Părerea criticului
Este uimitor și frustrant în același timp să îl vezi pe Will Smith cucerindu-ne din primele minute ale filmului Trauma și să știi că nu și-a găsit locul printre nominalizații la Oscar 2016. Are un rol dificil, poate la fel de greu ca întruchiparea lui Steve Jobs, o persoană publică (deci intrată în conștiința unei mase uriașe de oameni), de către Michael Fassbender. La fel de dificilă a fost și încarnarea pictorului transsexual Einar Wegener (jucat de Eddie Redmayne) din The Danish Girl. Leonardo diCaprio joacă la intensitate mare de la început în The Revenant, apoi nu mai are unde să crească, toată interpretarea lui e pe aceași notă înaltă, fără nuanțe. Cu toate acestea, în mod cert nu diCaprio e „veriga” slabă din lista de nominalizați. Matt Damon (The Martian) să fi luat nemeritat locul lui Will Smith în listă? Cum pe Bryan Cranston nu l-am văzut încă în Trumbo, nu putem decât să amânăm discuția despre pertinența nominalizărilor la categoria „Cel mai bun actor” de la Oscar 2016.
Cert este că din prima scenă a filmului Trauma, Will Smith ne captează atenția. Nu are un „command” bun al limbii, se vede că e un imigrant venit de puțin timp în Statele Unite. Dar ne hipnotizează. Din momentul în care se prezintă, Doctor Bennet Omalu, vrem să-l însoțim în următoarele două ore ale filmului. În prima scenă se prezintă într-o sală de judecată - el este expertul în medicină legală consultat într-un caz de omor, care salvează inculpatul prin argumente medicale „brici”. E un erudit. E pasionat de meseria lui. E un adevărat profesionist. Deși vine din Nigeria, unde a și urmat medicina.
Filmul Trauma/Concussion oscilează între thriller și dramă procedurală sau dramă medicală și aduce o temă care nu este nouă: lupta individului contra sistemului. Aici e vorba de lupta unui medic îndrăzneț, în Statele Unite, cu „NFL”, Liga de fotbal american, o afacere de milioane de dolari și obiectul de venerație a milioane de fani, pentru a dezvălui un adevăr incomod. Cu alte cuvinte, filmul are o miză morală forte: adevărul contra banilor și a unui simbol american național.
Will Smith a mai avut un rol inspirațional similar în „In the Pursuit of Hapiness”: în filmul Trauma, nu este doar un model, este un erou al cercetării medicale în slujba binelui/interesului public. Concussion merge mai departe de povestea cu activiști civici contra corporații, pe linia lui Erin Brockovich. Cazul real al doctorului de origine nigeriană Bennet Omalu, specialist în neuropatie, este spectaculos în sine, iar filmul relatează cu fidelitate lupta acestuia, în numele binelui public și al națiunii americane (pe care protagonistul o iubea așa cum numai un imigrant dintr-o țară săracă poate să o iubească), ducând în cele din urmă la un scandal puternic mediatizat și o dezvăluire masivă a pericolelor ascunse la adresa jucătorilor de fotbal american, inclusiv a celebrităților.
Povestea lui Omalu, deși necunoscută publicului european, este una motivantă și de succes. În esență, povestea outsider-ului care devine un salvator. Dr. Omalu este un imigrant, tot de culoare ca și afroamericanii, însă - spre deosebire de ei - e proaspăt venit, și nu înțelege cultura americană. Însă, tocmai asta, plus integritatea, îl fac să vadă că unul dintre cele mai îndrăgite simboluri americane „lucrul căruia oamenii îi dedică o zi din săptămână, cea pe care - cândva - o dedicau bisericii”, fenomen de masă și - în același timp - o afacere de milioane, expune jucătorii la riscuri nebănuite.
Protagonistul însuși îi compară, dureros, pe jucătorii profesioniști cu soldații la război. Jucătorii acestui sport violent riscă să își piardă mințile, statutul și au un sfârșit precoce.
Protagonistul este, nesurprinzător, mai american decât americanii pentru care luptă, mai puritan în principii decât națiunea în care încearcă să se integreze; prin autodialogul pe care mereu îl poartă pune permanent în discuție propria lui datorie față de binele public.
Cert este că din prima scenă a filmului Trauma, Will Smith ne captează atenția. Nu are un „command” bun al limbii, se vede că e un imigrant venit de puțin timp în Statele Unite. Dar ne hipnotizează. Din momentul în care se prezintă, Doctor Bennet Omalu, vrem să-l însoțim în următoarele două ore ale filmului. În prima scenă se prezintă într-o sală de judecată - el este expertul în medicină legală consultat într-un caz de omor, care salvează inculpatul prin argumente medicale „brici”. E un erudit. E pasionat de meseria lui. E un adevărat profesionist. Deși vine din Nigeria, unde a și urmat medicina.
Filmul Trauma/Concussion oscilează între thriller și dramă procedurală sau dramă medicală și aduce o temă care nu este nouă: lupta individului contra sistemului. Aici e vorba de lupta unui medic îndrăzneț, în Statele Unite, cu „NFL”, Liga de fotbal american, o afacere de milioane de dolari și obiectul de venerație a milioane de fani, pentru a dezvălui un adevăr incomod. Cu alte cuvinte, filmul are o miză morală forte: adevărul contra banilor și a unui simbol american național.
Will Smith a mai avut un rol inspirațional similar în „In the Pursuit of Hapiness”: în filmul Trauma, nu este doar un model, este un erou al cercetării medicale în slujba binelui/interesului public. Concussion merge mai departe de povestea cu activiști civici contra corporații, pe linia lui Erin Brockovich. Cazul real al doctorului de origine nigeriană Bennet Omalu, specialist în neuropatie, este spectaculos în sine, iar filmul relatează cu fidelitate lupta acestuia, în numele binelui public și al națiunii americane (pe care protagonistul o iubea așa cum numai un imigrant dintr-o țară săracă poate să o iubească), ducând în cele din urmă la un scandal puternic mediatizat și o dezvăluire masivă a pericolelor ascunse la adresa jucătorilor de fotbal american, inclusiv a celebrităților.
Povestea lui Omalu, deși necunoscută publicului european, este una motivantă și de succes. În esență, povestea outsider-ului care devine un salvator. Dr. Omalu este un imigrant, tot de culoare ca și afroamericanii, însă - spre deosebire de ei - e proaspăt venit, și nu înțelege cultura americană. Însă, tocmai asta, plus integritatea, îl fac să vadă că unul dintre cele mai îndrăgite simboluri americane „lucrul căruia oamenii îi dedică o zi din săptămână, cea pe care - cândva - o dedicau bisericii”, fenomen de masă și - în același timp - o afacere de milioane, expune jucătorii la riscuri nebănuite.
Protagonistul însuși îi compară, dureros, pe jucătorii profesioniști cu soldații la război. Jucătorii acestui sport violent riscă să își piardă mințile, statutul și au un sfârșit precoce.
Protagonistul este, nesurprinzător, mai american decât americanii pentru care luptă, mai puritan în principii decât națiunea în care încearcă să se integreze; prin autodialogul pe care mereu îl poartă pune permanent în discuție propria lui datorie față de binele public.
