CODA (2021)

Bun! Ba chiar foarte bun! Cineva de aici spunea că, cum să ia un Oscar un remake... De ce nu? Contează interpretarea actoriceasca mai mult decât scenariul! Aștepți fiecare minut...

Câștigătorul de anul acesta a trei premii Oscar, inclusiv pentru „Cel mai bun film”

Sistemul democratic al Academiei Americane de Film a ajuns să funcționeze ca un fel de referendum pentru declarații umanitare. Chiar dacă de-a lungul timpului au tot fluctuat criteriile pentru a desemna cel mai bun film, a rămas cumva o constantă mai mult sau mai puțin evident moralistă, similară celor 10 porunci. Platoon sau The Deer Hunter – să nu ucizi; American Beauty – să nu preacurvești; Parasite – să nu pofteşti casa aproapelui tău; Birdman – Să nu-ţi faci chip cioplit și, nu în ultimul rând, CODA - cinstește-ți părinții.

Pe lângă faptul că e o minune când filmul care câștigă se întâmplă să fie cu adevărat o capodoperă, trendul înclină către o anume neglijență față de calitatea artistică. Cei (în prezent) aproximativ 10000 de membri ai Academiei au început să aleagă nu filmul cel mai strălucit prin care se pot transmite „poruncile” publicului, ci filmul cel mai eficient, adică cel mai bine țintit, care corespunde unei agende. Acest eseu youtube de pe canalul Vanity Fair explică mai în detaliu cum funcționează sistemul de votare al Academiei și care sunt pașii pentru a ajunge în marea cursă. Din acest punct de vedere, Oscarurile se aseamănă unui concurs de marketing. Dacă filmul a avut premiera unde trebuie (precum la Sundance sau la Cannes), dacă a surprins Zeitgeist-ul și, odată ce s-a aliniat bine cu el, și-a vândut bine pâinea, adică mesajul, atât Academiei cât și publicului, atunci e punct ochit, punct lovit. Iar faptul că pandemia și războiul au mai luat din greutatea și-așa în scădere a celui mai mare eveniment din lumea filmului nu ajută la promovarea cu adevărat „sănătoasă” a filmelor, așa cum se dorește.

Producția Apple TV, Coda (2021), care este un acronim pentru „Child of deaf adults”, sau copiii auzitori ce provin din părinți surzi, pare doza de optimism recomandată de medic. E un coming of age musical fără să fie un musical și e o dramă comică și lejeră despre lupta individului cu societatea care caută să-l renege constant.

Ruby Rossi (Emilia Jones) este o CODA. Adică e singura persoană care aude într-o familie disfuncțională de pescari surzi, captivă în rolul ei de voce a familiei. Din dragoste față de ei. Sau mai degrabă din vinovăție, dintr-un obositor spirit de sacrificiu față de o familie dependentă de ea. Astfel, Ruby nu numai că nu reușește să se desprindă de doi părinți cărora mai mult le e mamă decât fiică, dar trebuie să ducă o luptă epopeică pentru a-și urma pasiunea: muzica. Da, Ruby este o cântăreață talentată în sânul unei familii surde, care nici nu se poate bucura de darul ei. Așadar, avem aici un scenariu de Oscar. Regizoarea Sian Heder a primit statueta pentru cel mai bun scenariu adaptat – după filmul franțuzesc La famille Bélier (2014). Coda e, deci, un remake după un film nominalizat la șase premii César, echivalentul Oscarurilor în Franța. E greu să dai greș cu o astfel de poveste. Fiindcă atinge multe teme fundamentale și situații cu care rezonăm, dar le plasează într-o lume inaccesibilă și ne ține curioși. Drept urmare, varianta lui Sian Heder a primit din start patru premii la Sundance, anunțând un traseu de succes al peliculei. Coda este al doilea ei film, după debutul din 2016, Tallulah, care a avut premiera la Sundance, dar a rămas fără răsunet.

