Părerea criticului
Am mai văzut staruri trecând prin filme realizate în România, dar niciodată Hollywood-ul nu ne-a vizitat cu atâta aplomb: cu Closer to the Moon, Nae Caranfil reuşeşte cea mai titrată producţie românească, iar îndelungata aşteptare a premierei a luat sfârşit, căci filmul de epocă se lansează vineri pe ecrane. Iată mai jos la ce să te aştepţi de la această vizită în Bucureştiul de acum mai bine de cinci decenii.
Am spune că de la 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile nu a existat subiect în cinema-ul românesc care să se compare ca potenţial cu Closer to the Moon. O poveste absurdă, un extraordinar act de frondă, o palmă dată pe obrazul unui sistem totalitar şi un act de sacrificiu, totul ambalat într-un film ce refuză să se înscrie într-un gen fiind pe rând satiră, comedie, dramă, film de dragoste şi film de acţiune. Nae Caranfil a explorat o adevărată mină de aur scenaristică, iar faptul că totul este inspirat din realitate, din celebrul caz al "marelui jaf comunist", nu face decât ca lucrurile să devină şi mai interesante.
Totul a început în 1959, când cinci persoane au atacat o furgonetă a Băncii Naţionale, furând o extraordinară sumă de bani (echivalentul a 250.000 de dolari în acele vremuri). O lună mai târziu cei cinci, patru bărbaţi şi o femeie, sunt prinşi dintr-o întâmplare şi încarceraţi, dar sistemul comunist plusează suprarealist cu o pretenţie ieşită din comun: înainte de a le aplica pedeapsa stabilită de lege, îi obligă să joace într-un film de propagandă în care să-şi reconstituie "crimele". Din inamici ai sistemului, ei devin practic staruri de cinema, într-o producţie ce încă există în arhive, fiind între timp analizată în premiatul documentar al lui Alexandru Solomon, Marele jaf comunist.
Îndepărtându-se întrucâtva de evenimentele istorice, scenariul scris de Nae Caranfil păstrează elementele esenţiale ale cazului, dar le inventează eroilor biografii fictive. Rezultatul? Nişte Robin Hood români care, prin furtul unui colosale sume de bani de la putere, ajung să dea celor săraci nu bunuri materiale, ci unele imateriale, dar mult mai importante: speranţă şi certitudinea că sistemul nu este invincibil.
Ce a şocat cel mai mult în epocă este faptul că cei cinci făceau parte din înaltele eşaloane ale Partidului Comunist. Echivalentul scenaristic al liderului grupului, Max Rădoiu (Mark Strong), era colonel în forţele poliţiei din Bucureşti, detaliu ce a ajutat la plănuirea în detaliu a jafului. Rădoiu este ajutat de fosta lui iubită Alice (Vera Farmiga), absolventă a unei prestigioase facultăţi de ştiinţe politice de la Moscova. Grupul este completat de Dumi (Tim Plester), cel mai important specialist român în eforturile de cucerire a spaţiului, de Iorgu (Christian McKay), apreciat profesor de istorie, şi Răzvan (Joe Armstrong), reputat editorialist. Cu toţii, aşadar, oameni cu poziţii relevante în sistemul împotriva căruia s-au răzvrătit...
Într-o epocă în care comuniştii realizau o discretă epurare a "elementelor" evreieşti din rândurile sale, cei cinci îşi dau seama că şansele lor la o viaţă aşa cum îşi doreau sunt diminuate, prin urmare pun la cale extraordinarul jaf, pentru a se răzbuna pe sistemul la a cărui construcţie au ajutat. O poziţie cu care ne putem cu toţii identifica, filmul lui Caranfil fiind din acest punct de vedere mai actual decât te-ai putea aştepta.
Nu ne-ar mira deloc ca la anul Closer to the Moon să câştige multe categorii ale premiilor Gopo şi să reprezinte România la Oscaruri. Până la urmă filmul ar avea şanse mai mari decât 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile sau Poziţia copilului, fiind un produs hibrid, româno-hollywoodian. Ce ne întrebăm este dacă filmul va avea succesul scontat în ochii publicului din România, care s-ar putea să fie surprins de combinaţia între o poveste pur românească şi o distribuţie străină, ce-şi pronunţă replicile în limba engleză. Efectul asupra celor care au aşteptat cu nerăbdare acest promiţător film al lui Nae Caranfil sunt greu de evaluat, mai ales că şi alegerea tonului, o combinaţie surprinzătoare de comic şi tragic, ar putea să-i uimească pe unii dintre spectatori.
