În momentul în care, în iulie 1991, polițiștii din Milwaukee au pătruns în apartamentul lui Jeffrey Dahmer, care avea pe atunci 31 de ani, au descoperit un înfiorător muzeu privat al unui criminal în serie, plin cu capete, cranii, oase și alte rămășițe umane aflate în diverse faze de descompunere sau de prezentare. Dahmer a mărturisit imediat 16 crime comise în Wisconsin pe parcursul ultimilor patru ani și una săvârșită în Ohio în 1978, precum și acte de necrofilie și canibalism de neînchipuit. Descoperirea a șocat o națiune întreagă și a uluit comunitatea locală, furioasă că un asemenea criminal înfiorător a putut opera atâta timp în oraș fără să fie prins. Cum a reușit Dahmer, care fusese condamnat pentru agresiune sexuală asupra unui minor în 1988, să scape fără să fie bănuit sau descoperit de poliție în timp ce căuta victime, multe dintre acestea de culoare, în comunitatea gay din Milwaukee? Al treilea dintr-o serie semnată de regizorul Joe Berlinger (Conversații cu un ucigaș: Ted Bundy, Conversații cu un ucigaș: John Wayne Gacy), acest documentar cu trei părți prezintă în premieră materiale audio din timpul interviurilor între Dahmer și echipa lui de apărare și pătrunde în mintea lui bolnavă, căutând să răspundă, dintr-o perspectivă modernă, la întrebări încă deschise legate de responsabilitatea poliției.