Coeurs (2006)

..............................................................

Într-un Paris de nerecunoscut, în care pare să ningă de secole, aducînd cu o anticameră a infernului sau cu un limb care, mai degrabă decît mîntuitorul, își așteaptă judecătorul nemilos, viețile mai multor personaje sînt urmărite întîi în paralel, iar apoi intersecîndu-se și influențîndu-se reciproc. Cu toate acestea, în filmul lui Resnais, chiar dacă mai speră în iubire și într-un nou început, reușind să se iluzioneze pentru o vreme, fiecare este și rămîne singur pînă la sfîrșit. Singurătate, sentiment al damnării, bătrînețea (nu doar a trupului, ci mai ales a sufletului) cu revelațiile ei: ceea ce părea familiar este, de fapt, străin, iar ceea ce părea viu se dovedește inanimat, totul încremenind într-o melancolie înghețată și întunecată.