În perioada comunistă dacă erai chemat la o acțiune organizată de șefi - mai ales în singura zi liberă, duminica - și nu participai, erai luat la ochi și dispăreai de pe listele de premiere/promovare.
f77
pe 16 Octombrie 2022 22:12
O tâmpenie de film în care au jucat totusi actori grei, (IORDACHE, DINICA, MORARU), scene penibile de "copii batrani", care jucau la începutul filmului "baza", nu știu cum au acceptat sa joace într un asemenea film acru, aproape la fel de prost ca și "de ce trag clopotele Mitica", la fel actori de geniu care joaca un film pervers, din care nu înțelegi decât racnete, scandaluri,
Smrs
pe 30 August 2022 15:32
Dacă te iei după Cezărikă când decizi să vezi filmul acesta, te arunci în vizionare crezând că urmează să vezi un film de cel puțin un Oscar de film străin neacordat. România anilor comunismului era o Românie ciudată, iar acest lucru o reflectă cel mai bine partea artistică din acele vremuri, care poartă un stigmat atât la muzică cât și la nivel de film. Filmul este mai degrabă un „borhot cinematografic”, vorba lui Sherlock. Ok, poate fi observată ipocrizia sistemului, iar organizarea unui concurs o reliefează cel mai bine: o întrecere de dragul de a exista, fără o premiere reală, cu niște concurenți care mai mult se ajută între ei să termine toți proba decât să lupte unul contra celălalt și cu o decizie de câștigător care este negociată la masa șefilor în urma analizei comportamentului de la muncă a participanților dovedesc din plin acest lucru. Teroarea vremii poate fi extrasă și din modul în care unii refuză să recunoască la final că a mai existat un participant extern în echipa lor ca să nu complice situația, chiar dacă sunt acuzați de ceilalți că nu recunosc o evidență.
Scenariul însă e o dubioșenie: totul se petrece într-o pădurice destul de izolată și sălbatică, dar unde întâlnim elemente demne de un basm: o nuntă, un viol, un afacerist cu găini împotmolit, o apă stătută, etc. de ziceai că s-a combinat Baltagul cu Vrăjitorul din Oz sau Prâslea cel voinic și drumurile lui pline de capcane. Ba mai mult, filmarea se face des de foarte aproape, cu o muzică de film horror pe fundal și niște efecte care apăruseră la români atunci, de oferă impresia unui film halucinogen sau ceva.. Nu știu ce văd oamenii atât de profund pe aici, probabil sunt niște nostalgici exagerați.
sherlock1
pe 10 Mai 2022 18:00
Mai rar un film mai idiot, imposibil de urmărit: niște indivizi alergă bezmetic printr-o pădure, unu cade într-o baltă cu mătasea broaștei, altul cară după el o găină, țipete și urlete. Pița și Veroiu - în topul celor mai penibili regizori.
Bineînțeles, se vor găsi ”specialiști” care vor descoperi în mizeria asta virtuți inexistente: parabole, metafore, geniu scenaristic, regizoral și actoricesc.
Borhot cinematografic.
lili22
pe 30 Ianuarie 2018 13:41
Acesta este unul din putinele filme bune facute in acel an, jucau multi actori de mare calibru, a rezistat in timp.
cosmin742000
pe 17 Noiembrie 2016 07:52
Un film romanesc foarte bun............................................................
balta67verde
pe 21 Octombrie 2016 12:22
Un film bun, un film realist, un film curajos. Merita vazut.
cezarika21
pe 12 Ianuarie 2015 08:58
Pastişă a "Călăuzei" (1979) lui Tarkovski, dar şi a "Croazierei" (1981) lui Mircea Daneliuc, filmul "Concurs" a fost realizat ca o satiră social-politică a vieţii în comunism, în care excesul de autoritarism, refuzul responsabilităţii, ipocrizia, laşitatea şi oportunismul deveniseră valorile morale acceptate de majoritatea oamenilor. Grupul de funcţionari care participă la acel concurs de orientare turistică printr-o pădure (care se transformă într-un labirint) încearcă de fapt să-şi găsească drumul spre o poziţie mai bună în societate, iar principala condiţie de a reuşi este să urmeze permanent semnele şi regulamentul impus de organizatori, deoarece ”orice abatere, cât de mică, de la regulament înseamnă moarte!”.
