Club Zero (2023)

O distopie despre educația generației Greta Thurnberg, acum clonată, multiplicată și spălată pe creier, într-o școală de oameni bogați, cu copii docili și suspect de cuminți, care se droghează cu idei extremiste în materie de austeritate alimentară, varianta Coreea de Nord (idei la care Ceaușescu însuși ar fi jubilat, demonstrativ). Directoarea are coafura Simonei de Beauvoir și o vestimentație de tip Apaca, care îi accentuează licărul jucăuș din privirea comică, așa cum i-o cunoaștem din Ehrengard. Profesoara de nutriție e tunsă cu ciobul, vag spălată pe cap (șamponată doar pe creier), nemachiată, cu haine scoase din garderoba proletară hardcore, de magazin universal tip Cocorul, și, deși predică ascetismul, nu prezintă constituția scheletică a unui ascet, ci pe cea flască a sedentarului. Estetica bauhausiană a filmului vine în completarea proletcultistă, deși într-un colorit viu, marca Wes Anderson. Verdele chartreuse al uniformei copiilor e menit, desigur, salvării planetei prin bulimie. Un film minimalist, al cărui subiect transmite furnicături pe șira spinării, marele său merit fiind cel estetic. O foarte reușită satiră la adresa bunelor intenții, din partea celor cărora abundența le prisosește. Nimic credibil, desigur, dar demn de luat în considerare (și peste picior, inclusiv).