În Coda, scenariul lasă mult teren comicului prin toate situațiile vorbitori-surzi. Părinții lui Ruby sunt un fel de beach bums, niște hipioți exuberanți ușor ofiliți, vulgari și bufi, care încă au un apetit sexual de nestăvilit, înjură întruna prin semne și nu le pasă că alți oameni aud și vorbesc. Iar fratele ei mai mare, Leo, stă mereu la agățat pe aplicații de dating. E un berbec harnic, dar agresiv, tratat ca un copil, care încearcă întruna să își revendice poziția de moștenitor al afacerii pescărești a familiei. Cu atât mai mult acum, când aceasta e amenințată de distribuitori lacomi și controale pe care sunt obligați să le aibă, dar pe care trebuie să le plătească din propriul buzunar.

Cei trei actori, Troy Kotsur, Daniel Durant și Marlee Matlin sunt surzi și în realitate, doar că în ciuda carismei personajelor și a autenticității reprezentării lor, filmul suferă din când în când de lipsa de credibilitate specifică unei comedii de public larg. Probabil că cel mai clar se vede într-o secvență din primele minute ale filmului: o vizită la doctor, unde tatăl lui Ruby gesticulează din ce în ce mai abracadabrant descriindu-și mâncărimile la testicule: „Este ca o sfeclă mare și furioasă acoperită de crustacee...”, în timp ce Ruby moare de rușine și nu știe ce să mai traducă. Ne e ușor să ne imaginăm în câte feluri ar putea să o facă de râs pe fiica lor la școală. E suficient să vină să o ia de la școală cu un camion de cărat pește și cu o piesă hip hop dată la maxim, fiindcă tatălui lui Ruby îi place cum se simte basul.

În orice caz, Ruby reușește să își învingă timiditatea suficient cât să se înscrie la un curs de canto, unde cade pe mâinile unui profesor excentric. Un guru hispanic care miroase talentul de la o poștă și îl crește cu dedicarea unui sensei, dar are tot felul de idiosincrasii clișeice. Dacă te duci la el în birou, te pune să aștepți până își termină meditația. Are un accent amuzant, gesturi prețioase, nu suportă întârzierile și îl cheamă Bernardo Villalobos (Eugenio Derbez). Are trăsături clare și pare că viața lui ca personaj începe la „acțiune!” și se termină la „stop!”. Altfel, e cel mai bun profesor de muzică pe care l-ai văzut vreodată la un liceu. Într-o secvență de un comic de data aceasta reușit, elevii lui sunt puși să facă exerciții de respirație rapide gâfâind ca un câine când mare, când mediu, când mijlociu. Și asta e doar încălzirea.

Pentru a pregăti o piesă pentru concertul din toamnă, Berrrnardo (cum îi place să i se zică) alege o piesă de dragoste și îi pune pe Ruby și pe un băiat, Miles (Ferdia Walsh-Peelo) să o cânte în duet, ca și cum le-ar aranja o căsătorie. Singuri o cântă fără probleme, însă pentru un astfel de duet de dragoste, pare acea situație jenantă când ajunge să îți placă de cineva, dar devine prea transparent totul. Cei doi trebuie să își găsească resortul pentru a putea performa cu adevărat, în timp ce Ruby încearcă să își convingă familia să renunțe la interpreta lor emancipată și să o lase să aplice pentru o bursă la Berkeley. Doar de-ar ști ce voce are.

În mod firesc, faptul că filmul reprezintă cu empatie persoanele surde pune soclul pentru statuetă, inclusiv pentru Oscarul talentatului Troy Kotsur, care joacă multe dimensiuni în figura paternă caraghioasă pe care o întrupează. I s-a reproșat filmului că reprezintă surzii într-un mod nerealist, insistându-se pe neajutorarea lor. Te uiți la Coda și ai impresia că a fi surdomut e iadul pe pământ, că e coșmarul din Babel. Mai ales în timpul unei audiții culminante, pe care o ascultăm din perspectiva părinților lui Ruby, într-o tăcere deplină, când aceștia încearcă să își dea seama de talentul fiicei lor privindu-i pe ceilalți, pescuind reacții. Ceea ce ne demonstrează că, finalmente, Coda este adresat în primul rând unui public care aude. Iar orice distorsionare sau exuberanță scenaristică față de imaginea surzilor este direct proporțională convenției comice a filmului. Altfel, surzii nu sunt chiar atât de neajutorați pe cât par aici, desigur.

