rau. Pentru ca despre asta ar trebui sa fie copilaria: despre joaca, despre lipsa de griji, despre prietenie sincera, neintinata, e timp suficient sa devenim rai, sa fim cat mai lacomi, sa ne luptam pentru existenta. ,,Trece fugind in zor/ Zi dupa zi/ Si, parca mai ieri/ Am fost copii,,. Maturizarea vine cateodata fortat. Pentru ca viata nu e dulceata de trandafiri. Cel putin nu pentru cei mai multi dintre noi.
Lukas Dhont. La 31 de ani are deja un palmares fabulos: 52 de premii si 40 de nominalizari. Si doar doua lungmetraje la activ, ambele aclamate la Cannes, primul nominalizat la Globurile de aur, al doilea, cel de fata, nominalizat la Oscar. Din ce-am vazut in ,,Close,, Dhont e gata sa le calce apasat pe urme fratilor Dardenne. Legatura: Emilie Dequenne, interpreta lui Sophie, a castigat la Cannes premiul pentru cea mai buna actrita datorita rolului Rosetta intr-unul dintre marile succese ale fratilor Dardenne. ,,Close,, mi-a adus aminte si de ,,Ordinary people,, , oscarizatul film regizat de Robert Redford. Intre cele doua il prefer pe acela pentru ca produce mai multa emotie. Desi, per total, nici filmul lui Dhont nu-i de lepadat, ba dimpotriva.
user-59c2b97dbdadb
pe 16 Februarie 2023 17:41
Un film bine facut, printre cele mai bune vazute anul asta. Un film pentru toate varstele.
Kul
pe 12 Februarie 2023 22:39
N-am rezistat - am iesit din sala.
text care trebuie sa aiba mai mult de 50 de caractere dar oricum nu's au rostul daca ai copii fa-ti un bine si da-i un skip la acest film blabla etc www
lili22
pe 10 Februarie 2023 15:41
Un film sensibil, bine realizat, scenariu credibil.Nu am plans.
boris.vultur
pe 29 Ianuarie 2023 21:01
Un film pe care ar trebui să-l vadă toți profesorii - mai ales cei de la ciclul gimnazial. Un film cu lacrimi, care nu e lacrimogen, Cu un montaj chirurgical, cu sincope, filmul respiră sensibilitate, finețe, autenticitate. Imaginee e de nota zece, cu lumini poetice prin corpuri translucide, cu alergarea pe biciclete printr-o natură paradisiacă, ca un zbor adolescentin spre invizibile stele.
xerses
pe 27 Ianuarie 2023 12:08
Este un film foarte realizat pentru ca surprinde exact framantarile interioare ale unui adolescent in momentul in care presiunea grupului devine mai relevanta decat relatia autentica cu prietenul lui din copilarie.
user-633e382d0ecab
pe 27 Ianuarie 2023 06:37
Close, este un film belgian care ne arata felul in care se manifesta criza pre-adolescentina si cum ne poate fi influentata usor prietenia fara sa putem observa. In mod practic noi oamenii trecand de pragul dintre copilarie si adolescenta, ne schimbam atat de mult incat uneori nu putem sa mai fim atenti la cei din jurul nostru, inclusiv la persoanele dragi noua!
Filmul incepe cu Léo si Remi. Doi prieteni care la prima vedere par inseparabili, si sunt atat de apropiati incat in mintile altora ar parea ca sunt fie intr-o relatie, fie niste frati! Totul le merge bine, pana intr-o zi cand la scoala niste patachine, si cocalari, toti din aceeasi scoala si clasa, ii iau peste picior banuindu-i ca sunt un cuplu! De aici incep problemele. De la faptul ca Léo (prietenul lui Remi, baiatul in cauza, personajul principal) creand fel de fel de isterii si frenezii in randul colegilor de scoala din cauza prieteniei lui cu Remi, incearca sa se separe de el, dar intr-un mod cam violent, el (Léo) neputand sa se impace cu gandul ca apropierea lui fata de Remi il face sa fie vazut din alte perspective dar neplacute pentru el (Léo), si totul o ia pe o alta aratura, atunci cand pentru cateva zile bune nu-si mai vorbesc cei doi prieteni (Léo si Remi) si incep cumva sa o ia pe drumuri separate, intrand cu alti colegi de ai lor in interactiune, neglijand astfel propria lor prietenie.
