Părerea criticului
Ce-are in plus Tras pe sfoara, fata de alte filme cu escroci? De exemplu, are mai multa viata decat multe altele.
O echipa de escroci, care opereaza ca o trupa de teatru foarte bine sudata, da de dracul – sau, ma rog, de una dintre rudele lui mai sarace si mai soioase, care-si spune Regele. In rolul Regelui (care nu e un simplu pornograf, ci un suflet pornografic), Dustin Hoffman nici macar nu ridica vocea, dar iti sugereaza ca locul din sala de cinema, de unde-i poti admira cel mai bine interpretarea (cea mai inspaimantatoare din cate am vazut anul acesta), e undeva sub fotoliu, sau in spatele fotoliului, sau in bratele vecinului.
Regele ii pune pe escrocii nostri sa-i dea o teapa de cinci milioane de dolari unui escroc rival, pe care nu-l poate suferi pentru ca a ajuns mai respectabil decat el (mare performanta!). Incepe un joc pe care trupa de escroci/actori il duce la capat cu mult stil si mare placere, si pe care prezenta periculoasa a lui Hoffman il impiedica sa se relaxeze prea tare – ceea ce e un lucru bun: filmul Tras pe sfoara (realizat de James Foley) urmareste analogia sforarie-teatru, dar n-o urmareste atat de departe, nu merge atat de departe cu stilizarea incat sa-si piarda mirosul de strada si de bar, ascutisul smecheriilor si amenintarilor de cartier. E un film neasteptat de plin.
Fie ca asisti la o conversatie intre doi politisti corupti, despre probleme dentare si asigurari medicale, fie ca faci cunostinta cu angajatii unei banci (din randul carora escrocii trebuie sa-si aleaga o victima) si in cateva secunde le scanezi vietile, ca pe-o serie de anunturi la mica publicitate – tot timpul ai la ce sa te uiti si ce sa asculti.
O echipa de escroci, care opereaza ca o trupa de teatru foarte bine sudata, da de dracul – sau, ma rog, de una dintre rudele lui mai sarace si mai soioase, care-si spune Regele. In rolul Regelui (care nu e un simplu pornograf, ci un suflet pornografic), Dustin Hoffman nici macar nu ridica vocea, dar iti sugereaza ca locul din sala de cinema, de unde-i poti admira cel mai bine interpretarea (cea mai inspaimantatoare din cate am vazut anul acesta), e undeva sub fotoliu, sau in spatele fotoliului, sau in bratele vecinului.
Regele ii pune pe escrocii nostri sa-i dea o teapa de cinci milioane de dolari unui escroc rival, pe care nu-l poate suferi pentru ca a ajuns mai respectabil decat el (mare performanta!). Incepe un joc pe care trupa de escroci/actori il duce la capat cu mult stil si mare placere, si pe care prezenta periculoasa a lui Hoffman il impiedica sa se relaxeze prea tare – ceea ce e un lucru bun: filmul Tras pe sfoara (realizat de James Foley) urmareste analogia sforarie-teatru, dar n-o urmareste atat de departe, nu merge atat de departe cu stilizarea incat sa-si piarda mirosul de strada si de bar, ascutisul smecheriilor si amenintarilor de cartier. E un film neasteptat de plin.
Fie ca asisti la o conversatie intre doi politisti corupti, despre probleme dentare si asigurari medicale, fie ca faci cunostinta cu angajatii unei banci (din randul carora escrocii trebuie sa-si aleaga o victima) si in cateva secunde le scanezi vietile, ca pe-o serie de anunturi la mica publicitate – tot timpul ai la ce sa te uiti si ce sa asculti.