E drept că în spatele acestui film se ascunde un schelet parcă scos din manualul de anatomie de la Hollywood, cu toate plot point-urile bifate ca la carte. E o rețetă, dar e o rețetă din copilărie, cu un gust cât se poate de nostalgic.

Fascinant acest film ,plin de candoare și iubire. Nu contează că e un remake , E ALTĂ LUME.

Un film foarte bun , începe ușor cam lent, dar apoi după ce se înainteaza în poveste te captează cumva și te ține curios până la final. O poveste emoționantă care a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, deci merită o vizionare tot dacă nu ești fan al genului.

Am văzut si eu astăzi, online. Are un pic de comedie si este emoționant in același timp. Mi-a plăcut! In sfârșit am găsit un film pe care sa-l vad cap-coadă din altele 20 de filme pe care le-am oprit la jumătatea filmului sau mai repede.

Coda pentru mine este un film cu de toate, odată vizionat îți umple sufletul de bucurie, te binedispune, umorul reușit, drama, traiul familiei Rossi, adolescenta Ruby fiind elementul esential între familia ei și lumea care nu-i înțelege parinți si fratele, îi consideră nu de puține ori, retarzi doar din cauza faptului că nu aud, decizia de a alege între angajamentul față de o familie iubitoare care nici măcar nu este în stare să aprecieze harul ei de a cânta si împlinirea propriului vis, o pun într-o situatie dificila de a alege. La două cadre mi-au curs lacrimiile, când tatăl își doreste sa simtă vibratiile corzilor vocale si la final (auditia). Filmul emană normalitate, lejeritate, ce diferită de la om la om, îți deschide ochii spre a trăi viața din plin. Recomand, merită vizionat!

Realist-dramatic, filmul te trece ușor prin toate stările, fiind și dramă și comedie în același timp dar mai ales, fiind viață neregizată. Cred că, în toată amestecătura de diverse minorități pseudo-valoroase din cinematografie impuse la premiere, Oscarul avea nevoie de acest film. În sfârșit, și-a recăpătat încrederea acest premiu. Bun film!

Cum sa dai Oscar la un film remake? Nu zic ca e rău remake-ul asta… dar e un remake! Nu e film original, e copie, la fel cum sunt adidașii de “firmă” făcuți pe vapor in drum din China spre Vietnam (sau invers). Sau cum e o geacă “de piele” la care constați ca e din mușama… Voi v-ati cumpara așa ceva? A-ti da banii pe o “făcătură”?

Chiar așa de “tembeli” sunt americanii? Incredibil! Uitați-va la filmul francez original “ La famille Bélier “ și o sa înțelegeți ce zic!

‘Azi-mâine’ o sa vezi remake la Scufița Roșie ca ia Oscar… tocmai ptr ca americanii n-au văzut Scufița Roșie originală de la noi.. !!! Atunci chiar o sa râd cu poftă!

Apare uneori câte un film aparent banal dar care ia un premiu Oscar. La prima vedere tinzi să crezi că nu merită, dar dacă stai să te gândești mai profund la el, s-ar putea să constați că a fost cel mai bun film de pe lista nominalizărilor la categoria cel mai bun film.

Filmul e un remake dupa un film frantuzesc mai vechi. Nu m-a emotionat nimic la acest film care de altfel se incadreaza in tendintele ultimului decenou de a premia filmele cu persoane cu dizabilitati, rasism, LGBT..totul pentru a fi political correct. Un film slab ca si Birdman, The shape of water, Parasites, The revenant. Un film romanesc de dupa 2000 e mult mai profund si emotionant decat aceasta pelicula mediocra si as putea mentiona aici Occident, Marti dupa Craciun, Principii de viata, Carmen, Cea mai fericita fata din lume, Pozitia copilului, 4 3,2, etc. Din pacate Oscarul a devenit demult un Eurovizion penibil.

Foarte bun și teribil de emoționant,după filmul asta am realizat cat de groaznic e sa nu auzi noi cei normali ar trebui sa fim recunoscători.

A meritat premiul Oscar, mi s-a parut cel mai bun film din 2021.

Iar Premiul Oscar pentru cel mai bun film al anului 2021 merge la... CODA,un film plin de realism,poveste emoționantă si care generează o serie de conflicte morale pe tot parcursul acesteia,plus actorii sunt cu toții excelenți,10 cu felicitări!