Filmul are o formă parabolico-metaforică, în care se conturează două tipuri de personaje contrastante: grupul docil cu o conştiinţă colectivă şi Puştiul, tânărul cu un suflet necorupt şi care îşi asumă sarcina de ghid mesianic, devenind un fel de "călăuză" ("stalker") care îşi duce grupul la destinaţie, dar nu poate să-i transforme pe plan spiritual, nereuşind să treacă de gândirea opacă a membrilor săi. Ajunşi la destinaţie, membrii grupului încep să-şi pună întrebarea dacă puştiul a existat cu adevărat sau a fost doar o plăsmuire ireală a minţii lor. Ca şi intelectualii ghidaţi de "călăuză", membrii grupului nu au înţeles nimic din ceea ce au văzut şi nu au asimilat nicio învăţătură. În spatele lor, lumea se prăbuşeşte, dar nimeni nu-şi dă seama de asta.
Bine gândit la nivelul ideilor, filmul se împotmoleşte însă în fluxul narativ, aglomerându-l cu tot felul de simboluri lipsite de originalitate şi nereuşind să spună concret ce avea de spus. Din acest motiv, mesajul rămâne închis ermetic şi nu pătrunde în sufletul spectatorilor, pierzându-şi forţa de impact. Ambiguitatea filmului nu a deranjat pe nimeni, deoarece un mesaj ce nu poate fi exprimat clar nu poate influenţa pe nimeni decât poate la nivelul subconştientului."Concurs" rămâne astăzi mai mult un exerciţiu stilistic decât un film antisistem.
Vegetarian
pe 26 Ianuarie 2014 10:38
Ştefan Iordache la 41 de ani are un contact sexual in padure cu Adriana Schiopu la 28 ani in rolul lui Lavinia . Sunt surprinsi de niste nuntasi ..
Padurile sunt locuri periculoase pt cei care traverseaza , locuiesc sau zboara pe deasupra padurilor = doi tineri ar fi fost gasiti morti in padure iarna de unul din personajele din filmu asta . Apoi mai este gasita parca o tanara decedata si filmul arata furia celui care a gasit cadavrul .
Raportul din 2013 al UNICEF: România are cei mai VIOLENŢI elevi cu vârsta cuprinsă între 11 şi 15 ani, dintre toate statele lumii civilizate. Practic, România se află pe primul loc într-un clasament ruşinos al violenţei în şcoli .
Privind secvente cu certurile adultilor din acest film facut de multi dintre parintii copiilor de azi se poate gasi o cauza pt faptul ca avem cei mai agresivi adolescenti din lume .
Acest film este reluat periodic si difuzat online la la Tvr International in 17 noe 2014 , Nasul tv in 9 sep 2014 . Putine filme sunt difuzate pe net , si reluate gratis de catre televiziuni ..
cautapigoagal
pe 18 Ianuarie 2013 20:27
Filmul reprezintă una dintre capodoperele epocii. Prin Concurs și Faleze de nisip Dan Pița a reușit să dea în numai câțiva ani un verdict definitiv al falimentului moral al comunismului, în particular, și al sistemelor ideologic-totalitare în general. Este unul din puținele filme românești care poate fi văzut oricând fără teama de a părea „vechi”.
Iulidesprefilme
pe 09 Decembrie 2012 19:37
O peliculă foarte curajoasă având în vedere epoca în care a fost creată.
mihaelatb
pe 10 Octombrie 2010 21:36
Concurs este o acida prezentare a perioadei, care sub masca de binefacere ascundea ipocrizia sistemului. Claudiu Bleont intr-un rol de exceptie.