Confidences trop intimes (2004)

Când Anna simte că relația ei cu soțul e ofilită, simte nevoia confesiunilor, ca o eliberare, plus revigorarea cuplului. Bântuie fantoma lui Freud, dar și vântul eliberării, a ruperii...cordonului. Sandrine Bonnaire fascinează, cu priviri abisale. Film minimalist bun.

Dar nu exceptional, in ciuda efortului facut de actori, povestea e total neverosimila.

Mi-a făcut o reală plăcere să o revăd pe Sandrine Bonnaire în această poveste cu iz de dramă psihologică (în prima sa parte având, e adevărat, şi oarece accente comice). Pe scurt, cei doi protagonişti încep un joc al confesiunii şi al cunoaşterii, un joc fascinant care dă impresia că e mai important în sine decât chiar personajele care iau parte la el. E un joc care nu se poate opri, un perpetuum mobile, aşa cum sugerează şi finalul. Desigur, story-ul în sine este relativ neverosimil (o femeie care se destăinuie unui consultant fiscal ce stătea pe acelaşi palier cu un psihiatru, ba mai mult, îi spune aproape totul despre ea, inclusiv viaţa intimă, iar el, după uşoare ezitări, acceptă), dar asta nu îl face neinteresant de urmărit. Pentru că şi spectatorul va voi, cu siguranţă, să descifreze jocul, să înţeleagă ce este minciună şi ce este adevăr din istorisirile femeii şi, evident, cum se va termina totul, având în vedere că mai exista şi un al treilea (ba chiar şi o a patra, în persoana fostei iubite a consultantului fiscal). Personal, am crezut la un moment dat că femeia e o "văduvă neagră", adică o criminală care îşi atrage victimele într-o ţesătură perfectă, dar poate că e mai potrivit cu filmul să fie doar o poveste stranie şi romantică. Interpretarea actorilor e foarte bună, iar coloana sonoră - remarcabilă. Un film necomercial, de văzut.

Un film de exceptie. Merita vizionat.