În orice caz, Closer to the Moon rămâne un adevărat eveniment cinematografic al lui 2014 şi, în ciuda unei promovări care nu se ridică la înălţimea potenţialului regizorului (să nu uităm că Filantropica este unul dintre cele mai iubite filme româneşti din toate timpurile), premiera din 7 martie are toate şansele să fie întâmpinată cu entuziasm de publicul nostru.
Am spune că de la 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile nu a existat subiect în cinema-ul românesc care să se compare ca potenţial cu Closer to the Moon. O poveste absurdă, un extraordinar act de frondă, o palmă dată pe obrazul unui sistem totalitar şi un act de sacrificiu, totul ambalat într-un film ce refuză să se înscrie într-un gen fiind pe rând satiră, comedie, dramă, film de dragoste şi film de acţiune. Nae Caranfil a explorat o adevărată mină de aur scenaristică, iar faptul că totul este inspirat din realitate, din celebrul caz al "marelui jaf comunist", nu face decât ca lucrurile să devină şi mai interesante.
Totul a început în 1959, când cinci persoane au atacat o furgonetă a Băncii Naţionale, furând o extraordinară sumă de bani (echivalentul a 250.000 de dolari în acele vremuri). O lună mai târziu cei cinci, patru bărbaţi şi o femeie, sunt prinşi dintr-o întâmplare şi încarceraţi, dar sistemul comunist plusează suprarealist cu o pretenţie ieşită din comun: înainte de a le aplica pedeapsa stabilită de lege, îi obligă să joace într-un film de propagandă în care să-şi reconstituie "crimele". Din inamici ai sistemului, ei devin practic staruri de cinema, într-o producţie ce încă există în arhive, fiind între timp analizată în premiatul documentar al lui Alexandru Solomon, Marele jaf comunist.
Îndepărtându-se întrucâtva de evenimentele istorice, scenariul scris de Nae Caranfil păstrează elementele esenţiale ale cazului, dar le inventează eroilor biografii fictive. Rezultatul? Nişte Robin Hood români care, prin furtul unui colosale sume de bani de la putere, ajung să dea celor săraci nu bunuri materiale, ci unele imateriale, dar mult mai importante: speranţă şi certitudinea că sistemul nu este invincibil.
Ce a şocat cel mai mult în epocă este faptul că cei cinci făceau parte din înaltele eşaloane ale Partidului Comunist. Echivalentul scenaristic al liderului grupului, Max Rădoiu (Mark Strong), era colonel în forţele poliţiei din Bucureşti, detaliu ce a ajutat la plănuirea în detaliu a jafului. Rădoiu este ajutat de fosta lui iubită Alice (Vera Farmiga), absolventă a unei prestigioase facultăţi de ştiinţe politice de la Moscova. Grupul este completat de Dumi (Tim Plester), cel mai important specialist român în eforturile de cucerire a spaţiului, de Iorgu (Christian McKay), apreciat profesor de istorie, şi Răzvan (Joe Armstrong), reputat editorialist. Cu toţii, aşadar, oameni cu poziţii relevante în sistemul împotriva căruia s-au răzvrătit...
Într-o epocă în care comuniştii realizau o discretă epurare a "elementelor" evreieşti din rândurile sale, cei cinci îşi dau seama că şansele lor la o viaţă aşa cum îşi doreau sunt diminuate, prin urmare pun la cale extraordinarul jaf, pentru a se răzbuna pe sistemul la a cărui construcţie au ajutat. O poziţie cu care ne putem cu toţii identifica, filmul lui Caranfil fiind din acest punct de vedere mai actual decât te-ai putea aştepta.
Nu ne-ar mira deloc ca la anul Closer to the Moon să câştige multe categorii ale premiilor Gopo şi să reprezinte România la Oscaruri. Până la urmă filmul ar avea şanse mai mari decât 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile sau Poziţia copilului, fiind un produs hibrid, româno-hollywoodian. Ce ne întrebăm este dacă filmul va avea succesul scontat în ochii publicului din România, care s-ar putea să fie surprins de combinaţia între o poveste pur românească şi o distribuţie străină, ce-şi pronunţă replicile în limba engleză. Efectul asupra celor care au aşteptat cu nerăbdare acest promiţător film al lui Nae Caranfil sunt greu de evaluat, mai ales că şi alegerea tonului, o combinaţie surprinzătoare de comic şi tragic, ar putea să-i uimească pe unii dintre spectatori.
În orice caz, Closer to the Moon rămâne un adevărat eveniment cinematografic al lui 2014 şi, în ciuda unei promovări care nu se ridică la înălţimea potenţialului regizorului (să nu uităm că Filantropica este unul dintre cele mai iubite filme româneşti din toate timpurile), premiera din 7 martie are toate şansele să fie întâmpinată cu entuziasm de publicul nostru.
