Sinopsis

Colt 45 spune povestea lui Vincent Miles care este un supraveghetor de arme și un instructor de tir expert al Poliției Naționale. Când vine vorba despre trasul la țintă, nimeni nu-l poate întrece pe specialistul în arme Vincent Miles. La doar 25 de ani, a primit oferte interesante de peste tot, dar el refuză să intre in cele mai prestigioase echipe de elită. Vincent este tipul acela de om aproape robotic și determinat să execute totul cu perfecțiune. El este o adevărată mașină de ucis și chiar dacă oamenii din jurul lui nu par să-l placă în mod special, este evident faptul că oricine ar putea să-i intre pe sub piele și să-l manipuleze va avea la dispoziție o armă letală cum nu s-a mai văzut. Miles nu prea preferă să iasă pe teren, însă anumite evenimente îl obligă să pătrundă în lumea interlopă.