Intr-o zi cand Léo incearca sa se reimpace cu Remi, acesta din urma il considera pe Léo vinovat pentru felul in care in viziunea lui l-a neglijat, ajugand astfel sa recurga la episoade de violenta. Momentul taberei este unul culminant deoarece atunci cand Léo pleaca in tabara la mare cu clasa, Remi nu mai vine. La intoarcerea din tabara copii erau rugati sa se intoarca in scoala pentru a discuta cauza pentru care Remi s-a sinucis.
Zile la rand toti cauta raspunsuri la intrebarea "De ce s-a sinucis Remi?" O intrebare la care bineinteles, Léo stia raspunsul, dar care nu-l poate da pana la un moment dat pentru ca se simte vinovat de moartea prietenului sau apropiat, incercand sa se separe de el, doar pentru ca ii era rusine cu el fiindca era prea apropiat de el, astfel incat freneziile celor din jur il faceau sa para ca fiind o persoana prea diferita/speciala spre deosebire de cei din jur.
Toti sufera, toti cauta raspunsuri(Léo se duce de multe ori acasa la mama lui Remi, rascoleste prin sertare amintindu-si de el si tot asa dorul fata de prietenul sau apropiat, se intareste pe zi ce trece). La un moment dat in timpul unui meci de hockey, Léo isi rupe mana, atunci vine momentul in care el practic din punct de vedere psihologic e bantuit de fantoma prietenului sau care chiar il face sa se simta distrus si vinovat ca moartea prietenului sau a fost cauzata de despartirea de el.
Léo da cartile pe fata, ii spune mamei lui Remi ce se intamplase intre ei intre timp, dar nu ne arata daca a spus chiar tot (pare se ca totusi nu se dorea ca filmul sa fie tratat ca subiect de LGBT, (la modul ca in viziunea unora o prietenie izbitor de apropiata poate fi considerata ca o relatie de tip LGBT) ca restul filmelor, axandu-se mai mult de partea de prietenie si colegialitate)
In incheiere, Léo se plimba pe acelasi camp de maci amintindu-si de o prietenie pe care nu o mai poate gasi.
Morala este ca, nicio prietenie nu trebuie sa fie influentata de viziunea altora, si ca trebuie sa alegem intre ce spusele altora care mai mult au statut de "vorbe in vant" si o prietenie care de regula ar putea fi cea mai de pret. Aproapele trebuie sa ti-l iubesti mai ceva ca pe ochii din cap indiferent de ce crede lumea, criza pre-adolescentei trebuie tratata cu intelegere si cu pretuirea fata celor din jur indiferent cat de invidiosi am fi.
- Negarea se petrece chiar în autobuzul care se întoarce subit din excursie, mama sa îi dă cu greu vestea șocantă (moment construit sublim apropo), iar Leo neputând să perceapă cele intamplate, alearga până la casa prietenului său pentru a vedea cu proprii ochi. De asemenea, putem observa cum in multiple scene dupa aceasta Leo simte stări de confuzie, entuziasm sau evitare.
