Sinopsis

Mark Wahlberg se află în fruntea distribuției acestui thriller despre un om care încearcă să stea deoparte de lumea pe care s-a străduit mult s-o părăsească, pentru a-și proteja familia.

Amplasat în New Orleans, filmul explorează universul dur al unor contrabandiști de clasă internațională, unde acționează împreună criminali disperați, oficiali corupți, cu mize uriașe și mită pe măsură, unde loialitatea este o raritate, iar moartea pîndește la fiecare pas greșit.

Chris Farraday (Wahlberg) a renunțat de mult la viața de infractor, dar, după ce cumnatul său, Andy (Caleb Landry Jones), dă rateu cu o afacere cu droguri pentru șeful său, Tim Briggs (Giovanni Ribisi), e nevoit să facă ceea ce știa el cel mai bine: să facă contrabandă pentru a regla datoria lui Andy. Chris e un contrabandist cu renume, așa că nu-i ia mult pentru a strînge o echipă, împreună cu prietenul său, Sebastian (Ben Foster), pentru a merge în Panama și a se întoarce cu milioane de dolari falși.

Dar lucrurile se deteriorează rapid și, doar cu cîteva ore înainte de pune mîna pe bani, Chris trebuie să-și croască drum printr-o rețea criminală de baroni ai drogurilor violenți, polițiști și asasini plătiți, înainte ca soția Kate (Kate Beckinsale) și fiii săi să devină țintele acestora.