Nici macar nu e original.Toata povestea am vazut-o intr-un film francez, La famille Bélier, tot surzi si ei , cu fiica mare cantareata care reuseste la Conservator..
Dupa un sfert de ora ghicesti finalul.O adunatura de clisee americane.

Exceptional. Si ce multe lectii pot intalni in acest fil... iubirea, sacrificiul, acceptarea, autodepasirea, curajul.

Am vazut acest film in 2014 - e francez si se cheama La Famille Bélier.

Atat doar ca astia sunt pescari si francezii erau fermieri!

Asa ca nu era necesar acest remake, dar nah, americanii nu stiu sa citeasca subtitrari.

- CODA a venit ca un dar, ca o gură de aer proaspăt pentru 2021, despre care sunt de părere că e sub nivelul anilor trecuți, cinematografic vorbind;
- despre structura scenariului nu pot spune ca e ceva cu care nu m-am mai intalnit, e previzibil, apar si cateva clișee, dar in final trebuie să recunosc ca nu-mi amintesc cand am fost ultima oara atat de implicat in derularea unui film, cu tot ce inseamna el;
- de multe ori l-am comparat cu sound of metal, de anul trecut (tot un film cu tema deficiență de auz in genere și sper doar sa nu devină ritualic doar pentru ca au prins niste baieti de la hollywood gustul exploatării. ce zici? fac asta de un secol deja?);
- fata joacă bine, o crezi, a și muncit mult (a invatat limbajul semnelor, lecții de canto, ba chiar și să manevreze barca aia de pescuit, de lăudat), zic eu ca ar fi meritat una bucata de nominalizare la Globuri in loc de o Lady Gaga cu accentul ăla odios de americano-italiană din House of Gucci, dar deh, e Lady Gaga!
- in fine, e un acting bun din partea tuturor celorlalti membri ai familiei (ca fun fact, toți sunt in realitate surzi), dar i-am remarcat in special prezența tatalui in mai toate scenele din care a facut parte, mai ales faza cand fata ii canta - aici am lasat jos cozonacul, mi-am pus degetele in jurul gâtului și am început si eu sa cânt ca sa am un genuine feeling - absolut emoționantă;
- ce sincer m-a enervat a fost interesul romantic, niciun pic de chimie cu băiatul ala, ba chiar putea la fel de bine sa nu existe, cu niște mici ajustări ar fi curs la fel de bine filmul (și vă jur, sunt un romantic incurabil);
- overall as mai avea cateva chestii de zis, dar e 4 dimineata si chiar nu se osteneste nimeni sa citeasca.
in principiu daca vrei un film dragut despre trecerea la maturitate a unei fete cu auz perfect normal, a carei familie lipsită de auz e profund dependentă de aceasta - chiar știți ce căutați, domnule! - atunci vezi filmul ăsta.

Mulțumesc! A meritat să-l vizionez.Merită vizionat.E extraordinar!

Un film bun si foarte emotionant! .

Filmul vorbeste despre membrii unei familii cu deficiente de auz, care sunt acceptati de societate, asa de forma, dar sunt supusi unui proces de bullying. La acest tratament discriminatoriu este supusa , inclusiv Ruby, singura din familie care aude si poate comunica cu restul lumii prin viu grai si nu prin semne.
Dorinta ei de a urma o scoala de muzica este intampinata de familie cu ironie, crezand ca este doar o forma de rebeliune a ficei lor.
Este minunat redata scena serbarii, in care fata lor canta, solista. Regizorul lasa un pic sa se auda melodia si pe Ruby cum canta si apoi sonorul este oprit si-i vedem familia, in tacere, urmarind cu ochii, chipurile celorlalti din public care admira, fredoneaza, se misca in ritmul muzicii si zambesc. Familia ei ia contact prima data cu adevarata fata a fetei lor! Ei nu aud nimic, dar citesc pe chipurile celorlalti incantarea pe care vocea lui Ruby le-o produce.
Este alegerea intre viata ei, in afara familiei si renuntarea la aspiratii si ramanerea in cadrul familiei pentru a face legatura intre ei si lumea exterioara. Este alegerea lor sa o sustina in cariera care o va indeparta de ei.