- Furia se petrece de asemenea in mai multe planuri (ex: refuzul violent al îmbrățișării din partea mamei, antrenamentele și chiar meciul de hochei prin care îi e totuna dacă se autorănește sau este rănit);
- Negocierea: un capitol prompt tratat dar deosebit de eficace pus in scena in care isi întreabă colegul cum este așa sigur ca Rémi era intotdeauna fericit + toate episoadele in care o cauta pe mama camaradului său fie acasă ori la locul de muncă, nevrând altceva decât sa afle un sens al celor intamplate sau pur si simplu alinarea venita din partea cuiva care trece prin aceeasi experienta;
- Depresia poate fi recunoscută în scenele in care Leo are un blank-face deși in jurul său se petrec experiențe pline de vivacitate sau la fel poate fi pusa aici cautarea compatimirii din partea fratelui și in final scena în care protagonistului nostru i se pune mana in ghips, moment in care cedează varsand lacrimi amare și pline de tristețe, dar totodată oarecum revelatoare pentru a ne plasa in ultimul stadiu-capitol și anume:
- Acceptarea. Fie că treci printr-un deces al persoanei pe care ai fi vrut-o mereu alături, divorț de cel/cea pentru care ai fi fost in stare sa descoperi noi galaxii in urma cu cativa ani, printr-o pierdere a legăturii cu un prieten drag care s-a mutat in alta parte a lumii, eventual viața te va aduce in aceasta ultimă etapă a acceptării. E un drum lung și anevoios si capătul său pare atat de îndepărtat încât te simți adesea fara resursele de rezistență necesare pentru a crede măcar ca mai există un astfel de capăt. Dar e acolo. Și vei învăța să te adaptezi și sa trăiești de acum in continuare cu acest nou tu. La fel a făcut și Leo in ultima scenă absolut remarcabilă (și simetrică!) din film, lăsând in urmă trecutul cu experiențele sale nefaste si continuându-și călătoria mai departe pentru că, si apelez acum la un clișeu, asta e viața.
* nu ma leg si de ideea sentimentelor barbatilor alterate inca din copilărie de catre o societate dominata de patriarhat (a fost totalmente binevenita!)
Therefore, the film has a simple plot, it follows Léo and Rémi who spend most of their free time together, Léo being a part of Rémi’s family also, but once they go back to school, their friendship is put to the test – Leo starts taking hockey classes and he starts spending time with different boys, while Rémi is still singing in the school opera and he has a new friend group too. The one who is slowly starting to evade the friendship is Léo; Rémi, who obviously feels rejected, makes an extremely tragic and spine-chilling decision that will also alter Léo’s life.
With reference to the film’s narrative, the ending is mirroring the beginning: while the film opens with Léo and Rémi running barefoot through a field full of flowers, the ending marks the end of the friendship between the two of them, a year later, with only Léo running through the flowers and looking back into the camera, so in our eyes. The connection that exists between characters is not only between Léo and Rémi, but also between Eden and Gustav, who have built a real friendship themselves during the filming period, which can be felt by the spectators, and helps the message reach people more easily, as the more authentic and more real a relationship is, the more believable it will be even if it is made into a film – pure emotions cannot be faked.
On the whole, Close is a film that deals with different subjects that should be categorised as hot topics (specifically, men’s feelings and closure, masculinity, the barriers and forms of sexuality, childhood, family, depression that leads to suicide, fragility of humans, societal stereotypes, etc.), but because not enough people are aware of these problems that are silenced, and because they are afraid to talk about them, Lukas Dhont’s perspective takes over and creates this thought-provoking cinematic masterpiece.
Lukas Dhont. La 31 de ani are deja un palmares fabulos: 52 de premii si 40 de nominalizari. Si doar doua lungmetraje la activ, ambele aclamate la Cannes, primul nominalizat la Globurile de aur, al doilea, cel de fata, nominalizat la Oscar. Din ce-am vazut in ,,Close,, Dhont e gata sa le calce apasat pe urme fratilor Dardenne. Legatura: Emilie Dequenne, interpreta lui Sophie, a castigat la Cannes premiul pentru cea mai buna actrita datorita rolului Rosetta intr-unul dintre marile succese ale fratilor Dardenne. ,,Close,, mi-a adus aminte si de ,,Ordinary people,, , oscarizatul film regizat de Robert Redford. Intre cele doua il prefer pe acela pentru ca produce mai multa emotie. Desi, per total, nici filmul lui Dhont nu-i de lepadat, ba dimpotriva.
text care trebuie sa aiba mai mult de 50 de caractere dar oricum nu's au rostul daca ai copii fa-ti un bine si da-i un skip la acest film blabla etc www
Filmul incepe cu Léo si Remi. Doi prieteni care la prima vedere par inseparabili, si sunt atat de apropiati incat in mintile altora ar parea ca sunt fie intr-o relatie, fie niste frati! Totul le merge bine, pana intr-o zi cand la scoala niste patachine, si cocalari, toti din aceeasi scoala si clasa, ii iau peste picior banuindu-i ca sunt un cuplu! De aici incep problemele. De la faptul ca Léo (prietenul lui Remi, baiatul in cauza, personajul principal) creand fel de fel de isterii si frenezii in randul colegilor de scoala din cauza prieteniei lui cu Remi, incearca sa se separe de el, dar intr-un mod cam violent, el (Léo) neputand sa se impace cu gandul ca apropierea lui fata de Remi il face sa fie vazut din alte perspective dar neplacute pentru el (Léo), si totul o ia pe o alta aratura, atunci cand pentru cateva zile bune nu-si mai vorbesc cei doi prieteni (Léo si Remi) si incep cumva sa o ia pe drumuri separate, intrand cu alti colegi de ai lor in interactiune, neglijand astfel propria lor prietenie.
Intr-o zi cand Léo incearca sa se reimpace cu Remi, acesta din urma il considera pe Léo vinovat pentru felul in care in viziunea lui l-a neglijat, ajugand astfel sa recurga la episoade de violenta. Momentul taberei este unul culminant deoarece atunci cand Léo pleaca in tabara la mare cu clasa, Remi nu mai vine. La intoarcerea din tabara copii erau rugati sa se intoarca in scoala pentru a discuta cauza pentru care Remi s-a sinucis.
Zile la rand toti cauta raspunsuri la intrebarea "De ce s-a sinucis Remi?" O intrebare la care bineinteles, Léo stia raspunsul, dar care nu-l poate da pana la un moment dat pentru ca se simte vinovat de moartea prietenului sau apropiat, incercand sa se separe de el, doar pentru ca ii era rusine cu el fiindca era prea apropiat de el, astfel incat freneziile celor din jur il faceau sa para ca fiind o persoana prea diferita/speciala spre deosebire de cei din jur.
Toti sufera, toti cauta raspunsuri(Léo se duce de multe ori acasa la mama lui Remi, rascoleste prin sertare amintindu-si de el si tot asa dorul fata de prietenul sau apropiat, se intareste pe zi ce trece). La un moment dat in timpul unui meci de hockey, Léo isi rupe mana, atunci vine momentul in care el practic din punct de vedere psihologic e bantuit de fantoma prietenului sau care chiar il face sa se simta distrus si vinovat ca moartea prietenului sau a fost cauzata de despartirea de el.
Léo da cartile pe fata, ii spune mamei lui Remi ce se intamplase intre ei intre timp, dar nu ne arata daca a spus chiar tot (pare se ca totusi nu se dorea ca filmul sa fie tratat ca subiect de LGBT, (la modul ca in viziunea unora o prietenie izbitor de apropiata poate fi considerata ca o relatie de tip LGBT) ca restul filmelor, axandu-se mai mult de partea de prietenie si colegialitate)
In incheiere, Léo se plimba pe acelasi camp de maci amintindu-si de o prietenie pe care nu o mai poate gasi.
Morala este ca, nicio prietenie nu trebuie sa fie influentata de viziunea altora, si ca trebuie sa alegem intre ce spusele altora care mai mult au statut de "vorbe in vant" si o prietenie care de regula ar putea fi cea mai de pret. Aproapele trebuie sa ti-l iubesti mai ceva ca pe ochii din cap indiferent de ce crede lumea, criza pre-adolescentei trebuie tratata cu intelegere si cu pretuirea fata celor din jur indiferent cat de invidiosi am fi.